Cea mai frumoasă poveste americană de Crăciun

Autor: Loredana Fratila-Cristescu Postat la 04 decembrie 2011 87 afişări

Povestea care a stat la baza unuia dintre cele mai bune filme din istoria cinematografului, pe care multă lume îl urmăreşte de Crăciun, "It's a Wonderful Life" ("Viaţa e minunată"), a fost publicată recent pentru prima oară după zeci de ani.

Cea mai frumoasă poveste americană de Crăciun

În 1938, Philip Van Doren, un mic editor de cărţi, a avut un vis în care vedea povestea unui om, care, doborât de greutăţi, este salvat de un înger ce îi arată cum ar fi fost viaţa celorlalţi fără el. Această poveste avea să devină filmul regizat de Frank Capra în 1946, nominalizat la cinci categorii ale premiilor Oscar.

Van Doren s-a apucat să scrie povestea din vis, pe care a intitulat-o "The Greatest Gift" ("Cel mai mare dar") şi a terminat-o în anul 1943. Negăsind nicio revistă sau editură interesată să i-o publice, a scos pe cheltuiala lui un tiraj de 200 de exemplare din povestire în format de broşură, pe care le-a trimis prietenilor şi rudelor pe post de felicitări de Crăciun. La câteva luni după acest moment a fost căutat de studiourile de film RKO Pictures, care i-au plătit 50.000 de dolari pentru povestire, după care i-au încredinţat-o lui Frank Capra.

Deşi de-a lungul timpului s-a încercat publicarea povestirii, tirajele au fost reduse, astfel că abia acum s-a putut publica "The Greatest Gift" aşa cum şi-a dorit-o autorul, datorită fiului unui prieten al său care a găsit "felicitarea" de Crăciun trimisă în 1943, printre lucrurile tatălui său.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/cea-mai-frumoasa-poveste-americana-de-craciun-9027643
9027643
comments powered by Disqus
Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România

Cu o experienţă de peste 15 ani în industria bancară, Bogdan Neacşu, în prezent preşedinte - director general al CEC Bank, a povestit în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO organizat de Business MAGAZIN cu ce provocări vine meseria de bancher, ce a învăţat din fiecare experienţă avută în cadrul altor instituţii bancare şi cum şi-a propus să îmbine modelul de banking tradiţional al celei mai vechi bănci din România cu transformările venite prin prisma digitalizării.

vezi continuarea
ZF.ro
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore. S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore.
RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul dintre cei mai mari producători auto. ADIO motoare pe benzină şi diesel. A renunţat complet
ProMotor.ro
Care este mai tare: 4WD de la Dacia sau quattro de la Audi? Momentul adevărului Care este mai tare: 4WD de la Dacia sau quattro de la Audi? Momentul adevărului
I-a UMILIT pe polițiștii locali. Un Maybach parcat ilegal nu poate fi ridicat de mașina de tractare!
Este singura mașină sport produsă în România și una dintre cele mai rare. Numai 5.141 de unități au fost fabricate
Descopera.ro
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA'' Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
PROBLEMA de matematică pe care doar o persoană dintr-o mie o poate rezolva. Majoritatea oamenilor dau ca răspuns numărul 40
VIDEO. Momentul ŞOCANT în care un bărbat îndreaptă un laser către PILOTUL unui elicopter de poliţie aflat în zbor
Go4it.ro
NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb
O companie britanică lansează în 2020 un telefon cu WINDOWS 10. Acesta va putea fi folosit asemeni unui PC
Cum arată adidaşii de 400 de dolari în care Nike a investit multă tehnologie
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.