Carpatair câştigă procesul cu Aeroportul din Timişoara pentru ajutorul de stat ilegal acordat maghiarilor de la Wizz Air

Autor: Razvan Muresan Postat la 19 noiembrie 2012 99 afişări

Compania aeriană Carpatair a obţinut, prin avocaţii Ţuca Zbârcea & Asociaţii, o decizie irevocabilă de anulare a ajutorului de stat acordat companiei Wizz Air de Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia”. Soluţia a fost pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în data de 14 noiembrie 2012.

Decizia Curţii de Apel Piteşti confirmă sentinţa anterioară a Tribunalului Timiş, prin care această instanţă a constatat caracterul de ajutor de stat ilegal al măsurii de discount global pentru aeronavele de peste 70t acordat de Aeroportul Internaţional Timişoara "Traian Vuia" .

La data de 30 august 2011, Tribunalul Timiş admisese cererea formulată de Carpatair, reprezentată de Ţuca Zbârcea & Asociaţii, anulând măsura ajutorului de stat acordat de Aeroportul Timişoara prin intermediul unor discounturi globale la taxele de aeroport de până la 85%.

"Deciziile obţinute în acest proces, pornind de la prima hotărâre favorabilă în faţa Tribunalului Timiş, reprezintă, prin argumentele referitoare la competenţa de soluţionare a acţiunii şi a modalităţii de stabilire a existenţei ajutorului de stat, o premieră în practica instanţelor române, o construcţie juridică inovatoare în materia ajutorului de stat", a precizat Ioana Hrisafi, avocatul care a asigurat reprezentarea în instanţă a Carpatair.

Soluţia Curţii de Apel Piteşti este prima decizie irevocabilă pronunţată în şirul de procese deschis de Carpatair împotriva Aeroportului Timişoara pentru anularea ajutorului de stat acordat de acesta în diverse forme.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă reţinuse că discountul instituit prin grila de tarife nu poate fi justificat din punct de vedere economic, pe de o parte, iar pe de altă parte s-a avut în vedere faptul că reducerile semnificative la taxele de aeroport erau aplicabile unui singur operator aerian care folosea aeronave având greutatea maximă la decolare de peste 70t. Esenţial în pronunţarea soluţiei a fost faptul că măsura ajutorului de stat nu a fost notificată în prealabil Comisiei Europene şi a fost pusă în aplicare în lipsa avizului Comisiei Europene cu privire la compatibilitatea acesteia cu piaţa comună.

Trei milioane de pasageri au zburat cu Wizz Air în 2012 din România, compania operând de la Timişoara zboruri către Barcelona, Dortmund, Forli, Londra, Madrid, Milano, Paris, Roma, Valencia şi Veneţia. Timişorenii de la Carpatair operează cu aeronave de capacitate mică - de tip Fokker şi SAAB -, spre deosebire de modelele Airbus A320 ale Wizz Air, compania transportând circa jumătate de milion de pasageri anul trecut, potrivit datelor existente în piaţă. Compania aeriană Carpatair a decis anul trecut închiderea zborurilor Cluj-Timişoara, după o perioadă de 12 ani, ca urmare a conflictului cu directorul aeroportului, David Ciceo, care a acuzat piloţii companiei că au pus vieţile pasagerilor în pericol.

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/carpatair-castiga-procesul-cu-aeroportul-din-timisoara-pentru-ajutorul-de-stat-ilegal-acordat-maghiarilor-de-la-wizz-air-10336684
10336684
comments powered by Disqus
Ce milionari a produs IT-ul din România Ce milionari a produs IT-ul din România

Soţii Florin şi Măriuca Talpeş au fondat în 1991 firma Softwin, care în 2001 a devenit Bitdefender - cel mai de succes produs software românesc vândut în toată lumea. În paralel, Radu Georgescu a înfiinţat în 1992, împreună cu alţi parteneri, compania GeCAD Software, care doi ani mai târziu a scos pe piaţă antivirusul RAV, pe care l-a vândut în 2003 gigantului Microsoft pentru o sumă de peste 10 milioane de dolari. De atunci, industria IT din România s-a dezvoltat continuu, iar în ultimii ani s-a creat o adevărată efervescenţă pe această piaţă: start-up-uri vândute giganţilor străini şi tot mai multe idei de afaceri bazate pe tehnologie care atrag finanţări de ordinul sutelor de milioane de dolari.

vezi continuarea
ZF.ro
ULTIMĂ ORĂ: Probleme pentru eMag de Black Friday!! Ce se întâmplă când clienţii încearcă să plătească ULTIMĂ ORĂ: Probleme pentru eMag de Black Friday!! Ce se întâmplă când clienţii încearcă să plătească
România este în PRĂPASTIE. Noul ministru al Finanţelor anunţă probleme colosale
ProMotor.ro
În sfârșit ceva care nu afectează fluența. A început montarea de parapete pe rulouri pe E85 „Drumul morții” În sfârșit ceva care nu afectează fluența. A început montarea de parapete pe rulouri pe E85 „Drumul morții”
Dacia a lansat un MODEL NOU! Iată cum arată și cât costă viitorul BESTSELLER românesc
A oprit la semafor și a întins mâna să-și ia o CAFEA. În secunda următoare s-a dezlănțuit IADUL – VIDEO
Descopera.ro
Descoperire ŞOCANTĂ după analizarea unei mumii veche de 4.000 de ani. „Nu ne aşteptam la una ca asta” Descoperire ŞOCANTĂ după analizarea unei mumii veche de 4.000 de ani. „Nu ne aşteptam la una ca asta”
Testele ADN efectuate pe un SCHELET găsit sub un ring de dans din Rusia elucidează un mare MISTER legat de vestitul Napoleon
SĂTUL să le mai plătească BIR turcilor, Mihai Viteazu a luat o decizie care l-a ŞOCAT pe sultan: ''Niciun GHIAUR nu a îndrăznit asta''. Episodul URIAŞ din istoria românilor care nu apare în niciun manual
Go4it.ro
Galaxy S11, cel mai aşteptat telefon Samsung. Specificaţii, preţ şi data de lansare Galaxy S11, cel mai aşteptat telefon Samsung. Specificaţii, preţ şi data de lansare
HUAWEI a lansat un nou telefon în ROMÂNIA! Cum a reuşit să pună aplicaţii GOOGLE pe el
MOTOROLA a lansat telefonul VIITORULUI, cu ecran pliabil şi dimensiuni reduse! Cum arată şi ce poate să facă
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.