Air France vrea să recucerească Franţa

Autor: Razvan Muresan Postat la 01 martie 2012 68 afişări

Compania Air France lansează începând cu primăvara anului 2012 bazele operaţionale din Marsilia, Toulouse şi Nisa, de unde va deservi 23 de rute internaţionale, în încercarea de a stăvili ofensiva competitorilor low-cost, extrem de agresivi în oraşele din sudul Hexagonului.

Din Marsilia, rutele Barcelona, Berlin, Hamburg, Marrakech şi Veneţia se adaugă celor 12 destinaţii deservite din octombrie 2011. De la Toulouse vor fi operate 14 noi rute internaţionale începând cu 1 aprilie: Atena, Berlin, Casablanca, Hamburg, Istanbul, Malaga, Malta, Marrakech, Napoli, Praga, Tunis, Sevilla, Veneţia şi Viena. Din Nisa vor fi operate patru noi destinaţii începând cu 3 aprilie 2012: Atena, Napoli, Tel Aviv şi Veneţia. n cadrul programului său de zboruri pentru vara 2012, Compania Air France se adaptează condiţiilor de piaţă "în continuă schimbare", oferind capacitate stabilă (+0,1%) comparativ cu vara anului anterior. Luând în calcul şi dezvoltarea hub-urilor regionale, creşterea capacităţii este de +1,7%. Pe zborurile lung-curier, Air France va avea o capacitate de +0,1% şi va creşte activitatea pe rutele din America Latină (+9,7%), Asia (+6,3%) şi Africa (+4,9%).

Air France introduce aeronave Airbus A380 pe ruta Los Angeles, cu frecvenţe săptămânale de 7 zboruri cu aparate Airbus A380 şi 8 zboruri operate cu Boeing 777-200, ce vor înlocui actualele 20 de zboruri efectuate cu Boeing B777-200 şi B777-300. Compania va lansa pe 11 aprilie o nouă rută, către Wuhan, cu trei zboruri săptămânale cu Boeing 777-200, aceasta fiind cea de-a cincea destinaţie deservită în această ţară. Introducerea unui zbor de noapte pe ruta Beijing - Paris (CDG) contribuie la îmbunătăţirea frecvenţelor către capitala chineză. Capacitatea către Shanghai a fost la rândul său crescută, prin introducerea aeronavelor Airbus A380, ce vor opera trei dintre cele 14 zboruri săptămânale.

Pe parcursul anului 2012, compania va opera pe ruta Bucureşti-Paris cinci zboruri zilnice, dintre care două în code-share cu operatorul român TAROM.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
aviatie,
air france,
franta,
baze operationale
/analize/transporturi/air-france-vrea-sa-recucereasca-franta-9356727
9356727
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.