De ce cred americanii că bursele lor sunt manipulate

Autor: Bogdan Cojocaru Postat la 16 octombrie 2021 317 afişări

Un înotător cu branhii şi degete membranate a câştigat campionatul mondial la nataţie. Performanţa sa nu uimeşte pe nimeni, concurentul doar are atâtea avataje faţă de ceilalţi. A fost însă o competiţie cinstită, în spiritul jocului? În SUA, răspunsul ar putea fi pozitiv.

Şi jocul la Bursă sau pe oricare alte pieţe financiare este o competiţie. Câştigă cel norocos, cel inspirat sau cel care ştie înaintea celorlalţi ce se va întâmpla în economie sau cu o companie. Însă aceste tipuri de informaţii nu sunt la îndemâna celor mulţi şi de aceea regulile jocului tind să descurajeze abuzurile. În SUA, unde funcţionează cele mai mari burse de acţiuni din lume, regulile sunt altele.

Chiar un vicepreşedinte al Rezervei Federale americane este criticat că şi-a scos banii dintr-un fond de obligaţiuni pe care cândva l-a şi consiliat şi i-a reinvestit în acţiuni chiar înainte ca şeful său să facă un anunţ important despre strategia băncii centrale a SUA, ale cărei decizii mişcă orice piaţă financiară a lumii, în lupta cu criza provocată de pandemie. Vestea a fost adusă de Bloomberg după ce alţi doi oficiali ai Fed – banca centrală americană – au anunţat că se pensionează după ce au ajuns în centrul atenţiei cu pariuri la limita moralităţii. Dar aceştia sunt peştii care sar singuri la suprafaţă şi-i vede toată lumea. Există în adâncuri alţii mai mici, mai mulţi şi mai lacomi. Un studiu nou arată că tranzacţionarea pe baza informaţiilor din interior – insider trading – este o practică larg răspândită pe pieţele din SUA. Prin urmare, nu este de mirare că cei mai mulţi americani cred că Bursa lor de acţiuni este manipulată, scrie Bloomberg, care le dă dreptate şi a scanat în adâncime această  problemă.

Jimmy Filler a făcut o avere considerabilă cumpărând şi vânzând fier vechi în Birmingham, Alabama. Acum, când se apropie de 80 de ani şi s-a retras în mare parte din afaceri, colecţionează maşini de epocă şi deţine o vilă uriaşă în zona deluroasă din afara oraşului. Urbei i-a donat 1 milion de dolari pentru a ajuta la construirea unei facilităţi de antrenament pentru echipa de fotbal a Universităţii Alabama. Această generozitate a făcut ca Filler să fie un nume mare în oraşul său natal – însă este şi mai cunoscut ca un jucător la Bursă mai special.

Filler are o experienţă incredibilă în ceea ce priveşte cumpărarea de acţiuni la companiile pe care le consiliază şi în care investeşte. Din cele 496 de tranzacţii pe care le-a făcut din 2014 cu titluri la ServisFirst Bancshares Inc. din Alabama, companie în al cărei Consiliu de Administraţie stă, şi  la Century Bancorp Inc. din Massachusetts, unde este cel mai mare acţionar, 372 dintre acestea, sau 75%, au adus profit trei luni mai târziu. Acesta este genul de alergare la care visează cei mai buni jucători sau pariori din lume. Filler este cel mai de succes parior de felul lui – corporate insider – din SUA, potrivit TipRanks, o companie de date care evaluează directorii în funcţie de cât de buni sunt la tranzacţiile de sincronizare. Ca urmare a acestui statut, de fiecare dată când Filler cumpără o cotă în ServisFirst sau Century, 2.699 abonaţi ai TipRanks primesc o alertă. Unii dintre ei, presupunând că performanţa anterioară a lui Filler va continua, urmează exemplul şi cumpără acţiuni pentru ei înşişi.

În SUA, un insider este definit ca un executiv superior, membru al boardului sau orice acţionar care deţine 10% sau mai mult dintr-o companie. Există aproximativ 82.000 de astfel de jucători şi de fiecare dată când tranzacţionează sunt obligaţi prin lege să depună o declaraţie, cunoscută sub numele de Formularul 4, în termen de două zile. Aceste înregistrări pot fi vizualizate pe site-ul web al Securities and Exchange Commission al SUA (autoritatea de reglementare a pieţelor financiare), fiind adăugate în fiecare zi, dar majoritatea nu oferă prea multe informaţii. „Trebuie să ştii unde să te uiţi”, spune Uri Gruenbaum, director executiv al TipRanks. Directorii primesc de obicei o parte din compensaţiile lor în opţiuni pe acţiuni, oferindu-le dreptul de a cumpăra acţiuni la un preţ stabilit înainte de o anumită dată, deci dacă un executiv exercită pur şi simplu o opţiune care expiră, probabil că nu dezvăluie prea multe despre modul în care el vede perspectivele companiei. Vânzarea s-ar putea să nu spună prea multe deoarece există tot felul de motive pentru care un insider ar putea dori să transforme acţiunile în cash – pentru a cumpăra o barcă, de exemplu. Abia atunci când insiderii îşi folosesc propriile fonduri pentru a cumpăra acţiuni pe piaţa deschisă merită o atenţie deosebită.

TipRanks foloseşte un algoritm pentru a sorta fluxul de înregistrări SEC, a filtra ceea ce numeşte tranzacţii „neinformate” – adică cele care nu par să aibă valoare predictivă – şi a crea o listă continuă a primilor 25 de insideri. Pe lângă faptul că analizează rata de câştig, serviciul ia în considerare şi cât, în procente, câştigă insiderii pe tranzacţie. Cei cu palmares bun, precum Filler, au un scor mai bun. „Cineva ar putea alege cu succes capul de pe monedă de cinci ori la rând, dar să o faci de 20 de ori sau de 50 de ori este foarte greu”, spune Gruenbaum.


În SUA, un insider este definit ca un executiv superior, membru al boardului sau orice acţionar

care deţine 10% sau mai  mult dintr-o companie. Există  aproximativ 82.000 de astfel de jucători

şi de fiecare dată când tranzacţionează sunt  obligaţi prin lege să depună o declaraţie.


Pe lângă Filler, alte vedete ale TipRanks îl includ pe Steve Mihaylo, CEO al companiei de servicii de telefonie Crexendo, unde deţine o participaţie de 60 de milioane de dolari. Mihaylo a realizat un profit la trei luni cu 83% din tranzacţiile sale în ultimii cinci ani, chiar dacă acţiunile Crexendo au mers în zig-zag. Cei 1.985 de urmăritori ai săi înţeleg că atunci când CEO-ul cumpără, există o şansă decentă ca acţiunile să crească. Apoi, este Snehal Patel, CEO al companiei farmaceutice Greenwich LifeSciences, care a efectuat doar cinci achiziţii, dar a obţinut un profit mediu de 488% din ele deoarece patru dintre tranzacţii au precedat anunţul rezultatelor promiţătoare dintr-un studiu cu medicamente împotriva cancerului. Filler spune că este un investitor pe termen lung în Century şi nu a fost niciodată afiliat companiei; el mai spune că nu a vândut niciodată vreo acţiune nici la Century, nici la ServisFirst. Patel subliniază faptul că succesul testului Greenwich LifeSciences a fost menţionat pe site-ul web al companiei şi în prospectul IPO al acesteia înainte de a tranzacţiona.

Nu doar cei din topul clasamentului sunt cei care întrec constant piaţa. Achiziţiile efectuate de executivii americani au depăşit S&P 500 în intervalul de 12 luni care a urmat, cu o medie de cinci puncte procentuale între 2015 şi 2020, potrivit unei analize TipRanks. Decalajul ar putea să pară scandalos pentru cei care cunosc doar superficial regulile SUA privind tranzacţiile de timp insider trading, care fac ilegal ca traderii din interior să tranzacţioneze folosind informaţii materiale – sau semnificative din punct de vedere financiar – nepublice.

Şi totuşi, pe Wall Street a fost de mult timp un secret public că insiderii tranzacţionează pe baza a ceea ce cunosc. În 1962, Perry Wysong, un investitor cu papion din Florida, a început să publice un buletin informativ care identifică oportunităţile bazate pe insider trading. Ani mai târziu, un tânăr agent de bursă din Florida specializat pe depistarea anomaliilor în tranzacţiile de insider trading, George Muzea, a înfiinţat o firmă de consultanţă care să-i consilieze pe George Soros, Stanley Druckenmiller şi alţi administratori de fonduri speculative, adesea la jocuri de tenis.  În 2008, un grup de analişti de la Citigroup a publicat o studiu care a constatat că un portofoliu care reflectă tranzacţiile insiderilor poate produce un uimitor 23,5% pe an, mai mult decât toate fondurile speculative, cu excepţia celor mai profitabile.

Nimeni nu pretinde că ştie sigur că Filler sau oricare dintre celelalte vedete ale TipRanks profită de informaţiile nonpublice. Oricine poate avea noroc la infinit, sau deloc. În plus, insiderii vor avea întotdeauna un simţ general mai bun decât alţii cu privire la starea companiei lor. Dar un număr tot mai mare de cercetări sugerează că multe persoane din interior fac tranzacţii bune datorită a ceva mai mult decât norocul sau inspiraţia. Aceasta indică faptul că insider tradingul este o practică generalizată la executivi şi că nimeni – nici autorităţile de reglementare, nici Departamentul de Justiţie, nici companiile în sine – nu face nimic pentru a opri acest lucru. „Există o lipsă de apreciere pentru cantitatea de abuz oportunist care există în sistemul actual, pentru cantitatea de făţărnicie”, spune Daniel Taylor, profesor de contabilitate la Şcoala Wharton. „Majoritatea americanilor cred astăzi că piaţa bursieră este aranjată şi au dreptate”. Insider tradingul este bun nu doar la a face profit, ci şi la a evita pierderi. Executivii pot şti primii dacă compania lor se îndreaptă spre o catastrofă şi îşi vând acţiunile celor care nu suspectează nimic. De asemenea, există numeroase cazuri când directorii şi-au redus expunerea la propria companie chiar înainte ca rezultatele unui audit să fie publicate. Există, mai presus de toate, chestiunea moralităţii.

La începutul pandemiei, mai mulţi directori de companii farmaceutice au fost criticaţi pentru realizarea unor tranzacţii ce păreau să fie concepute pentru a profita de evoluţiile pozitive ale testelor cu vaccinuri. Tranzacţiile au fost făcute prin aşa-numitele planuri 10b5-1 – programe de tranzacţionare care stabilesc în avans calendarul şi mărimea tranzacţiilor şi apoi sunt executate de terţi. Aceste planuri au fost introduse în 2000 ca o modalitate prin care executivii pot vinde acţiuni fără a fi acuzaţi că au făcut ceva greşit, oricât de întâmplătoare ar fi fost tranzacţiile lor.

Dar planurile 10b5-1 sunt vulnerabile la abuz, spune Taylor, deoarece nu există nicio cerinţă ca insiderii să aştepte după stabilirea unui plan de plasare a primei tranzacţii. Cu trei zile înainte ca Moderna să anunţe că vaccinul Covid-19 este gata pentru testarea pe oameni, directorul medical de atunci, Tal Zaks, a implementat un plan de vânzare a 10.000 de acţiuni pe săptămână timp de 10 săptămâni. Programul a coincis cu dublarea preţului acţiunilor Moderna, iar Zaks a obţinut 3,4 milioane de dolari profit. Moderna a declarat pentru site-ul de ştiri medicale Stat că vânzările au făcut parte din „planuri conforme cu SEC” şi stabilite „cu mult timp înainte”. Zaks nu este nici de departe singurul. O lucrare recentă a Rock Center for Corporate Governance de la Stanford arată că 14% dintre directori stabilesc planuri de tranzacţionare în cadrul a 30 de zile şi 39% în 60 de zile, ceea ce face probabil ca ei să acţioneze cunoscând informaţii nepublice. O altă problemă este că aproximativ jumătate din toate planurile din SUA implică o singură tranzacţie, spre deosebire de o serie de tranzacţii, aşa cum a prevăzut iniţial SEC. Aceste tranzacţii unice au evitat în mod colectiv pierderi de până la 4%, potrivit raportului Rock Center, sugerând că unii directori le folosesc pentru a descărca acţiuni înainte de veşti proaste. Şi de ce SEC sau Congresul nu fac nimic pentru a schimba regulile? Una din explicaţii ar fi că încă este adânc înrădăcinată ideea arhaică că insider tradingul este bonusul pe care în primeşte cel care ajunge să conducă o afacere.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.