Un român de 30 de ani a creat strategia care va aduce 500 de milioane de euro firmei unde lucrează

Autor: Razvan Muresan Postat la 08 ianuarie 2015 20575 afişări

Sorin Ionescu, vicepreşedinte şi director de dezvoltare al eMag, a vorbit în exclusivitate despre povestea sa în catalogul 100 Tineri Manageri de Top - ediţia 2014, un proiect marca Business Magazin.

La doar 30 de ani, Sorin Ionescu a devenit în 2014 unul dintre cei şase vicepreşedinţi ai eMAG. Tot el este omul care dezvoltă afacerile celui mai mare retailer online din România peste graniţă. Până acum a bifat Bulgaria şi Ungaria, iar acum a trecut la Polonia.

"Este primul meu interviu. Nu am mai apărut până acum în presă. Nu sunt o persoană care să vrea să iasă în evidenţă." Sorin Ionescu are 30 de ani şi este din 2014 unul dintre cei şase vicepreşedinţi ai eMAG, responsabil cu dezvoltarea businessului peste graniţă. "Am f[cut tot felul de jocuri şi aplicaţii pe care le vindeam încă de când eram copil. Nu le-am monetizat foarte bine, pentru că nu ştiam ce e marketingul atunci, DAR ÎMI DOREAM SĂ OFER CEVA LUMII." În biroul întunecat al lui Sorin Ionescu de la etajul al patrulea al clădirilor de birouri Swan, pustii la orele după-amiezii din cauza numărului redus de chiriaşi, se află creierul din spatele extinderii eMAG pe noi pieţe.

Cu Sorin poţi vorbi la pertu şi îţi răspunde repede şi zâmbitor la aproape orice fel de întrebare. Nu are multe în comun cu imaginea clasică a programatorului român. Nu are burtă, se îmbracă în costum şi are părul atent aranjat. Nu mai scrie cod de ani buni, dar aşa a început cariera sa. După ce a lucrat câteva luni la o firmă de software, a ajuns la eMAG în 2007, „când nu era foarte cunoscut, era un magazin online de unde cumpărasem o singură dată şi de acolo ştiam de ei; site-ul nu era atât de prietenos ca acum, dar era printre cele de top din România".

Spune că l-a atras eMAG şi nu giganţii IT înspre care se îndreptau colegii săi pentru că nu se vedea scriind linii de cod toată viaţa şi, eventual, conducând o echipă de oameni care programează. „Aici aveam impact mai mare în business. Nu erau prea mulţi programatori aici la vremea aia. Mai era unul singur.„ A primit sarcina să construiască o echipă de software, ajunsă astăzi la 150 de oameni, care să facă mai eficient magazinul online, iar mai apoi a fost responsabil de informatizarea depozitului eMAG, locul de unde pleacă zilnic 6-7.000 de comenzi, dintre care 1.000 către Ungaria şi Bulgaria.

„Proiectul de optimizare a depozitului a fost gestionat de mine de la zero, ceea ce înseamnă costuri şi timp de livrare mai mici şi control mult mai mare. Toţi cei 120 de angajaţi au dispozitive ca în Star Trek, scanner pe deget, totul e automatizat, marfa se plimbă de una singură prin depozit."

A fost momentul când a apărut o discuţie cu Iulian Stanciu, directorul general al eMAG - „parcă a fost ieri„ - şi au luat decizia extinderii pe pieţe internaţionale. „Se discutase de multă vreme să ne dezvoltăm în regiune şi după ce am făcut o analiză ne-am dat seama că trebuie să începem cu Bulgaria.„ Argumentele au fost proximitatea geografică - „ajungi mai repede de la Bucureşti în cel mai îndepărtat colţ al Bulgariei decât ajungi până la Satu Mare„ - şi lipsa concurenţei în comerţul online de la sud de Dunăre. Piaţa din Bulgaria este deservită tot din depozitul de la Bucureşti, iar livrarea se face, la fel ca în România, în ziua următoare plasării unei comenzi. Practic, pentru a optimiza costurile au fost folosite la maximum resursele deja existente. Zece oameni au fost angajaţi pentru extinderea în fiecare ţară, în mare parte responsabili de diviziile de legal, marketing, operaţional şi marketplace.

„Am luat totul de la zero. M-am trezit a doua zi la birou cu un laptop în faţă şi o mie de idei şi am zis: «Hai să lansăm Bulgaria! Cum facem?».„ A vizitat de vreo zece ori Bulgaria pentru a se pune la punct cu piaţa şi în patru luni eMAG.bg era gata de lansare, în vara anului 2012. Pentru că dura mai bine de un an integrarea eMAG.bg în platforma deja existentă, Ionescu a decis scurtarea timpului prin intrarea pe piaţă pe o platformă diferită, iar platforma eMAG a devenit intenaţionalizabilă abia anul trecut - „decizia a fost bună pentru că în acel an economisit am devenit lider de piaţă„. Spune că utilizatorul bulgar e mult mai temător să cumpere de pe internet după ce produsele obişnuiau să ajungă târziu sau deloc la cel care comanda. Pentru a obţine o cotă de piaţă de 60%, un nivel similar celui din România, eMAG a investit în marketing şi publicitate pentru a genera încredere în rândul populaţiei şi a pus la dispoziţie produse aflate în stoc cu livrare în 24 de ore. Concurenţii principali din Bulgaria sunt mai ales magazinele tradiţionale. Cu lecţia învăţată, extinderea în a doua ţară, Ungaria, a mers mult mai uşor.

„Suntem o organizaţie care încurajează greşeala. Dacă ai greşit, o privim ca pe o oportunitate de învăţare. Asta ne-a mărit viteza să intrăm pe piaţa Ungariei, unde totul a durat două luni.„ Piaţa maghiară este însă una unde comerţul online este deja un obicei larg răspândit, mai concurenţială, dar fără un lider incontestabil, iar eMAG a obţinut în două luni rezultatele din Bulgaria dintr-un an de activitate. Principalii concurenţi din Ungaria sunt eDigital, Tesco şi Mediamarkt. După şase luni de la intrarea în Ungaria, eMAG.hu urmăreşte să devină lider de piaţă până la finele anului cu o cotă de piaţă de 15-20%.

ÎN CEEA CE PRIVEŞTE NOILE EXTINDERI, VICEPREŞEDINTELE EMAG SE UITĂ ÎN PRIMUL RÂND LA POTENŢIAL - „în Turcia şi Ucraina pieţele sunt uriaşe„ -, dar şi alte ţări vecine României sunt o prioritate pentru grup, iar 2014 va aduce cel puţin o nouă ţară în imperiul format în prezent din trei ţări.

Dacă Turcia are jucători locali puternici, iar comerţul online este în floare, Ucraina vine cu o populaţie dublă faţă de cea a României, de unde şi potenţialul crescut. Depozitul din Bucureşti este la jumătate din capacitate, de aceea extinderea din 2014 s-a făcut mizând şi pe scalabilitatea facilităţilor deja existente.

Ţinta pentru anul în curs este de a tripla, de la o mie la trei mii, numărul de comenzi venite din afara ţării. Asta îl ţine pe Sorin Ionescu la serviciu în medie 10-12 ore şi îl face să călătorească în alte ţări de cel puţin două ori pe lună. „Am multe provocări în postul pe care îl deţin acum, dar nu aş spune nu unei alte oportunităţi, cum ar fi cea de CEO."

În prezent, 36,3 milioane de oameni pot face cumpărături de la eMAG, iar Ionescu îşi propune în primul rând mărirea acestei baze de clienţi, prin continuarea extinderii regionale, până la 100 de milioane. „Iar apoi la un miliard."

eMAG, cel mai mare retailer online din regiune, a început demersurile de extindere şi pe piaţa din Polonia, după ce în decembrie 2014 compania a depus o solicitare la Consiliul Concurenţei şi Protecţia Consumatorului privind preluarea controlului asupra Agito, unul dintre cele mai mari magazine online locale, informează compania. 

„Această extindere face parte din strategia noastră asumată pe termen mediu şi lung de a ne consolida poziţia în regiune. În prezent, accesăm, datorită celor trei pieţe în care ne desfăşurăm activitatea deja – România, Bulgaria şi Ungaria – o bază de peste 36 de milioane de clienţi. Acum intrăm într-o ţară mare din regiune, cu aproape 39 de milioane de locuitori, cu o piaţă de ecommerce estimată la 4 miliarde de euro şi cu un potenţial mare de creştere”, spune Sorin Ionescu, vicepreşedinte şi director de dezvoltare internaţională al eMAG.

Compania Agito, înfiinţată în anul 2002 ca magazin online de electronice şi electrocasnice a devenit, prin extinderea categoriilor de produse şi prin dezvoltarea echipei, unul dintre cei mai puternici jucători pe piaţa de comerţ online din Polonia. În 2008, a ocupat locul secund în topul “Deloitte Technology Fast 50", în 2009 a primit distincţia Dot.com, iar raportul “E-Commerce 2009” realizat de Internet Standard confirmă poziţia de lider a Agito pe piaţa din Polonia.

„Transferul de acţiuni va reprezenta o nouă provocare pentru noi, vom aduce lângă echipa eMAG o echipă performantă, cu o foarte bună cunoaştere a pieţei locale. Cele două echipe vor opera pe o platformă IT comună, iar acest fapt se va traduce, cu siguranţă, în servicii şi categorii noi, în beneficiul clienţilor finali”, spune Sorin Ionescu. Transferul de acţiuni între cele două companii se va concretiza odată cu primirea aprobării din partea instituţiei poloneze.

La sfârşitul anului 2014, vânzările de peste hotare ale eMAG au ajuns la aproape 10% din cifra de afaceri a eMAG. Din depozitul de la Bucureşti pleacă în unele zile deja şi câte zece camioane pe zi pentru clienţii din ţările vecine. „Mă aştept ca în 2015 eMAG să depăşească 500 de milioane de euro, cu tot ceea ce pregătim în intern şi internaţional, fapt care ne duce în categoria companiilor mari“, spunea anterior Iulian Stanciu, şeful eMag.

Urmărește Business Magazin

/analize/resurse-umane/un-roman-de-30-de-ani-a-creat-strategia-care-va-aduce-500-de-milioane-de-euro-firmei-unde-lucreaza-13754315
13754315
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.