Investiţie pe viaţă, cu randament garantat

Autor: Andra Stroe Postat la 16 aprilie 2022 312 afişări

Viena. O aulă plină de bărbaţi îmbrăcaţi la costum şi câteva femei răsfirate printre ei. În mijloc, patru studenţi îşi expun, într-o engleză mai stâlcită sau fără nicio ezitare, cu zâmbetul pe buze sau puţin crispaţi, în faţa unei comisii mixte, partea de prezentare prin care încheie cursurile unui Executive MBA local din portofoliul unei universităţi austriece. Nu sunt însă tineri aflaţi la început de drum, ci manageri cu experienţă în companii de top din diverse industrii. Ce beneficii le poate aduce o astfel de pregătire în carieră şi cât de dificilă e parcurgerea unui program de specializare pe timp de criză?

„Nu a fost niciodată un moment mai bun decât acum pentru a urma un MBA sau un program educaţional. De ce? Pentru că avem mult mai multe întrebări, provocări, decât în vremuri normale. Şi nu doar pentru că obţii partea de cunoştinţe, ci din punct de vedere al interacţiunii. Vezi lucrurile la clasă, cu alţi peste 30 de oameni care trec prin exact aceeaşi situaţie. Şi nimeni nu are răspunsurile perfecte. Aşa că ai toate aceste discuţii cu alţi executivi, într-un spaţiu sigur, în clasă. Nu e nimic mai bun ce poţi face în aceste timpuri decât să investeşti în propriul potenţial şi să primeşti ajutor şi suport de la manageri experimentaţi, de la cei ce care au de-a face cu aceste situaţii de criză”, spune Barbara Stöttinger, decan al WU Executive Academy, parte a Vienna University of Economics and Business, una dintre cele mai mari universităţi de business din Europa.

În cadrul WU Executive Academy funcţionează şi Executive MBA Bucharest, singurul program full-time al instituţiei dezvoltat în afara Austriei. Lansat în urmă cu 16 ani, EMBA-ul are o catedră alcătuită din 14 profesori de la şcoli din Austria, Spania, Germania, Statele Unite şi Israel şi a înregistrat, în intervalul 2006-2022, peste 400 de absolvenţi. Programul durează 16 luni şi constă în 14 module, având o taxă de 39.000 de euro, suportată fie de studenţi, fie de compania care îi trimite la studii. Există însă şi o serie de burse care se acordă pentru a facilita înscrierea anumitor candidaţi. Potrivit mediei ultimelor trei sesiuni de admitere, profilul ţintă al celor care urmează acest program este alcătuit din persoane cu vârsta medie de 36 de ani, cu o experienţă de lucru de aproximativ 15 ani şi experienţă de management de circa şapte ani. Numărul de studenţi dintr-o clasă este de circa 25-30 de persoane, iar procentajul femei-bărbaţi e în jur de 40% vs. 60%, deşi „situaţia ideală ar fi 50 – 50”, spune Prof. Phillip Nell, acad. dir. Executive MBA Bucharest. Potrivit lui, România şi celelalte ţări din blocul estic sunt mai focusate să promoveze femei, în timp ce Germania şi alte state din Vest sunt mai conservatoare.

Ca specific sau nivel profesional, 48% dintre cursanţi sunt din top management, 34% din middle management, 12% sunt pe poziţii de entry level management, 2% self-employed sau antreprenori, în timp ce 4% nu deţin responsabilităţi de echipă. Sectoarele de activitate din care provin studenţii EMBA Bucharest sunt IT/telecomunicaţii (28%), finanţe/asigurări (12%), comerţ (11%), construcţii/inginerie (10%), bunuri de consum (6%), transport (5%), câte 4% venind din sectoarelor energie, industrie/producţie, consultanţă şi servicii, sănătate – 3%, farma 3%, 2% agricultură, 2% educaţie, 1% legal şi 1% servicii sociale. Din punct de vedere al naţionalităţii, proporţia e de 88% studenţi români şi 12% alte provenienţe (Moldova ‒ 4%, Bulgaria ‒ 2%, ş.a.m.d.).

Cum se face însă selecţia? „Căutăm oameni care aduc valoare adăugată acestui program. Cele mai importante atuuri pe care trebuie să le aibă un candidat sunt ambiţia şi dorinţa de a se dezvolta”, susţine Phillip Nell. Potrivit lui, programul este flexibil, căci studenţii pot, de pildă, să pună pauză un an sau pot achita cursul în trei rate, şi oferă „într-un timp scurt multe informaţii comprimate, îi învaţă pe aceştia tehnici-cheie, le oferă o pregătire mai complexă” şi reprezintă „un element clar în carieră” care îi ajută pe cei înscrişi să obţină un nivel mai bun. Concret, cifrele puse la dispoziţie de reprezentanţii EMBA-ului arată că 84% dintre alumni au făcut o schimbare în carieră, 47% au beneficiat de creşteri salariale în trei ani de la data absolvirii, iar 13% şi-au pornit propriul business. „Nu sunt prea mulţi cei care îşi pornesc propriile businessuri – unii îşi dau seama că nu sunt antreprenori. Avem şi manageri care pleacă spre o carieră internaţională – sunt bine văzuţi, e o universitate globală, conţinutul curricumului e internaţional”, subliniază Nell. La nivelul întregii instituţii, creşterile salariale înregistrate de cei care au finalizat cursurile WU Academy au fost de 30%, cu o evoluţie de 36% în ţările din regiunea CEE, faţă de nivelul salarial dinaintea începerii cursurilor, potrivit unui sondaj efectuat în 2020, în rândul absolvenţilor.  

În cadrul Executive MBA-ului global din cadrul WU Executive Academy, 72% dintre studenţi sunt străini, ponderea femei-bărbaţi fiind de 32% vs. 68%. Legat de studenţii ruşi, a doua naţionalitate după austrieci ca număr de participanţi, decanul spune că e prea devreme să se pronunţe în legătură cu o eventuală scădere. „Depinde cum va evolua criza. Studenţii trebuie să se decidă dacă rămân în Rusia sau pe o piaţă internaţională. Acum vor fi şi problemele financiare, nesiguranţa jobului.”

Work-life-balance-ul, pus pe hold

Dacă înainte de pandemie cursurile se desfăşurau fizic, la Bucureşti, odată cu apariţia crizei sanitare acestea au fost mutate în online. „(Programul – n. red.) a fost intens. Probabil faptul că am avut această pandemie a făcut ca lucrurile să fie ceva mai digerabile. Dacă ar fi trebuit să ne vedem lună de lună fizic ar fi fost un alt consum de energie şi de stres. Dar chiar şi aşa, nu pot să spun că am avut un moment de pauză în care am spus: Gata! Nu mă mai gândesc la MBA”, povesteşte Răzvan Dobrescu, Country Lead & Channel Sales Manager, Fujitsu, şi proaspăt absolvent al Executive MBA Bucharest.

Nu e singurul care spune că perioada de formare în cadrul programului a fost una draconică. Un coleg din seria sa îl descrie drept „sinistru”, iar un altul recunoaşte că echilibrul între viaţa personală şi profesională nu a existat pe durata studiilor. Sinan Mustafa, Deputy General Manager, Distribuţie Energie Electrică România, susţine însă la rândul său că promoţia 2022 a fost puţin favorizată de pandemie „pentru că nu am pierdut timp pe drumuri”. El spune că lucrurile au fost mai puţin dificile şi pentru că în acest program e încurajată mult munca de echipă. „Noi nu am venit pentru grade-uri, nu a fost niciodată o competiţie între noi. Ne-a interesat să ne ajutăm. Vrem să învăţăm ceva, să plecăm de aici cu ceva. (…) Veniţi şi faceţi (programul – n. red.)! Nu sunteţi prea manageri, nu aveţi prea multă experienţă, nu aveţi prea puţin timp”, le transmite el altor reprezentanţi din business.

Aveam să aflăm că nu doar programul din Bucureşti, ci şi MBA-ul din Viena, din cadrul aceleiaşi instituţii, este la fel de provocator. „Work-life balance-ul a fost zero. Şase luni nu am ieşit în weekend în oraş, pentru a avea timp să scriu. (…) A implicat multe sacrificii”, povesteşte Alexandra Burchiu, Product Marketing Manager, UNIQA International AG şi fostă studentă a WU Executive Academy, în cadrul programului „People & Organizational Management”. Ea povesteşte că a ales programul din Viena deoarece voia să se stabilească în Austria şi i-a plăcut curricula. „Nu ştiam dacă voi face faţă schimbării. (Prin acest program – n. red.) îţi testezi limitele, te surprinzi tu pe tine, şi acumulezi un know how important. Totul era nou, totul în engleză. Am avut multe key studies şi programe de citit.” Şi-a plătit singură cursul şi, pentru că l-a considerat o investiţie şi a presupus un efort financiar important, dar şi o bună organizare logistică, i s-a dedicat cu sârguinciozitate. Recunoaşte însă că sacrificiile au meritat. „Nu poţi să te duci sub un anumit plafon salarial dacă ai un MBA.” Potrivit Alexandrei Burchiu, austriecii pun mult accent pe studii şi îi respectă pe cei care au o pregătire academică intensă. „Diploma are greutate foarte mare, titlul contează mai mult decât oriunde, iar un program educaţional făcut aici are mai multă valoare. Şi la interviu a avut greutate MBA-ul. În plus, contează şi partea de networking.”

Spune că a avut colegi din toată lumea dar că, deoarece programul era unul foarte intens, majoritatea studenţilor care erau şi părinţi erau bărbaţi. Mai povesteşte că nu a luat în calcul să se întoarcă în România, unde nu se regăseşte. „Îmi place stilul organizat, îmi plac regulile. (Austriecii – n. red.) investesc în sistemul sanitar, educaţional, stau bine economic. Dar sunt mai reci. Din România îmi lipseşte căldura, partea umană.”

O altă româncă care a ales să studieze aici, dar un Professional MBA, este Cristina Dobriţă, Project Manager for IT & Digital Projects, OMV. Întăreşte, la rândul său, spusele Alexandrei Burchiu. „Austriecii se uită foarte mult la ce ai studiat. E important să ai o carieră de succes şi ca backgroundul educaţional să fie în linie cu cariera aleasă, e un punct important la interviu.” Potrivit ei, la modul general, unul dintre plusurile studiilor în Austria sunt mijloacele tehnice pe care cei din Austria le pun la dispoziţie. „În România e multă teorie, nu ne focusăm pe prezent. În sistemul austriac au multe platforme educaţionale, exerciţii pentru studenţi şi alte gadgeturi, dar şi multă interacţiune între colegi. În cadrul MBA-ului imitam situaţii din viaţa reală, aveam sarcini bazate pe situaţii cu care chiar ne confruntam la locul de muncă.” Ea îi sfătuieşte pe tinerii români care merg la studii în Austria să nu se simtă mai prejos decât ceilalţi. „Suntem toţi la acelaşi nivel. Da, trebuie să muncim mai mult decât ceilalţi pentru că nu avem mijloacele tehnice necesare. Dar nu trebuie să aibă un sentiment de inferioritate. Au nevoie de concentrare şi atenţie.”

Barbara Stöttinger spune că românii sunt foarte puternici, dezvoltă rapid relaţii şi conexiuni cu ceilalţi studenţi/absolvenţi, privesc lucrurile dintr-o perspectivă pozitivă şi au o „let’s do attitude”. „Sunt flexibili, agili, au abilităţi sociale, sunt ambiţiosi, determinaţi şi gata să înveţe şi să împărtăşească”. Sfatul său pentru studenţi e să încerce lucruri diferite – internshipuri, companii –, pentru a descoperi ce le place şi ce nu. Despre managerii care se înscriu la cursurile instituţiei pe care o reprezintă spune că, deşi au deja experienţă şi ştiu ce le place şi ce nu, vor să meargă mai departe dar nu neapărat mai sus în carieră, ci să descopere ce îi împlineşte, să îşi descopere chemarea, ce îi motivează să se trezească, să vrea să aibă un impact, să schimbe lucrurile, să facă ceva pentru ei şi pentru ceilalţi. „Şi asta e parte din experienţa unui MBA, care se completează cu activităţile de carieră.”Veribus esenditibus dolum quid mil

Barbara Stöttinger, decan, WU Executive Academy

„Nu a fost niciodată un moment mai bun decât acum pentru a urma un MBA sau un program educaţional. De ce? Pentru că avem mult mai multe întrebări, provocări, decât în vremuri normale.”

Phillip Nell, acad. Dir. Executive MBA Bucharest

„Căutăm oameni care aduc valoare adăugată acestui program. Cele mai importante atuuri pe care trebuie să le aibă un candidat sunt ambiţia şi dorinţa de a se dezvolta.”

Alexandra Burchiu, Product Marketing Manager, UNIQA International AG şi absolventă a WU Executive Academy

„(În Austria –  n. red.) diploma are greutate foarte mare, titlul contează mai mult decât oriunde, iar un program educaţional făcut aici are mai multă valoare. Şi la interviu a avut greutate MBA-ul. În plus, contează şi partea de networking.”

Sinan Mustafa, Deputy General Manager, Distribuţie Energie Electrica România, proaspăt absolvent al Executive MBA Bucharest

„Nu sunteţi prea manageri, nu aveţi prea multă experienţă, nu aveţi prea puţin timp (pentru a urma programul – n. red.)”

Răzvan Dobrescu, Country Lead & Channel Sales Manager, Fujitsu, şi proaspăt absolvent al Executive MBA Bucharest

„Probabil faptul că am avut această pandemie a făcut ca lucrurile să fie ceva mai digerabile. Dacă ar fi trebuit să ne vedem lună de lună fizic ar fi fost un alt consum de energie şi de stres. Dar chiar şi aşa, nu pot să spun că am avut un moment de pauză în care am spus: Gata! Nu mă mai gândesc la MBA.”

Cristina Dobriţă, Project Manager for IT & Digital Projects, OMV şi absolventă a WU Executive Academy

„Îi sfătuiesc pe tinerii români care vin la studii în Austria să nu se simtă mai prejos decât ceilalţi. Suntem toţi la acelaşi nivel. Da, trebuie să muncim mai mult decât ceilalţi pentru că nu avem mijloacele tehnice necesare. Dar nu trebuie să aibă un sentiment de inferioritate. Au nevoie de concentrare şi atenţie.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.