Chestionarele de diagnoză Atlas App

Postat la 04 ianuarie 2022 114 afişări

Chestionarele de diagnoză Atlas App

Problemele psihoemoţionale ale angajaţilor au un impact major asupra engagementului şi performanţei acestora la job. Fie că vorbim despre depresie, anxietate, insomnie, stres sau burnout, „indiciile” sunt puţine, iar curajul de a vorbi despre astfel de probleme e deseori umbrit de ruşine, de teama de a fi judecat, motiv pentru care fondatorii Atlas App au lansat chestionarele Atlas App.

Descrierea inovaţiei:

Atlas App a fost lansată în 2016, de Mihai Bran, de profesie medic psihiatru şi de Bogdan Lefter, axat pe zona de product management, iar la momentul respectiv livra servicii din zona de sănătate psihoemoţională, cum ar fi consilierea psihologică sau psihoterapia. Ulterior, acestora li s-au adăugat şi servicii de parenting, coaching, consiliere de nutriţie, iar începând de anul trecut, odată cu pandemia şi cu aşezarea cadrului legal pentru acest tip de servicii, aplicaţia include şi servicii medicale disponibile prin telemedicină. Practic, ei conectează o serie de profesionişti din toate aceste domenii cu utilizatorii, „pacienţii” virtuali.

Anul acesta, compania a lansat testele de diagnoză anonime, realizate sub forma chestionarelor. Testele sunt validate ştiinţific, iar recomandările sunt primite din partea specialiştilor acreditaţi din platformă. Prin intermediul acestora, reprezentanţii companiilor primesc linkul chestionarului şi propunerea de invitaţie pentru colegii lor. Aceştia primesc de la reprezentanţii companiilor invitaţia, în care este menţionată durata şi este subliniată confidenţialitatea completării chestionarului. Este oprită posibilitatea de completare după două săptămâni, iar ulterior sunt compilate rezultatele. Este trimis raportul finalizat, însoţit de concluzii şi soluţii propuse. Reprezentanţii companiilor se întâlnesc cu reprezentanţii Atlas App.

Elementul de noutate:

Angajaţii pot afla informaţii prin intermediul funcţionalităţii de diagnoză cu privire la sănătatea lor psiho-emoţională, comportamentele contra-productive sau rezilienţă. Responsabilii din organizaţii beneficiază de informaţii de ansamblu cu privire la starea generală de well-being din organizaţie, în vederea adaptării strategiei organizaţionale de well-being. Astfel, acest proces este fluidizat. Funcţionalitatea face posibilă îmbunătăţirea performanţei angajaţilor din organizaţie, prin identificarea nevoilor curente ale acestora.

Efectele inovaţiei:

Printre beneficiile prezentate de Atlas App se numără creşterea satisfacţiei angajaţilor şi a productivităţii acestora, alături de creşterea implicării şi diminuarea absenteismului la locul de muncă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.