Parfumul afacerilor cu flori
„După femei, florile sunt cel mai frumos lucru pe care Dumnezeu l-a dat lumii”, spunea odată Christian Dior. Şi dacă un om care a creat atâta frumuseţe credea asta, E posibil să fie adevărat. Florile sunt cel mai simplu şi în acelaşi timp cel mai complex dar pe care îl putem oferi cuiva. Uneori chiar şi nouă însene. O floare poate transmite aproape orice: de la pasiune la dragoste, prietenie, dor, tristeţe, suferinţă, speranţă. Din fericire, o floare nu poate însemna ură şi asta e una dintre marile ei calităţi.
De-a lungul timpului, omul a inventat o mulţime de motive ca să ofere flori. Dar niciodată nu sunt parcă atât de multe ca la începutul primăverii: 14 februarie, Dragobetele, 1 martie, 8 martie. Cu atât mai mult cu cât aceste sărbători se suprapun perfect cu revenirea pe piaţă a unora dintre cele mai delicate şi iubite flori. „Cu ocazia zilelor de 1 şi 8 martie, cele mai vândute flori sunt cele de primăvară, în special zambilele şi freziile. 2026 ar putea aduce un interes mai mare al românilor pentru trandafiri şi ghiocei. Trandafirii pentru că oferta este mai mare ca oricând, iar preţul a rămas relativ stabil, iar ghioceii pentru că au un preţ mic şi, în contextul valului de ninsori din februarie, reprezintă un simbol relevant al venirii primăverii”, spune Adrian Negrescu, proprietarul firmei de consultanţă Frames.
În România, piaţa de flori este împărţită între producţia locală, timidă încă, şi importuri, mai ales din Ţările de Jos, dar şi din alte destinaţii europene sau sud-americane. Per total, firmele din domeniu funcţionează sub două coduri CAEN (4622 - comerţul cu ridicata al florilor şi plantelor şi 4776 – comerţul cu amănuntul al florilor, plantelor şi seminţelor), dar doar o parte dintre ele chiar se concentrează pe segmentul de flori.

Floarea mea preferată este frezia albă. Aş dărui oricând.
Nicu Bocancea, acţionar şi master florist, Florăriile Iris
Potrivit unei analize realizată de Frames, în 2024 erau pe piaţă 10.151 de companii active în aceste domenii (faţă de doar 3.111 firme în 2021), cu un total de 5.765 de angajaţi şi o cifră de afaceri totală de 2,8 miliarde lei, la un profit net de 192 milioane lei. „Afacerile din acest sector au crescut semnificativ în ultimii ani, dar mai ales în 2025, pe fondul inflaţiei. În 2025, cifra de afaceri probabil a trecut de 3 miliarde lei, iar profitul a depăşit 200 milioane lei”, comentează Adrian Negrescu. Contextul economic încă dificil din acest an, creşterea preţului florilor şi scăderea puterii de cumpărare a populaţiei vor tempera probabil creşterea vânzărilor de flori, aşa că aşteptările pieţei sunt ca rezultatele să fie mai degrabă similare cu cele din 2025. Comerţul cu flori este afectat atât de creşterea preţurilor la importuri, cât şi de dificultăţile cu care se confruntă micii producători locali, afectaţi de temperaturile foarte scăzute, care au dus la creşterea consumului de energie şi implicit a costurilor. „Mulţi producători români sunt afectaţi puternic de costurile logistice, ale gazelor, energiei electrice, cu care încălzesc serele, dar şi de transportul mai scump decât anul trecut. Cum vremea a fost nefavorabilă, probabil florile din import se vor afla în prim-plan, pentru că la unele sortimente au ajuns să fie mai ieftine decât alternativa din producţia locală”, adaugă managerul firmei Frames.
Chiar dacă nu este un segment cu o dezvoltare explozivă, piaţa de flori din România a avut totuşi o evoluţie constantă în ultimii 20 de ani, atât din perspectiva volumelor, cât şi a diversificării ofertei, spune Gabriel Molnar, care a fondat în 1997, la Bistriţa, alături de soţia sa, lanţul de florării Magnolia, prezent acum în unsprezece oraşe şi în online. „Concurenţa este mai mare, inclusiv prin prezenţa florilor în hipermarketuri, însă segmentul specializat - florării şi livrări personalizate - rămâne relevant şi în creştere. În cei 28 de ani de activitate am observat o evoluţie clară a societăţii: oamenii aleg tot mai des să comunice prin eleganţa florilor. Este un semn bun, pentru că transmiterea emoţiilor dincolo de cuvinte, prin intermediul florilor, rămâne una dintre cele mai delicate şi autentice forme de exprimare”.
Drumul lalelei
A început în secolul XVII, cu un singur bulb de lalea adus din Turcia, numit „tulipan” sau „turban” în engleză („tulband” în olandeză), conform Netherlands Board of Tourism & Conventions. Este posibil să fi fost numit astfel după forma turbanelor purtate de turci. Negustorii olandezi, care navigau prin toată lumea, comercializând mirodenii şi produse de lux, au adus bulbul de lalea acasă, în ceea ce se numea atunci Republica celor Şapte Provincii Unite ale Ţărilor de Jos. Şi, foarte repede, bulbii de lalea au devenit extrem de populari şi din ce în ce mai scumpi. La un moment dat, un singur bulb de lalea valora cât o casă de pe canalele din Amsterdam.
Despre propria afacere, Gabriel Molnar spune că a avut o creştere moderată în 2025, în linie cu evoluţia inflaţiei şi cu contextul economic general. Ritmul de dezvoltare nu a mai fost la fel de accelerat ca în anii anteriori, însă Magnolia a reuşit să menţină o direcţie pozitivă. „Pentru 2026 estimăm o evoluţie tot în creştere, susţinută de adaptarea continuă la nevoile clienţilor”. Conform datelor oficiale, Comgaby Moln SRL, firma care operează brandul Magnolia, a avut în 2024 o cifră de afaceri de 74 milioane lei, în creştere cu 6%, şi un profit de 3,1 milioane lei, în urcare cu 16%. Comenzile online reprezintă un segment important în structura businessului, tot mai mulţi clienţi aleg această variantă datorită distanţei dintre expeditor şi destinatar, dar şi a economiei de timp. „În prezent, acestea depăşesc o treime din cifra de afaceri, confirmând rolul digitalului în modul modern de a transmite emoţii prin flori”, adăugă Gabriel Molnar. În plus, businessul este susţinut şi de livrările internaţionale, Magnolia colaborând cu peste 58.000 de florării din peste 100 de ţări.
De unde vin florile
Chiar dacă producţia locală de flori creşte treptat, principala sursă a plantelor care ne încântă simţurile în florării rămân deocamdată Ţările de Jos, cel mai mare producător european în domeniu, cu exporturi de plante şi flori de peste 7 miliarde euro pe an. „Exporturile Olandei de plante vii, bulbi, rădăcini şi flori tăiate către România s-au ridicat la 200 milioane de euro în 2024. Florile tăiate reprezintă aproape jumătate din această sumă. Se poate observa o tendinţă constantă de creştere a valorii florilor importate din Olanda în România de-a lungul anilor. Importurile de flori şi plante din Olanda în 2024 au crescut cu 19% faţă de 2023, iar în 2023 au bifat un plus de 29% faţă de 2022”, povesteşte Sophie Neve, consilier agricol al Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti.
Chiar dacă statisticile comerciale oficiale pentru 2025 nu sunt încă disponibile, cele mai recente date publicate de Asociaţia Olandeză a Angrosiştilor în Produse Floricole (VGB) şi de analistul de piaţă Floridata arată că exporturile olandeze de flori şi plante au crescut cu aproape 2%, de la 7 miliarde de euro în 2024 la 7,2 miliarde de euro în 2025. Cea mai mare parte a acestei creşteri a provenit din creşterea preţurilor, dar sectorul plantelor ornamentale a reuşit, de asemenea, să-şi crească şi volumul, a explicat Sophie Neve. Sectorul plantelor a înregistrat o creştere neaşteptată de
4,4 %, comparativ cu un avans mai modest raportat în sectorul florilor tăiate (0,3%) în 2025. „De aceea, este de foarte posibil ca şi valoarea exporturilor de flori şi plante către România să indice o creştere şi pentru anul 2025.”

Cum arată martie în afacerile cu flori
În fiecare an, cea mai agitată perioadă pentru florari este februarie-martie, când apar nenumărate motive pentru ca doamnele şi domnişoarele să primească un buchet de flori sau un fir, simbolic, iar vânzările producătorilor şi ale comercianţilor ating vârful anului. Analiza Frames arată că, la un preţ mediu de 100 de lei, dacă măcar jumătate dintre doamne şi domnişoare vor primi un buchet de flori în această perioadă, vor fi vândute peste 2 milioane de buchete de flori, vânzările înregistrate de florari urmând să depăşească 200 milioane de lei, adică 39 milioane euro. Calculele ţin cont de datele INS, care spun că numărul femeilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 49 ani depăşea, în 2023, 4 milioane de persoane, adică 41% din totalul populaţiei feminine. Estimarea ia în calcul că la oraş se vând peste 90% din flori.
Creşterea vânzărilor determină automat şi majorarea importurilor de flori în această perioadă, februarie-martie fiind cele două luni din an care se pot lăuda cu sărbători dedicate iubirii şi femeilor, alte perioade în care importurile cresc find sfârşitul şi începutul de an şcolar, precizează reprezentantul Ambasadei Ţărilor de Jos. Ce flori preferă să aducă în general importatorii din Olanda? „Trandafirul a fost, este şi probabil va rămâne cea mai cerută floare. Dar şi garoafele, orhideele şi crizantemele sunt în topul florilor tăiate importate din Olanda de către firmele româneşti. La acestea se adaugă florile de primăvară”, spune Sophie Neve.

Florile Ţărilor de Jos
1. produc 1,7 miliarde de flori tăiate în fiecare an şi generează 60% din comerţul global cu flori
2. exporturile de flori ajung la 6-7 miliarde euro pe an
3. Olanda are peste 8000 de tipuri de lalele şi peste 2.500 de hectare cultivate cu lalele
Pentru comercianţii de flori din România, mici sau mari, online sau cu magazine fizice, martie rămâne una dintre lunile de foc pentru afacere, ce vine destul de repede după agitaţia sărbătorilor de iarnă.
Pentru Floria, unul dintre cele mai cunoscute branduri din retailul de flori din România, prezent atât în online, cât şi cu magazine fizice, martie este, de departe, una dintre cele mai importante luni, dar şi o perioadă de o intensitate logistică extremă. „Vânzările generate în această lună depăşesc 20% din businessul anual, atât din comenzile individuale, cât şi din comenzile corporate, care pot însemna volume mari livrate într-un timp foarte scurt”, spune Marina Popescu, director general, Floria.ro. De Valentine’s Day, de exemplu, compania înregistrează de aproximativ 15 ori mai multe comenzi decât într-o zi obişnuită. În 2025, pe 14 februarie, Floria.ro a vândut aproximativ 35.000 de fire de flori, o mare parte dintre acestea fiind trandafiri, care rămân simbolul central al sărbătorii. Totuşi, preferinţele consumatorilor arată o evoluţie clară în direcţia diversificării. Pe lângă platforma online, Floria are din 2015 şi florării fizice proprii, iar în 2021 a dat startul procesului de francizare. În 2024, cifra de afaceri a Floria Digital SRL, administratorul platformei online, s-a situat la 11,6 milioane lei, în creştere cu 9%.
„2025 a fost un an dificil pentru întreaga piaţă, inclusiv pentru Floria.ro. Inflaţia, creşterea accelerată a costurilor de marketing, dar şi lipsa de predictibilitate generată de contextul geopolitic au avut un impact direct asupra comportamentului de consum şi asupra puterii de cumpărare. Ne-am concentrat pe adaptare şi pe menţinerea unui echilibru sănătos între costuri, volum şi calitatea serviciilor. Pentru 2026, ne aşteptăm la o creştere moderată, construită prudent, în funcţie de evoluţia contextului economic, cu accent pe clienţii recurenţi şi pe segmentul corporate”, explică Marina Popescu.
În ceea ce priveşte piaţa per ansamblu, aceasta a trecut printr-o perioadă de ajustare, influenţată de situaţia generală a economiei, dar rămâne un domeniu activ. Chiar şi într-un climat mai prudent, florile continuă să fie un gest la care oamenii nu renunţă uşor, mai ales în momentele importante. „Se vede tot mai clar că decizia de cumpărare nu mai ţine doar de preţ, ci şi de experienţă. Clienţii sunt mai atenţi la bugete, dar vor siguranţă, predictibilitate şi rezolvarea rapidă a situaţiilor neprevăzute. Ca trenduri florale, vedem o orientare către sezonalitate şi minimalism. Se caută designul curat, unde calitatea florii primează”. Pentru ziua de 1 Martie, românii se orientează mai ales spre flori de sezon zambile, frezii şi lalele, oferite adesea ca un simbol al începutului de primăvară. De 8 Martie, focusul se mută pe cadoul premium. „Vedem o cerere crescută pentru aranjamente complexe, flower boxuri şi buchete de dimensiuni mai mari. Dacă pe 1 martie se oferă un buchet sau o floare simbolică, pe 8 martie clientul investeşte în impact vizual şi design floral, căutând să transmită un mesaj de apreciere mult mai puternic”.

Pentru 1 Martie, zambila rămâne alegerea ideală, asociată cu începutul primăverii, cu un impact emoţional ridicat şi perfectă pentru gesturi simbolice. Pentru 8 Martie, recomand ranunculus, o floare elegantă, sofisticată, dar versatilă.
Marina Popescu, director general, Floria.ro
În florăriile Magnolia şi pe platforma online a companiei, în luna martie, cele mai solicitate sunt florile de primăvară - în special lalelele, freziile, irişii, anemonele şi alte flori delicate care marchează renaşterea naturii şi prospeţimea începutului de sezon. Cea mai potrivită floare pentru 1 Martie şi 8 Martie? „Lalelele rămân în topul preferinţelor pentru ambele ocazii, fiind asociate clar cu începutul primăverii şi potrivite pentru celebrarea feminităţii. Sunt o alegere versatilă, potrivită atât pentru buchetele oferite persoanelor dragi, cât şi pentru segmentul corporate”, crede Gabriel Molnar.
Începutul primăverii, respectiv perioada 6 februarie - 10 martie, este aşteptată cu entuziasm şi de reţeaua de florării Iris, una dintre cele mai vechi poveşti cu flori din România. Totul a pornit de la o floare, spune istoria scrisă pe siteul companiei. Era 1921 când Nicu Dumitrescu, un florar celebru al Bucureştiului de altă dată, de la care visau să aibă flori toate domniţele din oraş, a luat sub aripa lui ocrotitoare un tânăr pasionat de flori. Mulţi ani mai târziu, tânărul se căsătoreşte şi, la începutul anilor ’90, împreună cu soţia sa, decid să ducă mai departe povestea lui Nicu Dumitrescu. Undeva prin 1978, Lidia şi Adrian Avrămiţă şi-au luat o florărie împreună într-un cartier bucureştean şi în 1980 s-au mutat pe Calea Moşilor, la numărul 40. La început au ales florile, apoi încet, încet au învăţat cum să lucreze diverse aranjamente florale sau buchete pentru evenimente preţioase. Iar imediat după revoluţie, Iris a devenit prima florărie în sistem privat. Afacerea îi atrage apoi şi pe cei doi băieţi ai familiei: mai întâi Nicu, cel mai mare dintre băieţi, cel care vine cu viziunea şi implementarea creativă, iar mai târziu Cosmin, mezinul familiei şi responsabilul de tot ce ţine de partea de logistică şi organizare. Astăzi Florăriile Iris au o echipă de 120 de oameni, în zona de retail, dar şi de evenimente. Potrivit datelor publicate la Ministerul de Finanţe, Florăria Iris SRL a raportat în 2024 o cifră de afaceri de 23,3 milioane lei, în creştere cu 28%, şi un profit net de 6 milioane lei.

Exporturile Olandei de plante vii, bulbi, rădăcini şi flori tăiate către România s-au ridicat la 200 mil. euro în 2024, în creştere cu 19%. Trandafirul a fost, este şi probabil va rămâne cea mai cerută floare.
Sophie Neve, consilier agricol al Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti
„Magazinele sunt centrul afacerii noastre, de acolo s-a scris povestea noastră. Avem 11 florării acum, majoritatea spaţiilor proprietatea personală. Nu am mai deschis magazine noi în ultimii zece ani pentru că nu cred în supradimensionarea unui segment. Am lansat noi linii de business. Vrem să asigurăm mereu calitatea florilor noastre”, povesteşte Nicu Bocancea, acţionar în businessul Iris şi cel mai premiat master florist din România. Şi pentru Iris, vânzările din perioada 6 februarie -
10 martie reprezintă aproximativ 15-20% din total, peste lunile noiembrie-decembrie, celălalt vârf din comerţul cu flori, care generează 10% din vânzările anuale.
Cea mai mare parte din plantele aduse în florăriile Iris, 85-90%, provin din importuri, în special Olanda, dar şi Ecuador şi Columbia. Prezent la emisiunea ZF 15 Minute cu un Antreprenor, Nicu Bocancea spunea că şi în România au început să apară tot mai multe sere cu flori, în localităţi din jurul Bucureştiului, care oferă uneori o calitate mai bună decât cele din Olanda, având şi avantajul livrărilor mai rapide. „Adeseori este însă o problemă de preţ, pentru că producătorii români trebuie să consume multă energie, pentru a face cald iarna şi răcoare vara, ceea ce înseamnă costuri mari”. Pe de altă parte, şi la nivel global, preţurile la flori cresc şi de 3-4 ori înainte de Valentine’s Day.
Pasiunea pentru flori, dorinţa de a crea un produs care naşte foarte uşor un zâmbet, au făcut ca în ultimii ani să vedem tot mai multe florării individuale, mici ateliere de creaţie, care încearcă să se impună prin originalitate. În plus, dezvoltarea segmentului de evenimente crează o nouă nişă cu potenţial mare de creştere pentru marile şi micile afaceri cu flori. Creşterea acestei pieţi se vede poate mai bine decât oricând în perioada sărbătorilor de iarnă, când Bucureştiul, dar şi alte oraşe mari, s-a împodobit ca niciodată cu ghirlande de flori, buchete gigant şi aranjamente spectaculoase, de parcă participa la un concurs secret de frumuseţe.
În top european al florilor
În Europa, ţările membre UE au exportat în 2024 bulbi de orhidee, zambile, narcise şi lalele în creştere sau înflorite în valoare de
100 milioane euro, în timp ce importurile au fost de numai 4,7 milioane euro, arată datele publicate de Eurostat, Biroul european de Statistică. Ţările de Jos continuă să fie principalul exportator, cu 82 de milioane euro, adică 83% din total. Toate celelalte ţări care exportă astfel de produse au avut cote sub 10%: Polonia (9%), Belgia (4%), Germania (1%) şi Danemarca (1%). Uniunea Europeană a exportat, de asemenea, şi alte tipuri de bulbi de plante, tuberculi, rădăcini tuberizate, cormi, coroane şi rizomi, aflaţi în creştere sau în floare, în valoare de 30 milioane de euro, Ţările de Jos fiind şi în această categorie principalul exportator (18 milioane de euro, reprezentând 59% din total). În privinţa destinaţiei, cei mai mari importatori de flori originare din UE sunt elveţienii, cu 40 milioane euro sau 40% din total, urmaţi de britanici (15%), norvegieni (10%) şi ucraineni (6%).
„Olanda este într-adevăr principalul jucător pe piaţa globală a florilor şi plantelor ornamentale. Iar Royal FloraHolland este cea mai mare bursă de flori din lume. Cooperarea, investiţiile în cercetare şi inovare, dar şi în infrastructura, se numără printre factorii care au favorizat dezvoltarea acestui sector la nivelul actual. Se poate spune că Olanda a devenit un important centru logistic pentru comerţul mondial - în special pentru mărfurile cu temperatură controlată, cum ar fi florile - datorită unei combinaţii unice de geografie, infrastructură, expertiză şi dezvoltare istorică”, explică Sophie Neve. În plus, guvernul olandez sprijină sectorul florilor (floricultură şi plante ornamentale) printr-o serie de măsuri axate în principal pe reglementare şi inovare, care vizează sustenabilitatea şi competitivitatea internaţională, inclusiv plăţi directe din partea UE pentru agricultura durabilă (plăţi directe, plăţi pentru ecologizare şi bonusuri pentru tinerii fermieri în cadrul PAC al UE) şi subvenţii naţionale şi instrumente fiscale pentru tranziţia energetică şi inovare.

Transmiterea emoţiilor dincolo de cuvinte, prin intermediul florilor, rămâne una dintre cele mai delicate şi autentice forme de exprimare.
Gabriel Molnar, cofondator, Magnolia
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













