Povestea uneia dintre cele mai discrete creatoare de modă din lume. Cum a ajuns o fetiţă săracă, dintr-o familie cu unsprezece fraţi, să creeze un gigant mondial în domeniul fashion
Succesul casei de modă fondate de Jeanne Lanvin a fost rezultatul a mulţi ani de muncă perseverentă. Discretă şi meticuloasă, personalitatea ei unică a făcut-o să se remarce printre contemporani.
„Madame”, aşa cum îi spuneau angajaţii, era o şefă exigentă, dar care avea încredere deplină în oamenii talentaţi din jurul său. Jeanne Lanvin era autodidactă şi nu desena. Lucra direct cu materialele şi îşi exprima ideile în colaborare strânsă cu şefele de atelier, cele care realizau efectiv modelele, după cum reiese dintr-un articol publicat chiar pe site-ul companiei. Refuzând să participe la majoritatea evenimentelor mondene, creatoarea de modă prefera cercuri restrânse şi intime de artişti, scriitori şi muzicieni. Era foarte rar văzută la un bal sau la cursele de la Longchamp, iar dacă totuşi apărea, o făcea pentru a observa eleganţa pariziencelor şi a anticipa mai bine dorinţele lor viitoare.
Cea mai mare dintre unsprezece copii dintr-o familie modestă, Jeanne Lanvin s-a născut la Paris pe 1 ianuarie 1867. Încă din copilărie, independenţa şi forţa caracterului ei prefigurau un destin excepţional.
La treisprezece ani, Jeanne a câştigat primii săi bani lucrând pentru o pălărieră de pe Rue du Faubourg Saint-Honoré. Era responsabilă cu livrarea pălăriilor în tot Parisul, folosind omnibuzul.
Ca să economisească banii de bilet, alerga pe jos după tramvai. Poreclită „Micul Omnibus”, Jeanne s-a făcut remarcată rapid şi a avansat în ierarhie. Harnică şi creativă, a început un stagiu de ucenicie în pălărie şi a atras rapid atenţia. Pălăriile create de „domnişoara Jeanne” au avut mare succes, iar visul de a-şi deschide propriul magazin a prins contur. Visul a devenit realitate la vârsta de 22 de ani.
Prin multe sacrificii şi perseverenţă, Jeanne Lanvin a reuşit să-şi impună creaţiile, semnate „Lanvin (Mademoiselle Jeanne) Modes”, în garderoba pariziencelor sofisticate. Pe 31 august 1897, Jeanne Lanvin a devenit mamă. Marguerite, singurul ei copil, a fost cea mai mare iubire şi principala sursă de inspiraţie. Din legătura lor s-a născut una dintre cele mai faimoase case de modă franceze. Vizionară autentică, Jeanne Lanvin a captat spiritul vremii şi a condus casa de modă spre culmile eleganţei şi modernităţii.
CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












