Povestea tânărului care, înainte să împlinească 40 de ani, a organizat peste 1.000 de evenimente, lucrează cu sute de clienţi şi acum îşi construieşte primul spaţiu de evenimente într-o clădire de birouri

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 23 ianuarie 2026 6 afişări

Antreprenorul Vlad Mihălăchioiu a construit o comunitate care a ajuns, în şapte ani de activitate, la 450 de membri. Ce îi atrage pe antreprenori la Romanian Business Club este că se întâlnesc ca să rezolve probleme, să pună întrebări curajoase, să găsească soluţii şi parteneri reali. Mulţi vin pentru networking, dar ceea ce îi face să rămână este comunitatea în sine.

„Unde sunt mulţi puterea creşte” este o zicală care poate descrie esenţa comunităţii Romanian Business Club. Vlad Mihălăchioiu povesteşte că pentru el antreprenoriatul a venit natural, simţind de mic nevoia de independenţă, de a face lucrurile în felul său, de a construi ceva propriu. Aşa am ajuns, în timp, să creeze mai multe branduri şi să devină, pas cu pas, un antreprenor în serie. A început cu un business în industria evenimentelor, apoi cu unul în zona de networking, iar fiecare a fost o experienţă din care am învăţat enorm. 

„Romanian Business Club a apărut ca un răspuns la o nevoie reală, pe care o simţisem şi eu în anii mei de început: lipsa unei comunităţi în care să simţi că nu eşti singur. Antreprenoriatul poate fi solitar, uneori chiar copleşitor. Am vrut să creez un loc unde antreprenorii – fie la început de drum, fie cu businessuri consolidate – să găsească sprijin, inspiraţie şi oameni care înţeleg prin ce trec”, explică el motivaţia care a stat la baza acestei iniţiative.

El crede că din ecosistemul antreprenorial românesc lipsea un spaţiu în care conexiunile să fie autentice, nu de faţadă. „Mulţi vorbeau despre networking, dar puţini îl practicau în mod real, cu deschidere, cu generozitate.” S-a gândit astfel, la o soluţie care să umple acest gol: o comunitate vie, în care se nasc idei, se testează direcţii, se validează decizii şi, mai ales, se construiesc relaţii pe termen lung. „Asta cred că lipsea şi de aceea Romanian Business Club (RBC) nu e doar un proiect de business - e o misiune.”

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.