Nevoia de independenţă şi apetitul pentru construcţie = antreprenoriat
Antreprenorul Vlad Mihălăchioiu a construit o comunitate care a ajuns, în şapte ani de activitate, la 450 de membri. Ce îi atrage pe antreprenori la Romanian Business Club este că se întâlnesc ca să rezolve probleme, să pună întrebări curajoase, să găsească soluţii şi parteneri reali. Mulţi vin pentru networking, dar ceea ce îi face să rămână este comunitatea în sine.
„Unde sunt mulţi puterea creşte” este o zicală care poate descrie esenţa comunităţii Romanian Business Club. Vlad Mihălăchioiu povesteşte că pentru el antreprenoriatul a venit natural, simţind de mic nevoia de independenţă, de a face lucrurile în felul său, de a construi ceva propriu. Aşa am ajuns, în timp, să creeze mai multe branduri şi să devină, pas cu pas, un antreprenor în serie. A început cu un business în industria evenimentelor, apoi cu unul în zona de networking, iar fiecare a fost o experienţă din care am învăţat enorm.
„Romanian Business Club a apărut ca un răspuns la o nevoie reală, pe care o simţisem şi eu în anii mei de început: lipsa unei comunităţi în care să simţi că nu eşti singur. Antreprenoriatul poate fi solitar, uneori chiar copleşitor. Am vrut să creez un loc unde antreprenorii – fie la început de drum, fie cu businessuri consolidate – să găsească sprijin, inspiraţie şi oameni care înţeleg prin ce trec”, explică el motivaţia care a stat la baza acestei iniţiative.
El crede că din ecosistemul antreprenorial românesc lipsea un spaţiu în care conexiunile să fie autentice, nu de faţadă. „Mulţi vorbeau despre networking, dar puţini îl practicau în mod real, cu deschidere, cu generozitate.” S-a gândit astfel, la o soluţie care să umple acest gol: o comunitate vie, în care se nasc idei, se testează direcţii, se validează decizii şi, mai ales, se construiesc relaţii pe termen lung. „Asta cred că lipsea şi de aceea Romanian Business Club (RBC) nu e doar un proiect de business - e o misiune.”
450 de antreprenori fac parte deja din acest club, atraşi fiind, conform fondatorului, de energia acestuia - „un mix de autenticitate, deschidere şi determinare. Atmosfera de la întâlniri e greu de explicat în cuvinte, dar uşor de simţit când eşti acolo: nu este una formală, nu este superficială, ci sinceră şi motivantă. Nu ne întâlnim doar «ca să ne vedem», ci ca să rezolvăm probleme, să punem întrebări curajoase, să găsim soluţii şi parteneri reali. Mulţi vin pentru networking, dar ceea ce îi face să rămână este comunitatea în sine. Oamenii”, argumentează Vlad Mihălăchioiu. Dă şi detalii: de fiecare dată, în sală sau în grupurile online se găseşte cineva care a trecut printr-o provocare similară, care oferă un sfat valoros sau o recomandare din experienţă, nu din teorie. În acest club regula este colaborarea, nu competiţia. „Nu există mască, ci vulnerabilitate asumată şi susţinere sinceră. Cred că asta face diferenţa faţă de alte grupuri: faptul că legăturile dintre membri sunt reale, construite în timp, pe încredere. Aici, nu facem doar schimb de cărţi de vizită – construim relaţii, brand personal şi, mai ales, perspective noi. Iar asta are o valoare pe care nu o poţi cuantifica imediat, dar care se simte în evoluţia fiecăruia”, afirmă fondatorul clubului.
Tot el spune că RBC a adunat de-a lungul celor şapte ani de existenţă mai multe poveşti, una dintre ele fiind a antreprenorului care a realizat logo-ul clubului, în 2018, la a doua ediţie, iar de atunci, a atras peste 100 de clienţi din comunitate, devenind un furnizor pentru servicii de marketing. „Cristian Rădulescu de la RUVIX este, de asemenea, un model de implicare. A fost mereu extrem de prezent în comunitate, servind prompt orice comandă. Notorietatea brandului său în cadrul Romania Business Club este atât de mare, încât atunci când apare o nevoie de producţie personalizată, numele lui este menţionat imediat de trei-cinci antreprenori. S-a născut chiar o replică amuzantă, devenită clasică în comunitate când vine vorba despre producţie: «Cristi de la RUVIX deja le-a trimis. Verifică la curier.»”
Totodată, lideri din businessuri mari, precum Mircea Căpăţână (SmartBill) sau Radu Savopol (5 to go), vin regulat, oferă sfaturi şi contribuie. „Acesta e forţa comunităţii - un spaţiu în care fiecare oferă şi primeşte cu aceeaşi deschidere”, adaugă Vlad Mihălăchioiu. El susţine că RBC funcţionează ca un catalizator pentru antreprenori, indiferent de etapa în care se află. Pentru cei aflaţi la început de drum, clubul oferă claritate, direcţie şi mai ales curaj. Mulţi vin cu idei bune, dar nesiguri pe ei sau pe piaţă, şi găsesc know-how aplicabil, feedback sincer şi exemple de oameni care au fost exact în locul lor. „E important să ştii că nu eşti singur, că cineva a trecut prin aceleaşi provocări şi îţi poate da o soluţie testată, nu doar o teorie.”
Pentru antreprenorii cu afaceri mature, clubul este locul unde îşi pot recalibra viziunea, se pot inspira din perspective noi şi pot accesa colaborări de nivel înalt, conform fondatorului. Mulţi dintre ei spun că vin pentru energia clubului - o energie care îi scoate din rutină, îi reconectează cu pasiunea de la început şi îi provoacă să crească mai departe. „Nu e doar un spaţiu de networking, ci unul de reflecţie, de mentorat informal şi de explorare a unor direcţii noi de dezvoltare personală şi profesională”, conform lui Vlad Mihălăchioiu. Tot el adaugă că un aspect esenţial este faptul că membrii clubului învaţă foarte mult unii de la alţii, nu există ierarhii, ci respect reciproc şi deschidere. Un antreprenor aflat la început poate inspira un veteran prin entuziasmul lui, iar cineva cu zece ani de experienţă poate salva luni întregi de tatonări unui nou membru.
Pe parcursul a şapte ani, clubul a crescut de la un nucleu de câteva zeci de antreprenori entuziaşti, povesteşte fondatorul, care îşi doreau mai mult decât simple întâlniri de networking, la o comunitate cu peste 450 de membri activi şi evenimente care adună sute de participanţi; la conferinţa naţională în sală au fost peste 1.000 de oameni. „Am crescut organic, fără să forţăm lucrurile, pentru că am pus mereu pe primul loc calitatea conexiunilor, nu cantitatea. Una dintre cele mai importante lecţii pe care le-am învăţat este că o comunitate autentică se clădeşte în timp, cu multă consecvenţă, empatie şi răbdare. Oamenii nu rămân alături de tine doar pentru informaţie – rămân pentru că simt că celorlalţi le pasă, că sunt ascultaţi, că primesc sprijin real.” În plus, a observat fondatorul clubului, fiecare etapă de creştere aduce noi provocări – de la nevoia de structură internă, la menţinerea culturii iniţiale atunci când apar membri noi. „Ne-am asumat încă de la început misiunea de a construi o comunitate de oameni care nu se mulţumesc cu puţin, care vor să înveţe continuu, să contribuie şi să evolueze împreună. Pentru noi, «We grow together» nu este doar un slogan, este esenţa a tot ceea ce facem. Fiecare membru aduce valoare, iar creşterea fiecăruia contribuie la forţa întregului grup.” Clubul este o comunitate autofinanţată, susţinută exclusiv prin contribuţiile membrilor. Există o taxă anuală de membru, care permite să organizarea de evenimente în fiecare săptămână, pentru aducerea speakerilor, menţinerea platformelor online active şi utile şi pentru investiţii în dezvoltarea comunităţii.

De vorbă cu Vlad Mihălăchioiu
Ce se întâmplă concret într-o întâlnire Romanian Business Club?
Nu facem evenimente ca să bifăm prezenţa – ne întâlnim pentru a schimba perspective, a provoca idei şi a construi relaţii. Formatul include speakeri inspiraţionali – fie antreprenori din comunitate, fie invitaţi externi cu experienţă solidă – şi sesiuni interactive în care membrii sunt încurajaţi să pună întrebări, să împărtăşească provocări şi să iasă din zona de confort.
Un aspect unic este deschiderea faţă de public speaking. Cred foarte mult că fiecare antreprenor ar trebui să îşi spună povestea şi să înveţe să vorbească în faţa unei audienţe. De aceea, organizăm frecvent momente în care membrii urcă pe scenă, chiar dacă nu sunt speakeri profesionişti. La conferinţa naţională, am avut un maraton de prezentări fulger, în care 60 de antreprenori au vorbit câte 60 de secunde despre afacerea lor — o provocare care, dincolo de exerciţiul de comunicare, aduce vizibilitate, curaj şi validare. Pentru cei care lucrează în vânzări, acest tip de exerciţiu este extrem de valoros: te învaţă să îţi prezinţi clar ideea, să captezi atenţia rapid şi să transmiţi esenţialul într-o peridoada limitată de timp — exact ceea ce contează într-o întâlnire cu un potenţial client sau partener. Practic, e un antrenament intens de claritate, convingere şi prezenţă, pe care îl poţi aplica imediat în businessul tău.
Întâlnirile noastre nu sunt despre prezentări perfecte, ci despre conţinut real, povestit cu sinceritate. Discutăm teme relevante – de la finanţe, marketing şi strategie, până la greşeli, lecţii personale şi echilibru interior. Atmosfera este mereu una relaxată, dar concentrată, în care oamenii simt că pot fi ei înşişi. Asta e cheia: să creezi un spaţiu în care informaţia practică şi inspiraţia se completează natural cu conexiunea umană.
Care sunt temele cele mai apreciate de către membrii clubului?
În topul preferinţelor se află clar temele legate de strategie financiară, marketing şi scalare – sunt subiecte cu aplicabilitate imediată, care ajută antreprenorii să ia decizii mai bune şi să-şi ducă businessurile la următorul nivel. Mulţi vin cu întrebări punctuale despre cum să gestioneze cash-flow-ul, cum să-şi optimizeze bugetele de marketing sau cum să îşi structureze corect procesul de creştere. În acelaşi timp, sunt extrem de apreciate şi sesiunile dedicate echilibrului personal, leadershipului şi mentalităţii antreprenoriale. Pentru că, dincolo de cifre şi strategii, performanţa unui business este mereu legată de starea interioară a celui care îl conduce. Am avut discuţii memorabile despre cum să-ţi gestionezi energia, cum să-ţi menţii motivaţia în momentele grele sau cum să iei decizii sănătoase pentru tine, nu doar pentru firmă. Credem foarte mult în ideea că un antreprenor echilibrat este un antreprenor eficient. De aceea, ne asigurăm că mixul tematic acoperă atât nevoile concrete de business, cât şi dezvoltarea personală. E un echilibru care defineşte cultura noastră şi face ca fiecare întâlnire să ofere ceva valoros, indiferent de nivelul de experienţă la care ai ajuns.
Cât de importantă este componenta online a clubului în viaţa de zi cu zi a membrilor?
Este esenţială pentru dinamica noastră de zi cu zi. Grupurile private din comunitate funcţionează ca nişte huburi de sprijin în timp real – spaţii în care antreprenorii pot cere recomandări, pot adresa întrebări punctuale sau pot valida idei rapid, beneficiind de răspunsuri din partea celor care au trecut prin experienţe similare. Este un tip de networking continuu, care nu se limitează la întâlnirile fizice, ci se manifestă, zi de zi, în mediul digital. Ce diferenţiază aceste grupuri de alte comunităţi online este nivelul profund de implicare şi încredere reciprocă. Aici nu este vorba doar despre informaţii utile, ci despre solidaritate autentică.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













