Cine este românul de doar 32 de ani, care a plantat 90 de hectare de vie şi a dezvoltat o cramă premiată internaţional, cu peste zece branduri distincte
Fondator, Crama Strunga, Preşedinte, Clubul Fermierilor Români
32 de ani
Antreprenor în agricultură şi fondator al Cramei Strunga, a transformat un transfer generaţional într-un proiect cu impact naţional. A plantat 90 de hectare de vie şi a dezvoltat o cramă premiată internaţional, cu peste 10 branduri distincte. Astăzi, extinde viziunea spre un ecosistem rural integrat „farm to fork”, bazat pe produse locale şi patrimoniu autentic. Este membru în Consiliul Director al Clubului Fermierilor Români şi reprezentant activ al noii generaţii de fermieri români la nivel european. Ambiţia sa merge dincolo de business: să creeze identitate, valoare şi speranţă în comunităţile rurale.
START CU IMPACT
Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne. Care a fost cea mai mare greşeală din carieră şi lecţia pe care n-o vei uita niciodată?
Da, la începutul activităţii mele la crama Strunga, am angajat prieteni şi oameni fără experienţă, din dorinţa de a construi alături de cei apropiaţi. Am învăţat însă că entuziasmul nu ţine loc de competenţă şi că un business are nevoie de echipe bine pregătite, nu doar bine intenţionate.
MOMENTE CARE CONTEAZĂ
Care e reuşita de care eşti cel mai mândru? Un proiect, o decizie, o echipă?
Sunt mândru că am ales să rămân acasă şi să construiesc în locul unde am crescut. Pentru mine, asta înseamnă continuitate, responsabilitate şi respect pentru rădăcini. Mândria mea e legată şi de echipele cu care lucrez zi de zi – oameni dedicaţi, fără de care niciun proiect nu ar prinde contur. Ei sunt motorul real al oricărei reuşite.
Trei superputeri profesionale.
Ce abilităţi sunt esenţiale pentru succesul în carieră?
1. Viziune pe termen lung – îmi gândesc proiectele cu finalul în minte.
2. Abilitatea de a coagula echipe şi de a crea branduri.
3. Rezilienţă în faţa incertitudinii – rămân constant şi adaptabil.
ECHILIBRU & INSPIRAŢIE
Job + viaţă personală = echilibru? Cum reuşeşti să le păstrezi în armonie?
Echilibrul vine din alegeri simple. Încerc să fiu prezent acolo unde contează: în familie, în echipă, în proiecte. Îmi stabilesc priorităţile în funcţie de ceea ce are cu adevărat sens pe termen lung.
Ce faci când nu lucrezi? Un hobby, o pasiune, o recomandare de carte?
Îmi place să călătoresc, să descopăr modele de business şi poveşti autentice ale locurilor. Mă atrage România rurală – cu tot ce are mai viu, mai neaşteptat şi mai valoros. E o sursă constantă de inspiraţie. Citesc des, iar o carte care m-a influenţat este „Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












