Povestea unui tânăr care până la doar 35 ani a construit de la zero două companii. El povesteşte care au fost cele mai grave greşeli pe care le-a făcut

Autor: Ioana Matei Postat la 23 ianuarie 2026 25 afişări

Povestea unui tânăr care până la doar 35 ani a construit de la zero două companii. El povesteşte care au fost cele mai grave greşeli pe care le-a făcut

100 Tineri manageri de top. Cornel Măhălean, Proprietar & CEO, Fabrica de Plase şi Arena Systems

Proprietar & CEO, Fabrica de Plase şi Arena Systems

35 de ani


Cornel Măhălean este antreprenor şi CEO al două companii româneşti: Fabrica de Plase — producător de plase textile profesionale, şi Arena Systems — furnizor de soluţii premium pentru infrastructură sportivă.

 

START CU IMPACT


Ai dat-o în bară? Povesteşte-ne.


Mult timp, am trăit cu falsa convingere că doar eu pot face lucrurile bine. Am funcţionat pe un model de „şef” care credea că doar ce spun eu este corect, iar colegii mei nu sunt capabili să livreze la standardul pe care mi-l doream. Asta a generat multă frustrare, oboseală, lipsă de timp şi o evoluţie mult mai lentă a companiei decât ar fi fost posibil.

Această greşeală a venit, în primul rând, din lipsa de experienţă, şi am realizat că problema nu era la colegi, ci la mine: nu ştiam să recrutez oamenii potriviţi şi nu ştiam să le dau spaţiu să crească. Schimbarea a venit în momentul în care am început să investesc serios în educaţia mea antreprenorială, să am mentori şi să învăţ constant.

Am adoptat un altfel de leadership — un leadership prin puterea exemplului, deschis la idei, care încurajează acţiunea, asumarea şi, da, inclusiv greşelile. Rezultatul? Am schimbat complet dinamica şi energia companiei. Astăzi, construim o cultură organizaţională în care oamenii sunt cu adevărat implicaţi, se simt parte dintr-un proiect valoros şi, la rândul lor, atrag alţi oameni buni.


Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?


În producţia noastră, o greşeală poate fi un detaliu tehnic – un centimetru în plus sau în minus la o plasă, un nod imperfect, un termen de livrare devansat. Le corectăm rapid, învăţăm din ele şi ajustăm procesele. Eşecul începe atunci când alegi să ignori aceste greşeli.

Când nu mai întrebi cum putem face mai bine sau cum putem preveni asta data viitoare. Linia se trage acolo unde dispare responsabilitatea faţă de calitate, siguranţă şi oameni. În industria noastră, fiecare plasă contează – de la protecţia muncitorilor la siguranţa unui teren de sport. De aceea, tratăm fiecare greşeală ca pe o oportunitate de îmbunătăţire, nu ca pe un final.

 

MOMENTE CARE CONTEAZĂ


Reuşita de care eşti cel mai mândru: 


Sunt mândru de fiecare proiect care se transformă într-un loc unde oamenii se întâlnesc, se antrenează sau se bucură de mişcare. Satisfacţia este uriaşă când văd copii şi sportivi care folosesc terenurile noastre, ştiind că în spatele lor este munca, pasiunea şi dedicaţia echipei mele. Dar, dincolo de orice, cea mai mare reuşită este echipa. Faptul că am reuşit să construim o cultură organizaţională sănătoasă, bazată pe încredere, responsabilitate şi dezvoltare continuă.


Trei superputeri profesionale:


Viziunea clară: ştiu exact unde vreau să ajung; pasiunea de a construi: găsesc mereu energie în a crea lucruri durabile, utile şi cu impact; focusul pe progres continuu: nu mă opresc niciodată din învăţare, adaptare şi îmbunătăţire.

 

ECHILIBRU & INSPIRAŢIE


Job + viaţă personală = echilibru?


Echilibrul nu este o destinaţie, este un proces de prioritizare conştientă. Sunt într-o etapă a vieţii în care familia e prioritatea numărul unu. Vreau să fiu un tată prezent pentru cele două fiice ale mele, să mă bucur de această etapă irepetabilă, în timp ce continui să dezvolt afaceri solide şi sănătoase. În paralel, rămân extrem de implicat în dezvoltarea businessului, dar fac asta cu o claritate care mă ajută să iau decizii mai bune şi mai rapide.


Ce faci când nu lucrezi?


Sportul este cea mai bună formă de terapie pentru mine. Alergatul îmi aduce claritate, iar drumeţiile sau turele cu bicicleta împreună cu familia sunt cele care mă încarcă cu energie. Îmi place să călătoresc, să descopăr oameni şi locuri noi, să învăţ. Îmi place şi să citesc, iar o carte care m-a influenţat mult este „Think and Grow Rich” de Napoleon Hill — un ghid esenţial pentru oricine vrea să-şi transforme viaţa şi mindsetul.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.