Vremea în România, în ultima parte a sezonului estival. Prognoza meteo ANM în următoarele patru săptămâni

Autor: Cosmin Pirv Postat la 10 august 2021 380 afişări

Temperaturile vor fi peste valorile normale în următoarele două spătămâni, iar apoi se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, se arată în prognoza pe patru săptămâni, publicată marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Vremea în România, în ultima parte a sezonului estival. Prognoza meteo ANM în următoarele patru săptămâni

Săptămâna 09.08.2021 – 16.08.2021

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-vestice.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 16.08.2021 – 23.08.2021

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ale în regiunile intracarpatice şi la munte.

Săptămâna 23.08.2021 – 30.08.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-estice, dar şi local deficitar în nord-vest, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 30.08.2021 – 06.09.2021

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile centrale şi nord-estice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
prognoză,
vreme,
temperaturi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.