Vocea coreeană de pe scena Oscarurilor

Autor: Andra Stroe Postat la 22 februarie 2020 43 afişări

Dacă timp de peste nouă decenii premiile Oscar pentru cel mai bun film au ajuns exclusiv în palmaresul producţiilor americane, anul acesta a avut loc o răsturnare de situaţie. Producţia sud-coreeană „Parasite” a regizorului Bong Joon-Ho devine primul film străin din istorie care câştigă premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj, fiind totodată prima peliculă într-o altă limbă decât engleza care primeşte această recunoaştere. Şi are toate motivele să fie pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Nominalizat la şase categorii, înainte de a câştiga marele premiu în cadrul celei de-a 92-a ediţie a galei Academiei de Film Americane, dar şi trofeul pentru cel mai bun film internaţional, cel mai bun regizor şi cel mai bun scenariu original, Parazitul“ primise deja recunoaştere la nivel internaţional: un Palme d'or la ediţia din 2019 a Festivalului de la Cannes, Globul de Aur şi BAFTA pentru cel mai bun film străin, precum şi premiul Sindicatului Actorilor Americani pentru cea mai bună distribuţie. Născut la 14 septembrie 1969, regizorul şi scenaristul Bong Joon-ho a devenit cunoscut pe plan internaţional pentru cel de-al doilea lungmetraj pe care l-a produs, drama „Memories of Murder”(2003), înainte de a obţine un şi mai mare succes cu filmele „The Host” (2006) şi „Snowpiercer” (2013). Cum a reuşit însă Joon-ho să ajungă la nivelul unor regizori de talia lui Scorsese, Tarantino, Cameron sau Spielberg? 

În ciuda unui fir narativ fără prea multe răsturnări de situaţie, a unor subiecte reluate la nesfârşit în lumea filmului – diferenţele dintre clase sociale şi lupta pentru parvenire –, dar şi a previzibilităţii unor secvenţe, Parazitul“ uimeşte prin faptul că Joon Ho reuşeşte să te ţină cu sufletul la gură fără prea multe intrigi, apelând în schimb la o serie de elemente simple dar de efect  – lumini, mimică, schimbări de cadre menite să crească suspansul. Asta îmi aminteşte de o idee pe care am întâlnit-o în filmul „Război în bucătărie”: în cadrul unui restaurant cu stele Michelin, proba de angajare consta nu în prepararea unor meniuri sofisticate, ci a unei simple omlete. Asta reuşeşte Joon-ho. Să transforme o clasică poveste despre diferenţele dintre clasele sociale şi parvenitism într-o producţie de Oscar. Iar dacă vorbim despre o posibilă barieră lingvistică, pentru care probabil mulţi nu i-au dat şanse de câştig, Parazitul“ reuşeşte să transforme tocmai acest impediment într-un atu, dând producţiei un aer exotic, diferit de accentul american cu care suntem atât de obişnuiţi. 

Scenele iniţiale din Parazitul“ ilustrează sărăcia lucie în care trăieşte familia Kim – singurele bunuri de preţ ale acestora fiind telefoanele mobile, o ironie la adresa dependenţei de smartphone-uri a oamenilor din zilele noastre, în care până şi cei mai nevoiaşi reuşesc să îşi procure un telefon, aşa cum de altfel vedem şi în realitate – cerşetori care sub haină butonează telefoane deloc ieftine. În camera sărăcăcioasă în care trăiau mai apare însă un element care se diferenţiază de condiţia lor actuală – o medalie pe care Chung-sook, soţia lui Ki-taek, o obţinuse cu ani în urmă, probabil amintire a unor vremuri în care nu existau subsolul, lipsurile şi munca cu ziua. 

În ciuda faptului că după primele secvenţe ai zice că membrii familiei Kim fac parte din categoria oamenilor care se mulţumesc să trăiască de azi pe mâine, la limita subzistenţei, curând însă vor demonstra contrariul. Dorinţa de a-şi depăşi condiţia va deveni atât de puternică încât îi va transforma în nişte actori lipsiţi de scrupule, mergând până la dezumanizare. Şi în nişte paraziţi. După ce, pentru o perioadă, au trăit zi de zi cu frustrarea de a juca doar rolul de observatori în viaţa luxoasă a unei alte familii (Park), soţii Kim, alături de cei doi copii, reuşesc în cele din urmă, preţ de o seară, să trăiască în stilul de viaţă mult râvnit. Vor fi însă nevoiţi să dea piept cu realitatea crudă care îi aştepta în locul care, în ciuda sărăciei, le fusese cămin, cuprins acum de ape. Treptat, odată cu introducerea unor situaţii şi personaje-surpriză care contrastează cu tot firul poveştii, tensiunea va atinge cote fulminante. Dacă în primele câteva zeci de minute jocul actoricesc va fi redat într-o notă tragi-comică, spre sfârşit secvenţele devin tensionate, dramatice, ba chiar repugnă privitorului.  

Deşi vom fi tentaţi, în timpul filmului, să catalogăm un personaj sau altul drept adevăratul „parazit”, la final ne vom da seama că toţi cei aflaţi în serviciul familiei Park ilustrează definiţia din dicţionar a parazitului: „un organism care trăieşte şi se hrăneşte pe seama altui organism, căruia îi provoacă adesea daune, boli sau chiar moartea”. Iar când gazda are de suferit, nici destinul parazitului nu va fi mai bun. Însă trebuie să vizionaţi filmul pentru a vedea de ce.


Parazitul

Regia: Bong Joon-Ho

Distribuţie: Kang-ho Song, Sun-kyun Lee, Woo-sik Choi, Yeo-Jeong Cho

Scenariu: Bong Joon-Ho, Jin Won Han

Buget: 11 millioane de dolari

Premii Oscar: Cel mai bun film, Cel mai bun film străin, Cea mai bună regie, Cel mai bun scenariu original

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.