Într-un context în care incertitudinile economice şi transformările rapide ale pieţei muncii redefinesc constant aşteptările profesionale, tinerii din generaţia Z îşi construiesc parcursul cu mai multă flexibilitate, dar şi cu rezerve. Anastasia Popa, doctorandă în vârstă de 24 de ani a Facultăţii de Filosofie UB, vorbeşte despre echilibrul dintre pasiune şi pragmatism, despre rolul educaţiei ca plasă de siguranţă şi despre dificultatea de a face planuri pe termen lung într-o perioadă marcată de instabilitate.
 

- În ce măsură mai percepi educaţia ca pe o „plasă de siguranţă” în contextul actual?

- Se spune tot mai des că facultatea nu mai înseamnă mare lucru şi că a devenit o simplă fabrică de diplome. Nu sunt de acord în totalitate. Nu îţi mai garantează un loc de muncă, dar rămâne un avantaj important, mai ales dacă ai studii complete. În cazul meu, simt că am totuşi o plasă de siguranţă, pentru că, având şi modulul psihopedagogic, mă pot angaja în învăţământ. Posturile stabile sunt greu de obţinut, dar nu imposibile, cu perseverenţă.
 

- Cum îţi imaginezi, ideal, locul în care ai vrea să trăieşti în următorii ani? Cât de realist ţi se pare obiectivul achiziţiei unei locuinţe?

- Mi-aş dori să rămân în Bucureşti în următorii 5-10 ani. În ceea ce priveşte achiziţia unei locuinţe, obiectivul îmi pare din ce în ce mai nerealist. Sunt destul de pesimistă în această privinţă. Faptul că sunt într-o relaţie ajută, pentru că în doi lucrurile devin mai realizabile. Cu două venituri stabile, cred că se poate cumpăra o garsonieră prin credit, dar asta vine cu compromisuri. Nu e tocmai spaţiul ideal pentru o familie, iar decizia trebuie foarte bine cântărită.
 

- Ţi s-au schimbat în timp aşteptările legate de carieră sau stil de viaţă?

- Nu în mod semnificativ. Încă dinainte de facultate îmi doream să devin profesoară şi această direcţie a rămas constantă. În schimb, sunt mai îngrijorată în ceea ce priveşte stilul de viaţă, deoarece creşterea constantă a preţurilor mă va forţa, probabil, să fiu mai frugală decât mi-aş dori.
 

- Cum vezi impactul inteligenţei artificiale asupra domeniului tău?

- AI-ul mi-a uşurat deja munca şi nu mă tem că m-ar putea înlocui în viitorul apropiat. Cred că nevoia de profesori umani va rămâne. În acelaşi timp, folosit corect, este un instrument foarte util în cercetare.
 

- Care sunt cele mai concrete temeri pe care le ai pentru următorii ani?

- Cea mai mare teamă este să ajung să trăiesc de la lună la lună cu un salariu nesatisfăcător. Nu mă tem neapărat că nu voi avea un loc de muncă, ci că veniturile nu vor fi suficiente pentru un trai decent. De aici vine şi îngrijorarea legată de întemeierea unei familii. Fără stabilitate financiară, devine o decizie dificilă.
 

- Ce te ajută să îţi păstrezi echilibrul şi motivaţia în această perioadă?

- Pasiunea pentru ceea ce studiez este principalul motor. În acelaşi timp, sunt optimistă în ceea ce priveşte capacitatea mea de adaptare. Încerc să păstrez o distanţă între problemele globale şi viaţa personală, iar echilibrul îl găsesc în hobby-uri şi în relaţiile apropiate. Chiar dacă trăim într-o perioadă agitată, cred că avem acces la experienţe diverse care pot aduce împlinire.