Venezuela pregăteşte cea mai mare restructurare de datorie suverană din istorie: nota de plată urcă la 240 mld. dolari, peste recordul Greciei din 2012

Autor: Robert Manea Postat la 24 iunie 2026 13 afişări

Venezuela pregăteşte cea mai mare restructurare de datorie suverană din istorie: nota de plată urcă la 240 mld. dolari, peste recordul Greciei din 2012

Venezuela se pregăteşte să dezvăluie în următoarele săptămâni un munte de datorii de aproximativ 240 de miliarde de dolari, cu mult peste estimările pieţei, într-un proces care ar putea deveni cea mai mare restructurare de datorie suverană din istorie, scrie Financial Times.

Nivelul obligaţiilor financiare depăşeşte astfel precedentul stabilit de Grecia în 2012, când statul elen a restructurat circa 200 de miliarde de dolari în plină criză a zonei euro.

Noile autorităţi interimare de la Caracas, conduse de Delcy Rodríguez, încearcă să ajungă la un acord cu creditorii până la finalul anului, într-o mişcare care ar putea redeschide accesul Venezuelei la pieţele internaţionale după aproape un deceniu de izolare financiară sub regimul lui Nicolás Maduro.

Potrivit unor surse apropiate procesului, banca americană de investiţii Centerview Partners, angajată drept consultant financiar, a pregătit un plan pentru readucerea datoriei pe o traiectorie sustenabilă. Documentul este aşteptat la începutul lunii iulie.

În paralel, guvernul va publica şi un nou cadru macroeconomic, care va arăta dimensiunea actuală a economiei venezuelene la aproximativ 100 de miliarde de dolari, faţă de 370 de miliarde de dolari în 2012, ultimul an de mandat al lui Hugo Chávez.

Această prăbuşire împinge raportul datorie/PIB la peste 200%, unul dintre cele mai ridicate niveluri din lume.

Situaţia este cu atât mai neobişnuită cu cât analiza sustenabilităţii datoriei nu este coordonată de Fondul Monetar Internaţional, aşa cum se întâmplă de regulă în astfel de cazuri. Acest lucru alimentează îngrijorări în rândul creditorilor şi al unei părţi din opoziţia venezueleană, care se tem că ţara ar putea negocia dintr-o poziţie mai slabă.

Obligaţiunile Venezuelei se tranzacţionează acum la circa 55 de cenţi pentru fiecare dolar nominal, faţă de 33 de cenţi înaintea înlăturării lui Maduro, însă aceste preţuri nu includ anii de dobânzi neachitate.

Investitorii urmăresc acum în special capacitatea Venezuelei de a-şi relansa producţia de petrol, principalul motor al economiei. Datele recente publicate de banca centrală arată că exporturile de petrol au urcat la 5,5 miliarde de dolari în primul trimestru al anului, faţă de 4,4 miliarde în ultimele luni ale regimului Maduro, însă rămân mult sub nivelurile istorice.

Pentru pieţe, miza este clară: dacă Venezuela reuşeşte restructurarea şi îşi stabilizează producţia energetică, ţara ar putea reveni treptat în circuitul financiar global. Dacă negocierile se complică, procesul s-ar putea întinde până în 2027, menţinând una dintre cele mai mari economii petroliere ale lumii într-o stare prelungită de blocaj financiar.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
venezuela,
datorie,
crestere,
grecia
COVER STORY. România dintre cod şi strategie: cum a ajuns Accenture să construiască de aici proiecte care influenţează industrii globale
<

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.