Untold 2020 | 15.000 de abonamente au fost vândute în doar 30 de secunde

Autor: Vasile Magradean Postat la 20 noiembrie 2019 465 afişări

Primele 15.000 de abonamente cu preţ special la Untold au fost vândute în 30 de secunde, anunţă organizatorii.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de organizatorii Untold, săptămâna viitoare va fi disponibilă o nouă serie de abonamente la preţuri speciale începând de la 119 euro plus taxe.

Potrivit acestora, primele 15.000 de abonamente pentru cea de-a 6-a ediţie a festivalului s-au vândut în 30 de secunde.

„Prima rundă de abonamente pentru Untold a stârnit, în rândul fanilor festivalului, un interes incredibil. În doar 30 de secunde, peste 15.000 de fani ai festivalului Untold şi-au asigurat intrarea la unul dintre cele mai aşteptate festivaluri de muzică din lume, Untold. Cei care nu au reuşit să-şi achiziţioneze miercuri un abonament pentru ediţia din 2020 mai au o şansă săptămâna viitoare. Miercuri 27 noiembrie, ora 14.00 e disponibilă o nouă serie de abonamente la preţuri speciale începând de la 119 euro plus taxe. Acestea pot fi achiziţionate doar de cei care s-au înregistrat pe site-ul untold.com”, se arată în comunicat.

Ediţia a 6-a a Untold va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 30 iulie – 2 august 2020.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UNTOLD,
ABONAMENTE,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.