Un grup de medici a fondat o asociaţie de medicină preventivă, un sector unde statul întârzie să joace rolul dorit

Autor: Mirabela Tiron Postat la 08 decembrie 2022 1662 afişări

Un grup de medici a fondat o asociaţie de medicină preventivă, un sector unde statul întârzie să joace rolul dorit

Un grup de medici a fondat Societatea Română de Medicină Preventivă (SRMP), organizaţie non-profit al cărei scop este promovarea medicinei preventive în ceea ce priveşte bolile oncologice şi cronice. Societatea se va concentra pe scăderea mortalităţii provocate de cancerul de col uterin şi de cancerul de sân, în condiţiile în care România se află pe ultimul loc în UE ceea ce priveşte realizarea de acţiuni de prevenire a cancerului de sân şi a celui de col uterin.

“Dezvoltarea medicinei moderne din punct de vedere al posibilităţilor tehnice şi informaţionale, al integrării individului într-un program de monitorizare a stării de sănătate, screening şi profilaxie, dezvoltarea conceptului de colaborare interdisciplinară în abordarea diverselor patologii, impun şi în cazul cancerelor genito-mamare necesitatea actualizării planului de depistare şi monitorizare a condiţiilor preneoplazice, a populaţiei cu risc crescut, a formelor preclinice, precum şi o trecere la un nivel superior al abordării terapeutice prin prisma aplicării cunoştinţelor ştiinţifice dovedite, acumulate în decursul ultimilor ani”, a declarat  Conf. Dr. Roxana Bohîlţea, Preşedintele Societăţii Române de Medicină Preventivă (SRMP) şi medic primar obstetrică ginecologie, cu 22 de ani de practică medicală. Ea este conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti  şi autoarea principală a trei monografii şi a douăzeci de capitole de carte medicală, a 350 de articole şi studii publicate în reviste  indexate în baze de date internaţionale.

„Totodată, dezvoltarea societăţii şi a educaţiei medicale româneşti din ultimii 30 de ani va permite sistemului medical repolarizarea din zona de asistenţă medicală a cazurilor avansate de boală, spre zona de prevenţie primară şi secundară, în acord cu eforturile mondiale de creştere a duratei şi calităţii vieţii indivizilor populaţiilor a căror stare de sănătate va fi astfel major îmbunătăţită”, a mai precizat  Conf. Dr. Roxana Bohîlţea.

Printre activităţile societăţii planificate pentru anul 2023 se numără organizarea unei serii de campanii de conştientizare şi informare despre cancerul de col uterin şi cancerul de sân, campanii ce au drept scop îmbunătăţirea stării de sănătate şi a calităţii vieţii pacientelor printr-o diagnosticare mai rapidă, şi în faze mai puţin avansate a bolilor neoplazice/cronice,  îmbunătăţirea asistenţei socio- medicale în zonele rurale,  sprijinirea diagnosticării din timp a pacienţilor şi facilitarea unui tratament adecvat.

România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea prevenibilă.

În Uniunea Europeană, procentajul femeilor între 20 şi 69 de ani care au realizat screeningul anual pentru cancerul de col uterin a crescut de la 54% la 60% în ultimul deceniu, aproape dublându-se în Franţa. Însă doar 25% dintre femeile din România realizează screeningul anual, în timp ce în Austria şi Suedia proporţia ajunge la 80%.

Mai mult, România este codaşă în ceea ce priveşte procentajul femeilor care au fost supuse screeningului pentru acest tip de neoplazie, prin realizarea unei mamografii femeilor între 50 şi 69 de ani.

Misiunea SRMP este de a îmbunătăţi sănătatea individuală şi publică a populaţiei prin dezvoltarea şi diseminarea eficientă de programe şi campanii informative despre bolile cronice şi oncologice,  promovarea de strategii de prevenire şi gestionare a acestora, promovarea şi facilitarea de colaborării interdisciplinare, educaţie şi sensibilizarea comunităţilor de pacienţi.

Printre fondatorii acestei societăţi se numără şi Dr. Dimitrie Pelinescu Onciul, Medic Primar Obstetrică Ginecologie, Dr. Corina Aurelia Zugravu, Medic primar Igiena Alimentaţiei şi Nutriţie, Conf. Dr. Nicolae Bacalbaşa,  Dr. Vlad Dima, Medic primar Neonatologie în cadrul Spitalului Clinic Filantropia Bucureşti şi Teodor Salmen, Medic rezident în Diabet zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Conform Institutului Naţional de Statistică, bolile cronice, precum cancerul, bolile cardiovasculare, bolile respiratorii şi tulburările metabolice, precum diabetul de tip 2 şi obezitatea, constituie principala cauză de deces şi dizabilitate în România. Cu toate acestea, 40% dintre decesele cauzate de tumorile canceroase sunt considerate a fi prevenibile.

.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
medicina,
medici,
grup,
asociatie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.