Un drum modern va lega vama Galaţi-Giurgiuleşti de podul peste Dunăre de la Brăila

Autor: Petru Mazilu Postat la 08 august 2022 30 afişări

Un drum modern va lega vama Galaţi-Giurgiuleşti de podul peste Dunăre de la Brăila

Un drum modern va lega punctul de trecere a frontierei Galaţi-Giurgiuleşti (Republica Moldova) de podul peste Dunăre de la Brăila. Este vorba despre un proiect al Consiliului Judeţean Galaţi, realizat în colaborare cu Compania Naţională de Drumuri.

Autorităţile gălăţene au semnat luni contractul privind realizarea studiului de fezabilitate pentru viitoarea şosea. Aceasta va face legătură între Drumul Expres Galaţi – Brăila, aflat în stadiu avansat de realizare, şi viitoarea Centură Mare a Galaţiului care pleacă din punctul de trecere a frontierei cu Republica Moldova.

Drumul va avea aproximativ 8 kilometri şi patru benzi de circulaţie. Traseul va fi stabilit în următoarele luni.

„Am finalizat deja procedurile pentru demararea primilor paşi, astfel încât firma care a câştigat licitaţia are mai puţin de jumătate de an să configureze traseul noului drum, inclusiv eventualele pasaje sau poduri, şi să realizeze studiile necesare acestui proiect (studiul geotehnic, hidrologic, de trafic, impactul de mediu, ridicări topografice etc). După întocmirea documentaţie, proiectul va fi depus spre finanţare de către CNAIR, cei cu care avem un parteneriat în acest sens, în cadrul Programului Operaţional de Transport”, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea pe Facebook.

În ceea ce priveşte Drumul Expres Galaţi-Brăila, acesta este construit parţial. Fundaţia a fost realizată pe o lungime de aproximativ 9 kilometri, iar constructorul este în procedură de obţinere a avizelor de mediu pentru a demara lucrările la podul peste Siret şi la pasajul peste triajul Barboşi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
drum,
proiect,
galati

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.