UE avansează rapid către impunerea unor sancţiuni economice Rusiei privind criza ucraineană

Postat la 25 iulie 2014 39 afişări

Uniunea Europeană avansează "rapid" către impunerea unor sancţiuni economice Rusiei pentru implicarea acesteia în criza din Ucraina, a anunţat vineri Comisia Europeană (CE).

UE avansează rapid către impunerea unor sancţiuni economice Rusiei privind criza ucraineană

 "Comisia va stabili rapid propunerile legislative necesare în toate domeniile identificate de către Consiliul" statelor, a anunţat CE într-un comunicat.

Ambasadorii celor 28 de state membre UE, care s-au întâlnit prima dată joi pentru a examina propuneri de sancţiuni, s-au reunit din nou vineri dimineaţa. O nouă reuniune este programată pentru marţi, a anunţat Maja Kocijancic, o purtătoare de cuvânt. Însă, potrivit unei surse europene, ambasadorii se vor reîntâlni încă de luni.

Întrebată despre o eventuală convocare a unui summit la nivel de şefi de stat şi de guverne în care să se decidă impunerea unor sancţiuni economice de anvergură, Kocijancic a subliniat că este necesară o decizie a statelor membre "la nivel politic".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ue-avanseaza-rapid-catre-impunerea-unor-sanctiuni-economice-rusiei-privind-criza-ucraineana-12978510
12978510
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.