Turcan: PSD a ajuns să fie copleşit şi începe să aibă fracturi de logică

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 03 februarie 2023 38 afişări

PSD a ajuns să fie copleşit de perspectiva preluării postului de prim-ministru şi începe să aibă fracturi de logică, afirmă deputatul PNL Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, despre propunerea PSD de introducerea de noi taxe şi impozite şi de scăderi de contribuţie.

Turcan: PSD a ajuns să fie copleşit şi începe să aibă fracturi de logică

„Vreau să aduc o clarificare legată de dezbaterea publică din ultimele zile legată de introducerea de noi taxe şi impozite în perspectiva rotativei premierilor. Aş vrea să spun răspicat că eu cred că PSD a ajuns să fie copleşit de perspectiva preluării postului de prim-ministru şi începe să aibă fracturi de logică. Vorbeşte simultan de creşteri de taxe, dar şi de scăderi de contribuţie, într-un context economic fragil”, spune Raluca Turcan.

Ea afirmă că „toate aceste speculaţii nu fac decât să-i afecteze pe români” şi că „soluţia sănătoasă şi sustenabilă pe termen mediu şi lung” pentru scăderea contribuţiilor este creşterea numărului de angajaţi.

„Solicit tuturor celor care nu se pot abţine şi lansează în dezbaterea publică speculaţii ca înainte de anunţul oricărei modificări de fiscalitate să prezinte şi un plan de creştere a numărului de angajaţi”, încheie Turcan.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
turcan,
psd,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.