Tranzacţie surpriză: un miliardar canadian cumpără 27% din acţiunile celebrei reviste globale de business, The Economist, marcând prima schimbare majoră de acţionariat din ultimul deceniu

Autor: Robert Manea Postat la 17 martie 2026 7 afişări

Tranzacţie surpriză: un miliardar canadian cumpără 27% din acţiunile celebrei reviste globale de business, The Economist, marcând prima schimbare majoră de acţionariat din ultimul deceniu

Miliardarul canadian Stephen Smith a ajuns la un acord pentru achiziţia unei participaţii de 26,9% în The Economist Group, de la Lynn Forester de Rothschild, familia acesteia şi fundaţia lor, potrivit Financial Times.

Tranzacţia marchează prima modificare semnificativă în structura acţionariatului grupului din ultimii zece ani.

Participaţia va fi preluată prin intermediul holdingului familial Smith Financial. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, iar finalizarea acesteia este condiţionată de aprobarea consiliului de administraţie şi administratorilor fiduciari.

Într-un comunicat, Smith Financial a subliniat că investiţia reflectă „sprijinul deplin pentru tradiţia de independenţă editorială riguroasă” a publicaţiei, precizând că strategia şi operaţiunile grupului nu vor fi afectate.

Fondată în 1843 în Marea Britanie, „The Economist” este una dintre cele mai influente publicaţii globale, cu o audienţă formată în principal din lideri politici şi de business. Grupul include şi divizia de analiză Economist Intelligence Unit.

În 2025, The Economist Group a raportat venituri de 368,5 milioane de lire sterline, în creştere faţă de 359,5 milioane în anul precedent. Profitul operaţional a urcat uşor la 48,1 milioane de lire, iar numărul de abonaţi a crescut cu 3%, ajungând la 1,3 milioane.

Structura acţionariatului The Economist Group rămâne însă una complexă, cu aproape 1.000 de acţionari. Exor, vehiculul de investiţii al familiei Agnelli - fondatoare a brandului auto Fiat - deţine cea mai mare participaţie, de 43,4%.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
economist,
the economist,
actionariat,
tranzactie
GALA Women in Power 2026
COVER STORY. „Românii sunt la fel de buni ca orice specialişti din lume, cu condiţia să muncim serios şi să abordăm lucrurile corect, profesionist”

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.