Tăriceanu, la congresul PLR: Nu mă interesează funcţii, onoruri, vreau ca ţara mea să fie una prosperă

Postat la 19 iunie 2015 73 afişări

Preşedintele PLR Călin Popescu-Tăriceanu a spus vineri că nu este interesat de" funcţii ori onoruri", singurul motiv pentru care activează în politică fiind "prosperitatea României".

"Nu vreau să fac politică pentru a face politică. Nu mă interesează funcţii, nu mă interesează onoruri, mă interesează ca ţara mea, în care m-am născut şi trăiesc să fie o ţară prosperă şi care să se poată mândri că acordă totală libertate fiecărui individ", a declarat Tăriceanu la congresul PLR.

Liberalii reformatori s-au reunit pentru a vota fuziunea cu Partidul Conservator, din care va rezulta partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE).

Tăriceanu a subliniat că PLR este partidul cel mai vocal în apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. "Suntem partidul cel mai vocal, care apără şi promovează drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Suntem cei care avem curajul să spunem, fătă niciun fel de echivoc, că nu putem să acceptăm ca lupta împotriva corupţiei, care este un element esenţial pentru curăţirea societăţii româneşti să fie însoţită de abuzuri şi excese asupra cetăţenilor", a declarat preşedintele PLR.

De asemenea, Tăriceanu a spus că în România democraţia nu este suficient consolidată şi se află în regres.

Preşedintele PLR a vorbit despre rezultatele economice ale României şi măsura în care acestea sunt consecinţa implicării partidului său în coaliţia de guvernare.

"Rezultatele din ultima perioadă, performanţele economice româneşti mă îndeamnă să afirm fără niciun fel de ezitare, astăzi se vede cât de utilă a fost decizia noastră de a participa în coaliţia de guvernare, avem două ministere pe care le conducem în acest guvern şi am avut o influenţă majoră în adoptarea principalelor decizii de politică economică, cum ar fi noul Cod Fiscal, care au dus, nu numai la redresarea economiei, începută cu aproximativ trei ani în urmă, dar la o performanţă economică care se vede la nivelul buzunarului cetăţeanului", a declarat Tăriceanu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TĂRICEANU,
CARIERĂ,
/actualitate/tariceanu-la-congresul-plr-nu-ma-intereseaza-functii-onoruri-vreau-ca-tara-mea-sa-fie-una-prospera-14475947
14475947
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.