Sute de demisii din USR după ce Dacian Cioloş a renunţat la şefia formaţiunii

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 14 februarie 2022 35 afişări

Sute de demisii din USR după ce Dacian Cioloş a renunţat la şefia formaţiunii

Au plecat aproximativ 400 de membri USR şi au venit circa 100 de persoane noi în partid, după ce Dacian Cioloş a renunţat la preşedinţia partidului, precizează purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu.

„La o primă vedere pare că de la 1 februarie până astăzi (luni - n.r.) au plecat aproximativ 400 de colegi şi au venit aproximativ 100 de colegi noi. Plecarea oricărui coleg este un moment trist pentru noi şi eu le mulţumesc tuturor celor care au ales să-şi dea din timp o secundă, un minut, o zi din viaţă pentru acest partid şi cred în continuare că noi suntem soluţia cea mai bună pentru viitorul României. Îi aştept pe fiecare, îl aştept pe fiecare român care crede că USR este soluţia bună pentru viitorul României alături de noi. E un moment complicat pentru partid. Aşa cum am trecut de multe ori peste momente complicate, o să trecem şi peste asta. Am încredere în colegii mei şi în solidaritate ”, spune purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu.

Dacian Cioloş a anunţat lunea trecută că şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al USR.

Conducerea USR a fost preluată de vicepreşedintele Cătălin Drulă, care ocupă poziţia de preşedinte USR cu statut de interimar până la organizarea unui nou congres.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
moşteanu,
demisii,
cioloş

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.