Surse: Tabăra Veştea mizează pe aproximativ 25 de parlamentari PNL. Cum arată calculele

Autor: Mediafax Postat la 14 iunie 2026 24 afişări

Surse: Tabăra Veştea mizează pe aproximativ 25 de parlamentari PNL. Cum arată calculele

Adrian Veştea a fost desemnat premier de preşedintele Nicuşor Dan după ce Eugen Tomac şi-a depus mandatul, în contextul în care varianta unui guvern tehnocrat nu a reuşit să strângă sprijin parlamentar suficient. 

Veştea, prim-vicepreşedinte PNL şi preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, a anunţat că îşi doreşte un guvern politic, care să îşi asume reforme şi să menţină direcţia pro-occidentală a României.

Numirea a provocat deja tensiuni în PNL. Ilie Bolojan a transmis că nici el, nici conducerea partidului nu au fost informaţi înaintea desemnării şi a acuzat o „încercare de rupere a PNL”.

Potrivit surselor Mediafax, tabăra Veştea se bazează pe votul a aproximativ 25 de parlamentari PNL. Aceste voturi ar fi esenţiale în ecuaţia unei majorităţi, în condiţiile în care pentru învestirea Guvernului sunt necesare 233 de voturi.

Pragul necesar în Parlament este de 233 de voturi. Într-un scenariu în care PSD, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale ar susţine formula Veştea, calculul porneşte de la aproximativ 176 de voturi: PSD - 128, UDMR - 31, minorităţi - 17. Dacă la acestea se adaugă cei circa 25 de parlamentari pe care mizează tabăra Veştea, totalul ar ajunge la aproximativ 201 voturi.

Asta înseamnă că, şi în acest scenariu, ar mai fi nevoie de încă aproximativ 32 de voturi pentru atingerea pragului de 233 necesar învestirii Guvernului.

Surse politice susţin că negocierile vizează atragerea unor parlamentari din zona neafiliaţilor sau din alte grupuri, dar şi a altor parlamentari PNL ce în acest moment aşteptă să vadă cum evoluează situaţia.

Cum arată calculele

Pentru ca un nou Guvern să fie învestit, sunt necesare minimum 233 de voturi în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. În total, Parlamentul are 464 de aleşi.

Configuraţia parlamentară arată astfel: PSD are 127 de parlamentari, după plecarea deputatului Victor Ponta la grupul Uniţi pentru România, AUR are 90, PNL are 76, USR are 59, UDMR are 31, grupul minorităţilor naţionale are 17, SOS România are 15, Uniţi pentru România are 15, PACE – Întâi România are 11, iar 23 de parlamentari sunt neafiliaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
veştea,
pnl,

Urmează Gala Business Magazin Tineri Manageri de Top
16 iunie, ora 18:00

COVER STORY. România dintre cod şi strategie: cum a ajuns Accenture să construiască de aici proiecte care influenţează industrii globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.