Ce spune premierul Ilie Bolojan despre viitoarea lege a salarizării? „Ce constatăm? Că decalajul de salarizare dintre sectorul public şi cel privat se adânceşte. Se vede foarte clar această tendinţă”. Şeful Guvernului arată că majorările salariale consistente sunt posibile doar cu reduceri de personal
Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, la finalul şedinţei de guvern, că executivul are în atenţie viitoarea lege a salarizării, iar dacă se va merge pe scenariul creşterilor consistente, este nevoie de continuarea restructurărilor.
„Avem, orice s-ar spune, cheltuielile salariale într-o anvelopă totală disproporţionat de mari faţă de posibilităţile acestei ţări, raportat la veniturile bugetare. Avem, de asemenea, politici salariale care sunt decuplate de dinamica productivităţii muncii. Şi ce constatăm? Că decalajul de salarizare dintre sectorul public şi cel privat se adânceşte. Se vede foarte clar această tendinţă.”
Vedeţi mai jos declaraţiile integrale:
♦ Vom propune o lege a salarizării cât mai bună, care să fie sustenabilă în anii următori pentru România. Nu trebuie să creeze aşteptări care nu pot fi onorate.
♦ Acest lucru ţine, de asemenea, de angajamentele României privind reducerea deficitului bugetar şi de constrângerile pe care le avem ca ţară.
♦ Aşa cum ştiţi, doar dobânzile pe care le plătim anul acesta reprezintă aproape 3% din PIB-ul României, adică undeva în jur de 60 de miliarde de lei.
♦ Constrângerile pe care le avem ţin de păstrarea unui procent al anvelopei salariale ca pondere în PIB-ul României, care să se situeze foarte puţin peste 8% din PIB.
Astăzi avem 8,1% din PIB şi, deci, nu vom putea avea o pondere mai mare a acestei anvelope în anii următori, pentru că efectiv nu ne putem permite acest lucru. Nu pentru că cineva nu vrea, ci pentru că altfel am intra într-o fundătură.
♦ Creşterea care poate fi făcută începând de anul viitor trebuie să ţină cont de aceste date şi nu avem decât două posibilităţi reale: fie o creştere sau o corecţie de amplitudine mică, fără afectarea sectorului public, fie, dacă se doresc corecţii mai mari, creşteri mai consistente şi reducerea mai accentuată a inechităţilor, atunci singura soluţie este să reducem baza de cheltuieli publice.
♦ Asta înseamnă reducerea de personal acolo unde nu se justifică, astfel încât spaţiile bugetare eliberate să permită o mai bună salarizare a celor care lucrează cu adevărat în sectorul public. Sunt alternative care vor fi discutate în perioada următoare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













