Record: Un tablou de Gauguin, vândut pentru 300 milioane dolari, cel mai mare preţ din istorie - FOTO

Autor: Bogdan Enache Postat la 07 februarie 2015 101 afişări

Tabloul "Nafea Faa Ipoipo" ("Când te vei căsători"), pictat de francezul Paul Gauguin în 1892 şi care prezintă două fete din Tahiti, a fost vândut pentru 300 de milioane de dolari, devenind cea mai scumpă operă de artă din istorie, informează bbc.com.

Tabloul a fost în proprietatea unui colecţionar elveţian. Potrivit unor informaţii neconfirmate, pictura ar fi fost cumpărată de un muzeu din Qatar.

Micul stat arab bogat în petrol a stabilit recordul anterior privind cea mai scumpă operă de artă, după ce a plătit 259 de milioane de dolari pentru o lucrare semnată de Paul Cezanne.

Înainte de vânzare, tabloul pictat de Paul Gauguin, înfăţişând două tinere din Tahiti, a fost deţinut de Rudolf Staechelin, un colecţinar din Basel, Elveţia.

Tabloul a fost expus public timp de mai multe decenii, la Kunstmuseum Basel (Muzeul de Artă din Basel, n.r.), în cadrul unui acord de împrumut, dar Staechelin a decis să vândă pictura în urma unor neînţelegeri cu instituţia muzeală, potrivit relatărilor presei americane.

Rudolf Staechelin a declarat pentru publicaţia The New York Times că nu va divulga identitatea cumpărătorului.

Informaţiile privind data vânzării tabloului sunt neclare, dar publicaţia americană amintită, care a scris în premieră despre acest record, a citat surse care au spus că lucrarea a fost vândută unor cumpărători din Qatar.

Familia regală din Qatar a cheltuit sume impresionante în ultimii ani pentru achiziţionarea de opere de artă din Occident.

Şeicul Saud bin Mohammed Al-Thani, fost ministru al Culturii, care a murit anul trecut, a cheltuit peste un miliard de dolari din bugetul ţării pe opere de artă.

Qatar a sponsorizat retrospectiva Damien Hirst din 2012 din Marea Britanie, expoziţia mutându-se apoi la Doha, capitala micului stat arab care a investit foarte mulţi bani în finnaţarea de muzee dedicate artei islamice şi artei arabe moderne.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PAUL GAUGUIN,
RECORD,
VÂNZARE
/actualitate/record-un-tablou-de-gauguin-vandut-pentru-300-milioane-dolari-cel-mai-mare-pret-din-istorie-foto-13808845
13808845
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.