Radiografia pieţei muncii din România: Care sunt industriile care au dat de greu în 2025. Cea mai mare problemă este lipsa specialiştilor care nu se mai găsesc în ţară VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 11 octombrie 2025 50 afişări

Radiografia pieţei muncii din România: Care sunt industriile care au dat de greu în 2025. Cea mai mare problemă este lipsa specialiştilor care nu se mai găsesc în ţară VIDEO

Piaţa muncii se confruntă cu provocări majore în acest an pe fondul dificultăţilor economice interne, dar şi pe fondul turbulenţelor geopolitice şi problemelor din economia mondială. Cele mai afectate sectoare sunt cel auto, unde se înregistrează o contracţie a producţiei de 3%, IT-ul, unde proiectele par că se dezgheaţă, dar totodată unde se găsesc foarte greu specialişti, iar pe fondul avansului tehnologicii juniorii devin mai greu de angajat. Potrivit Sorinei Donisa, CEO în cadrul companiei de resurse umane Prohuman APT, probleme sunt şi în sectorul construcţiilor, mai ales pe fondul lipsei de specialişti greu de găsit in ţară.

„Suferă încă de anul trecut auto motiv. Pe lângă IT, aş putea să spun că suferă, dar nu din perspectiva comenzilor, ce din perspectiva lipsei de candidaţi. Zona de construcţie, în construcţii avem cereri de ingineri, specialişti în construcţii şi din păcate nu-i mai găsim în piaţă sau nu-i găsim în România. Mă uit, de exemplu, la industria BPO-SSC, că e o industrie importantă pentru România. Multe ţări din Europa de Vest au externalizat anumite servicii în în România, această industrie o văd stagnantă, cel puţin anul acesta.„ a declarat Sorina Donisa la ZF Live.

Potrivit Sorinei Donisa, anul 2025 este un an al stagnării în multe industrii, iar din perspectiva salariilor 2026 nu va fi spectaculos.

În cel mai negativ scenariu, nu vor exista creşteri de salarii, iar acolo unde vor exista se vor situa cel mai probabil sub inflaţie. Singurii câştigători ai anului 2026 sunt cei deja specializaţi, cu experienţă, greu de înlocuit cu cele mai noi tehnologii disponibile şi care automat vor fi singurii care vor încasa mai mulţi bani în anul care vine.

„Cred că majorările salariale anul viitor vom fi norocoşi dacă se vor situa undeva la cinci-6% probabil că unele companii nici nu vor da majorări salariale. În schimb, vom vedea cu siguranţă majorări salariale pentru poziţii cheie, pentru poziţii de nişă, unde nu se găsesc candidaţi în piaţă şi pentru care orice înlocuire de angajat te costă, de fapt, mai mult decât propriul angajat.” a mai spus Sorina Donisa în cadrul emisiunii de business ZF Live, realizat cu sprijinul Orange Business.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.