„Nu se mai moare de COVID la spital, cât acasă. Aici am ajuns”, spune psihiatrul Gabriel Diaconu. Medicul e de părere că românii au un stat slab, iar un stat slab nu are autoritate practică asupra oamenilor: „slăbiciunea crează indecizie şi lupta pentru putere între părţi”.

Printre cele mai descurajante evoluţii, în ultima săptămână de COVID, psihiatrul Gabriel Diaconu enumără faptul că rata de vaccinare continuă să scadă, în pofida eforturilor eroice ale corpului medical să aducă informaţii spre populaţie şi „orbul găinii manifestat de autorităţi, dar şi falsele speranţe date de cifrele oficiale”.

Gabriel Diaconu scrie pe Facebook că răspândirea tulpinii Delta nu încetineşte în România: „ce-a scăzut, de fapt, e interesul pentru subiect, prin epuizarea resurselor native de testare şi documentare. Ni s-au terminat bateriile. Ne-am întors privirea de la el. Ducă-se. Fiecare e pe cont propriu. Fie ce-o fi”.

Medicul crede că faptul că autorităţile nu au instituit obligativitatea certificatului verde a lăsat, descumpăniţi, oameni de ştiinţă, medici şi voluntari deopotrivă: „n-a mai rămas loc nici măcar de fireasca întrebare: <vă bateţi joc de noi?>. Nu mai devreme de ieri am avut două discuţii, una despre moarte de COVID într-o familie de vaccinaţi, a unei persoane altfel foarte vârstnice, şi grav bolnave, alta despre tragedia şi angoasa tratamentului de COVID, acasă, cu pastile date cu greu, concentrator de oxigen şi incertitudinea zilei de mâine la o bătrânică nevaccinată. Da, lucrurile nu sunt alb-negru.

Nu se mai moare de COVID la spital, cât acasă. Aici am ajuns. Deocamdată nu există perspectivă pentru munca noastră sisifică, măcar că tot recuperăm, pe cât putem, oameni din buza gropii”.

„Citesc multe comentarii despre creşterea numărului de cazuri în ţări cu acoperire vaccinală mare (Germania, Danemarca etc). Interpretarea bolândă e, general: <vezi? nu i-a ferit. Degeaba s-au vaccinat toţi>. Corona-Delta, cum prefer să-i spun variantei noi de SARS-CoV-2, este tulpina responsabilă de valul actual de COVID-19 în Europa. La noi colcăie. La ei deocamdată doar puşcă. Vaccinurile în uz, la acest moment, au fost fabricate pe casetele Alpha de virus. Dacă Delta devine stabilă, vom vedea curând vaccinuri 2.0. împotriva Delta. Sau nu, funcţie de stabilitatea tulpinii, şi emergentelor sale. Corona a evoluat. Delta evadează răspunsul imun al persoanelor vaccinate. Generează infecţie. Vaccinul îi reduce rata de transmitere (care e ca focul, de 2 - 3 ori mai mare decât la Alpha), dar nu de tot. Omul vaccinat are un risc mai mic să moară. De câteva zeci de ori, în unele studii (inclusiv făcute în România) până la sute de ori. De aceea, încă, vaccinăm cu Alpha, măcar că numărul infecţiilor nu scade. Pentru că învingem moartea”, mai scrie Diaconu.

Medicul crede că motivul pentru care observăm evoluţia acestui haos în valuri e răspunsul ne-unitar, de multe ori bizar, al autorităţilor naţionale, că sunt guverne sau autorităţi sanitare.

„Europa nu e o ţară. E o comunitate de ţări, mai degrabă pe baze economice decât de politici sociale ori de sănătate. Drept urmare dezbinarea generează discordie. Iar discordia e placa Petri pe care creşte dezastrul. Românii au un stat slab. Un stat slab nu are autoritate practică asupra oamenilor. Slăbiciunea crează indecizie şi lupta pentru putere între părţi. Lupta pentru putere amână hotărâri prin necesitate. Amânarea explică morţii, sicriele, dureri fără număr şi fără sfârşit. Până ce <pastilele minune> împotriva COVID vor ajunge la farmacia din colţ, până ce COVID-19 va deveni o problemă curentă, gestionabilă sanitar prin igienă şi educaţia publicului, suntem condamnaţi la calvar. Pentru curbarea epidemiei de poliomielită din anii '50 cu vaccin Salk, americanii au folosit 40 de mii de doctori, 10 mii de asistente, şi alte zeci de mii de voluntari. Scopul era vaccinarea a câtorva milioane de copii. Prin comparaţie, contingentul român sanitar, per total, e de 60 de mii de doctori. Iar ţinta rezonabilă, acum, e de peste 17 milioane de imunizări, din care deocamdată am trecut de borna de 7 milioane. Orice se întâmplă cu ceilalţi 10 milioane rămâne la îndemâna naturii. Una e focul în teracotă, alta e focul în şură. Se pare că noi preferăm să ardă casa, sub pretenţia că oricum dă căldură”, adaugă psihiatrul.

Potrivit acestuia, în fiecare zi care trece, la fiecare 10.000 de cazuri nou identificate, există un potenţial de 30 - 50 de mii de alte cazuri care vin din urmă: „modelul nu e cumulativ. La fel cum cei vaccinaţi împotriva Alpha nu sunt complet imuni la Delta, la fel şi cei care au făcut COVID (aproximativ 1 milion) cu Alpha nu sunt complet imuni la Delta. Dar şansa la viaţă e mult mai mare dacă eşti vaccinat, vs. non-vaccinat. Sunt lucruri care totuşi nu mai străpung ţeasta omului de rând. E deposedat de logică, măcar că unii n-au avut-o niciodată. Istoria arată că, în epidemii, oamenii abandonează orice instinct de grup şi devin primitivi. Altruismul social lasă loc anomiei. Dezordinea crează violenţă, şi iresponsabilitate. Că e preotul infectat care merge la slujbă, sau mătuşa febrilă care împarte pomeni la parastas. Că e doctorul bolnav care insistă să opereze, sau că e funcţionarul care îşi ascunde testul pozitiv lumii, toate se înscriu pe o matrice a haosului. Vom fi împăcaţi, mai târziu, cu morţii pe care-i avem pe conştiinţă? Eu, ca medic, nu mă pot uita în acea oglindă liniştit. În al Doilea Război Mondial România a pierdut 300 de mii de oameni, cu aproximaţie. Dintre aceştia aproximativ o treime au murit în luptă. Ceilalţi în lagărele sovietice. COVID ne va lua, în cele din urmă, mai mulţi oameni dragi decât ne-a luat Războiul. Şi, ca niciodată în epoca modernă, îi vedem cum mor de boală, în condiţii de colaps sanitar, dar şi cu soluţia în mâinile noastre. În depozite. Pe inventar. Cum e posibil aşa ceva? Când ne-a furat Cerul minţile încât să ne abandonăm semenii, să-i lăsăm pradă lupilor şi stihiei? Şi ce credibilitate să mai aibă, oricine va guverna, oricât va zâmbi camerei şi va anunţa prosperitate, când memoria celor plecaţi dintre noi rămâne proaspătă?”.

Psihiatrul menţionează şi „sinistrul care vine, al traumei de grup, al bolilor psihice reactive, al şocului pandemic evitabil”: „n-am tratat pe nimeni traumatizat că şi-a făcut o injecţie. Am pierdut numărul celor pe care-i tratez de sechele COVID sau încă zguduiţi de moartea sprintenă a celui drag. Şi pentru ce? Sau de ce? Pentru că nişte sclifosiţi s-au fudulit la lectră? N-avem voie să lăsăm vremurile să facă oameni. Suntem obligaţi, ca oameni, să facem vremurile. Noi nu vom câştiga acest război. Dar rămân ceilalţi, ceilalţi pe care i-am scăpat de necaz, de excesul suferinţei, de la o formă sau alta de pieire”.