Proiect PNL: Pensionarii şi-ar putea transforma în bani biletele CFR neutilizate

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 11 octombrie 2023 660 afişări

Biletele de transport cu trenul rămase neutilizate de către pensionari vor fi transformate în sume la dispoziţia acestora, potrivit unui proiect de lege iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL.

Proiect PNL: Pensionarii şi-ar putea transforma în bani biletele CFR neutilizate

„Astăzi (miercuri - n.r.) am înregistrat la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor o iniţiativă legislativă solicitată de către Organizaţia Seniorilor Naţionali Liberali. Aceştia au propus ca biletele de transport cu trenul rămase neutilizate de către pensionari să poată fi transformate în sume la dispoziţia acestora”, spune Gabriel Andronache, liderul Grupului parlamentar al deputaţilor PNL.

Potrivit acestuia, aproximativ 80% din bilete rămân neutilizate.

„Avem speranţa că acest proiect de act normativ va fi susţinut de toate grupurile parlamentare şi sperăm să aibă un parcurs legislativ urgent. Proiectul de lege urmează să intre în procesul legislativ în perioada următoare”, încheie Andronache.

Printre iniţiatorii principali se numără Gabriel Andronache, Lucian Bode, Gigel Ştirbu, Florin Roman şi Virgil Popescu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
andronache,
pensionari,
cfr

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.