Produsul surpriză al eMAG de Black Friday 2015

Postat la 19 noiembrie 2015 888 afişări

eMAG lansează la vânzare, de Black Friday 2015, lingouri de aur de 24 karate şi monede de aur de 22 karate, cu un discount de 10%, faţă de costul total al produsului respectiv, afişat în ziua precendentă campaniei, la ghişeele sucursalelor Piraeus Bank. Valoarea totală a produselor din ofertă este de peste 1,5 milioane lei, iar valoarea totală a reducerii aplicate produselor, de peste 150.000 lei, se arată în comunicatul companiei. Astfel eMAG pune la bătaie 1000 lingouri de aur de 24 karate şi 400 monede de aur de 22 karate, în valoare totală de peste 1,5  milioane lei.

„În fiecare an, de Black Friday, am adus în ofertă un produs inedit, care să arate că online se poate vinde şi cumpăra orice. Am vândut în premieră autoturisme şi carburanţi, iar anul acesta, prin parteneriatul cu Piraeus Bank, vom avea în ofertă lingouri de aur, în continuare una dintre cele mai stabile monede de schimb de pe pieţele internaţionale”, declară Iulian Stanciu, CEO eMAG. 

Lingourile sunt de 5, 10 şi 20 grame, iar monedele de 7.9881 grame şi pot fi cumpărate exclusiv cu cardul. Fiecare client poate cumpăra lingouri sau monede, pe care le adaugă în coş, ca şi în cazul oricărui produs. În ceea ce priveşte mecanismul de cumpărare, clienţii vor primi automat un mesaj  imediat după plasarea comenzii. După achiziţionarea produselor, clienţii vor fi contactaţi de consultanţii băncii Piraeus pentru a stabili paşii următori.

Toţi cei care au achiziţionat lingourile din cadrul ofertei de Black Friday au posibilitatea de a ridica produsele de la sucursalele băncii sau de a le păstra în custodia băncii în anumite condiţii.

Pe lângă aur, eMAG va oferi reduceri în valoare de peste 100 de milioane de lei. Reduceri de până la 80% vor fi aplicate la 650.000 de produse: televizoare, telefoane mobile, laptopuri, electrocasnice, produse de îngrijire personală şi cosmetice, produse pentru casă şi grădină, cărţi, articole sportive, produse pentru copii, produse pentru maşină.

Începând de la noapte, clienţii pot cumpăra maşini de spălat la preţul de 599 de lei, scaune de birou la 49 de lei, anvelope de iarnă pentru Dacia Logan la 99 de lei, iPhone 6 la 1.999 de lei, consola Microsoft Xbox ONE + Joc FIFA 16 cu 999 de lei, iPad Mini 2 Space Gray la 699 de lei, apă de toaletă CK unisex la 79 de lei şi Ceas de dama  Michael Kors la 499 de lei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/produsul-surpriza-al-emag-de-black-friday-2015-14893408
14893408
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: Top 10 cele mai căutate joburi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.