Produsele KFC inventate în România şi preluate ulterior de restaurantele din alte ţări din Europa

Autor: Razvan Muresan Postat la 14 martie 2014 5064 afişări

Produsele KFC inventate în România şi preluate ulterior de restaurantele din alte ţări din Europa

Monica Eftimie, directorul de marketing al KFC România spune că, deşi există posibilitatea preluării „copy-paste" înh România a unor produse deja consacrate în afara ţării, brandul oferă flexibilitate şi pentru dezvoltarea de produse locale. Două exemple sunt sandvişul Crispy şi gama de sandvişuri Booster, apărute doar pe piaţa din România şi adoptate ulterior în alte patru ţări din Europa.

„Consumatorul român va fi întotdeauna sensibil la preţ, chiar şi în condiţii economice bune. Dar am învăţat că e foarte inteligent şi vrea ca produsele pe care le primeşte să fie de calitate. Bătălia în piaţă se duce în preţ, dar şi pe ceea ce se primeşte în schimb", spune Eftimie.

Diferenţele de abordare faţă de pieţele deja mature au la bază, în primul rând, obiceiurile de consum ale clienţilor. „Cele mai iubite trei produse de către români sunt crispy strips, aripioarele picante şi sosul de usturoi, în timp ce în alte ţări clasamentul e format din sandvişuri. De aceea focusul se mută pe alte produse, iar inovaţia se face pe o altă gamă." 

Restaurantele KFC de pe piaţa locală au raportat în 2012 o cifră de afaceri de 42,4 milioane de euro, în creştere cu 16% comparativ cu anul anterior, şi un profit cu 13% mai mare, de circa 2,3 milioane de euro. Reţeaua numără în prezent 51 de restaurante, dintre care cinci sunt drive thru. Eftimie spune că, în cazul KFC, calendarele de marketing se fac de către responsabilii din fiecare ţară, dat fiind că brandul operează în România în regim de franciză.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
kfc,
europa,
produse,
restaurante
/actualitate/produsele-kfc-inventate-in-romania-si-preluate-ulterior-de-restaurantele-din-alte-tari-din-europa-12264612
12264612
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.