Preţurile petrolului riscă să coboare sub 40 de dolari pe baril

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 23 noiembrie 2015 107 afişări

Preţurile petrolului riscă să coboare sub 40 de dolari pe baril, pe fondul temerilor investitorilor că marii producători, mai ales cei din OPEC, vor continua să crească producţia pentru a-şi păstra cota de piaţă, consideră analişti citaţi de MarketWatch.

Cotaţiile ţiţeiului au revenit luni pe scădere, îngrijorarea legată de supraproducţie umbrind datele referitoare la scăderea numărului de platforme petroliere în SUA.

Reprezentanţii OPEC se vor reuni pe 4 decembrie la Viena, dar informaţiile existente indică deja că statele membre vor continua politica actuală, în pofida protestelor producătorilor mici.

La bursa din New York, cotaţia petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, cu livrare în ianuarie, este în declin cu 2,8%, la 40,67 dolari pe baril, în cursul tranzacţiilor electronice pe platforma Globex.

Preţul petrolului Brent, de referinţă la Londra, este în coborâre cu 2%, la 43,78 dolari pe baril.

"Scăderea sub 40 de dolari pe baril a petrolului WTI este foarte posibilă", a declarat Barnabas Chen, analist la compania OCBC.

Săptămâna trecută, Departamentul Energiei din SUA a anunţat o creştere cu 0,3 milioane de barili a stocurilor, în săptămâna încheiată pe 13 noiembrie.

Analiştii în domeniul energiei au avertizat că preţurile petrolului vor fi presate de revenirea pe piaţă a Iranului, în lunile următoare, care va amplifica problemele de supraofertă.

Un alt factor care afectează preţurile petrolului este aprecierea dolarului, în aşteptarea majorării dobânzilor în SUA.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PETROL,
PREŢ,
/actualitate/preturile-petrolului-risca-sa-coboare-sub-40-de-dolari-pe-baril-14896300
14896300
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.