Ponta: Vreau taxă de 85% la salariile compensatorii la fostele comisii ASF. Nu e impozitare, e o taxă pe obraz gros

Postat la 03 iunie 2013 34 afişări

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că doreşte taxarea cu 85% a salariilor compensatorii pe care şi le-au votat membrii fostelor comisii din care s-a înfiinţat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), arătând că nu e vorba de o impozitare, ci de o "taxă pe obraz gros".

Ponta: Vreau taxă de 85% la salariile compensatorii la fostele comisii ASF. Nu e impozitare, e o taxă pe obraz gros

 "Mie mi se pare absolut inacceptabil să iei 800.000 de Euro după ce ai luat 20-30.000 de Euro pe lună, într-o instituţie totuşi publică. În America s-au impozitat cu 90% bonusurile acelea de la băncile care au intrat în faliment. Cred că ar trebui să facem acelaşi lucru şi am cerut Ministerului de Finanţe să găsim o soluţie", a spus Ponta.

"Nu e impozitare, e o taxă pe obraz gros", a adăugat premierul.

El a precizat că e foarte posibil ca o decizie în acest sens să fie luată marţi, în şedinţa de Guvern.

"O să discut cu domnul Ruşanu să văd cine a cerut acele aşa-zise salarii compensatorii, pe care tot ei şi le-au dat - nu sunt prevăzute în lege sau le-a dat cineva - şi le-au dat ei, ei şi le-au votat, iar acuma trebuie să fie plătite. După ce ai lucrat la o instituţie publică şi ai avut 30.000 de Euro salariu pe lună, să mai iei 20 de salarii compensatorii, e inacceptabil", a spus Ponta.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ponta-vreau-taxa-de-85-la-salariile-compensatorii-la-fostele-comisii-asf-nu-e-impozitare-e-o-taxa-pe-obraz-gros-10920879
10920879
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.