Plătim taxe pentru sănătate ca în Germania, dar nu avem condiţii

Postat la 18 iulie 2017 61 afişări

România a ajuns statul cu al 7-lea cel mai mare cost al contribuţiilor de asigurări sociale din 27 de ţări ale Spaţiului Economic European (SEE), după ce plafonarea bazei de calcul a fost eliminată de la 1 februarie 2017, arată o analiză realizată de Deloitte România.

Plătim taxe pentru sănătate ca în Germania, dar nu avem condiţii

Din 2018, România ar putea să revină aproape de mijlocul clasamentului, pe poziţia 11, luând în considerare reducerea ratei cumulate a contribuţiilor de la 39,25% la 35%, prevăzută în programul de guvernare, arată documentul.

Totuşi, această măsură de diminuare a ratei procentuale vine la pachet cu o majorare a venitului salarial brut cu 22,75% pentru a menţine valoarea netă a salariului. Dacă nu ar fi luată în calcul această majorare şi ar fi efectuată o analiză comparativă a costurilor asigurărilor sociale plecând de la un venit net, şi nu unul brut crescut artificial, România ar putea ajunge chiar pe podiumul ţărilor cu costurile cele mai ridicate de asigurări sociale.

Conform studiului, cele mai mari costuri ale contribuţiilor de asigurări, de peste 45%, sunt în Franţa, Ungaria, Belgia, Grecia şi Italia, iar la polul opus se poziţionează Malta, Bulgaria, Cipru, Islanda şi Irlanda. Circa 60% dintre statele din studiu au impus un plafon la calculul contribuţiilor de asigurări

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.