♦ Harta investiţiilor străine directe, a PIB-ului pe cap de locuitor şi a salariului mediu net arată aceeaşi realitate: dezvoltarea nu este uniformă. Harta investiţiilor străine este, de fapt, harta salariilor. Unde intră capitalul străin apar locuri de muncă mai bune, mai complexe, mai bine plătite. ♦ Bucureştiul concentrează 69,2 mld. euro din totalul de 122,4 mld. euro stoc ISD, iar salariul mediu net ajunge la 1.360 euro. Cluj, Timiş, Braşov şi Sibiu combină şi ele investiţii străine mari cu PIB/locuitor peste medie şi salarii de peste 1.000 euro. ♦ Unde lipsesc investiţiile, evoluţia este mai lentă, economia are alt ritm. ♦ Diferenţa salarială între Capitală şi judeţele din coada clasamentului este de circa 500 – 570 euro lunar.

România economică poate fi citită simplu, prin trei indicatori: investiţii străine directe, PIB pe cap de locuitor şi salariul mediu net. Privite împreună, ele spun aceeaşi poveste: acolo unde există capital, infrastructură şi ecosistem economic, evoluţia este rapidă. În lipsa lor, totul rămâne în urmă.

Dacă investiţiile străine directe ar fi invizibile în statistici, ele ar putea fi totuşi „citite” în salarii.

Harta veniturilor medii nete pe judeţe reflectă aproape fidel harta capitalului. Unde există investiţii consistente, salariile sunt peste medie. Unde capitalul lipseşte, veniturile rămân plafonate. Bucureştiul este exemplul cel mai clar. Acelaşi tipar se regăseşte în Cluj, Timiş, Braşov sau Sibiu.

Povestea începe în Bucureşti. Capitala concentrează 69,2 mld. euro din totalul naţional de 122,4 mld. euro stoc de investiţii străine directe, peste jumătate din capitalul atras de România. Niciun judeţ nu se apropie de această valoare.

Ilfov urmează cu 11,3 mld. euro, apoi Timiş cu 5,7 mld. euro. Practic, regiunea Bucureşti–Ilfov funcţionează ca un magnet economic, explicând diferenţele de productivitate şi venituri. Salariul mediu net în Bucureşti ajunge la 1.360 euro, cel mai ridicat din ţară. De altfel, regiunea Bucureşti–Ilfov concentrează aproximativ două treimi din stocul investiţiilor străine atras de România.

„Practic, investiţiile transformă judeţele din simple rezervoare de forţă de muncă în centre de expertiză, unde salariul nu mai este determinat doar de costul vieţii, ci de complexitatea proiectelor”, explică Bogdan Gabor, country manager al companiei de resurse umane Lugera.

Dincolo de Capitală, un al doilea cerc este vestul şi centrul ţării. Cluj, Timiş, Braşov, Sibiu, Prahova şi Constanţa combină investiţii străine directe mari cu PIB peste media naţională şi salarii de peste 1.000 euro în mai multe cazuri.

Clujul, cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor din România (27.257 euro), oferă un salariu mediu net de 1.292 euro, foarte aproape de Capitală. Timiş şi Braşov, judeţe puternic industrializate şi conectate la economia vest-europeană, depăşesc şi ele pragul de 1.000 de euro net. În aceste zone, investiţiile au generat ecosisteme economice complexe, iar competiţia pentru competenţe susţine niveluri salariale ridicate.

„Vedem o Românie cu <<două viteze>. Pe de o parte, avem polii tradiţionali de dezvoltare (Bucureşti-Ilfov, Timiş, Cluj, Braşov) care atrag fluxuri constante de capital şi unde densitatea de talente permite o rotaţie rapidă şi salarii peste medie. Pe de altă parte, judeţele dependente de o singură industrie sau de un singur investitor mare sunt mai vulnerabile; orice fluctuaţie în sectorul respectiv (cum este cazul automotive recent) se resimte imediat în reducerea orelor suplimentare şi a bonusurilor”, a adăugat Bogdan Gabor.

Investiţiile străine directe funcţionează ca principal vector de modernizare economică: ele aduc tehnologie, procese, integrare în lanţuri globale de valoare şi, implicit, un nivel mai ridicat al valorii adăugate brute.

„În judeţele care atrag investiţii consistente, observăm o creştere graduală a salariilor medii, în special în industriile tehnice, producţie avansată, automotive, IT sau shared services. În mod concret, acolo unde apare un investitor major, piaţa muncii devine mai dinamică, iar salariile tind să se alinieze mai rapid la standarde regionale sau internaţionale. Harta investiţiilor se reflectă clar în dinamica mobilităţii forţei de muncă: zonele cu investiţii consistente devin poli de atracţie pentru talente din judeţele învecinate”, explică Francesco Zacchetti, CEO al companiei de recrutare Adecco România.

Mecanismul este relativ simplu. O investiţie majoră aduce sute sau mii de locuri de muncă într-o piaţă locală limitată. Angajatorii ajung să concureze pentru aceeaşi forţă de muncă, adică tehnicieni, ingineri, specialişti IT, operatori calificaţi, iar această competiţie mută rapid nivelul salarial în sus. Salariile cresc nu doar la investitor, ci în întreaga zonă, prin efect de antrenare.

„Vorbim despre câteva zone unde investiţiile generează joburi complexe, cu valoare adăugată mare, salarii în creştere, ce dezvoltă ecosisteme economice complexe: şcoli, universităţi, furnizori, servicii suport etc. Categoric că investiţiile atrag candidaţii în acele zone care oferă oportunităţi de dezvoltare profesională şi un standard mai bun de viaţă, dar să nu uităm că multe companii, când fac o investiţie, se uită în primul rând la calitatea şi costul forţei de muncă şi aleg tocmai acele zone care pot să le asigure un bazin de candidaţi suficient pentru creşterea pe termen lung”, susţine Sorina Donisa, CEO al companiei resurse umane Prohuman APT.

În judeţe precum Vaslui, Botoşani, Giurgiu sau Călăraşi, unde stocul de ISD este redus, salariile medii nete rămân frecvent sub 900 de euro. PIB-ul pe cap de locuitor este la jumătate sau chiar o treime din nivelul judeţelor fruntaşe. În lipsa companiilor mari şi a investiţiilor consistente, nu există presiune reală pe piaţa muncii, iar salariile nu ţin pasul cu cele din judeţele mai dezvoltate.

„Investiţiile, fie ele private sau publice, tind să se concentreze în jurul polilor deja dezvoltaţi: Bucureşti–Ilfov, Cluj, Timiş, Iaşi, Braşov. Acolo există infrastructură, universităţi, ecosisteme de business şi forţă de muncă calificată, ceea ce creează un efect de bulgăre de zăpadă. Îl vedem explicit în zona ansamblurilor rezidenţiale, care cresc exponenţial odată cu cererea de forţă de muncă. În schimb, judeţele cu infrastructură slabă şi investiţii reduse rămân dependente de agricultură, administraţie publică sau transferuri bugetare, iar diferenţele salariale se menţin sau chiar cresc. Craiova este un exemplu bun: odată cu accelerarea investiţiilor în infrastructură, a devenit mai interesantă din punctul de vedere al investiţiilor private şi al dezvoltării judeţului Dolj”, a explicat Miguel Trindade, country manager al ManpowerGroup România.

De asemenea, el spune că investiţiile ajută mult la atragerea oamenilor buni acolo unde apar proiecte noi şi locuri de muncă mai bine plătite. Când într-o zonă există companii mari, stabilitate şi oportunităţi de creştere, oamenii sunt mai dispuşi să vină şi să rămână. „În lipsa investiţiilor, talentele tind să plece către oraşe sau regiuni unde găsesc mai multe şanse de dezvoltare.” Diferenţele salariale sunt mai mici decât diferenţele de capital sau de productivitate. Între Bucureşti (1.360 euro) şi judeţele din coada clasamentului (790–820 euro) diferenţa este de aproximativ 500–570 euro lunar. Între aceste centre economice, diferenţele de PIB sau de ISD sunt de ordinul zecilor de miliarde de euro.

Investiţiile sunt, în momentul de faţă, cel mai clar indicator că într-o zonă vor creşte salariile. Unde apare o fabrică nouă, un centru de servicii sau un hub logistic, salariile nu cresc doar la investitor, ci în toata zona, spune şi Mariana Vaida, CEO al Smartemp. „Motivul este simplu. Investitorul aduce câteva sute sau mii de joburi într-o piaţă locală care are un număr limitat de candidaţi. Companiile ajung să concureze pentru aceiaşi oameni – operatori calificaţi, tehnicieni, ingineri, contabili sau specialişti IT – iar competiţia mută rapid nivelul salarial în sus. Diferenţele sunt din ce în ce mai vizibile între judeţe. România nu mai are o singură piaţă a muncii, ci mai multe pieţe paralele”, completează ea.

Bucureşti–Ilfov, Cluj, Timiş sau zona Braşov–Sibiu funcţionează deja ca economii locale dezvoltate: salarii mai mari, mobilitate mare a angajaţilor şi schimbări frecvente de job. În aceste zone problema nu mai este crearea de joburi, ci găsirea oamenilor. În schimb, în judeţele unde investiţiile sunt mai puţine (Vaslui, Botoşani, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Mehedinţi), principala problemă rămâne lipsa oportunităţilor. Acolo diferenţa salarială faţă de marile centre poate ajunge la câteva mii de lei net pe lună pentru aceeaşi ocupaţie, punctează CEO-ul Smartemp. Ea spune că în ultimii doi ani au aparut „minipoli”: oraşe mai mici, precum Craiova, Oradea, zona Sebeş–Alba Iulia sau Satu Mare, unde  prezenta unei investiţii mari a schimbat piaţa muncii aproape peste noapte.

„De obicei, migraţia internă începe imediat, oamenii preferă să se mute 50 - 100 km decât să plece din ţară”, crede Mariana Vaida. Există şi excepţii care arată că relaţia dintre investiţii şi salarii nu este mecanică. Bacău are un PIB pe cap de locuitor relativ modest, dar un salariu mediu net peste 1.000 de euro, ceea ce înseamnă că anumite sectoare bine plătite sau prezenţa unui angajator mare cu origini locale pot ridica media.

Ilfov are un stoc mare de investiţii, dar PIB/locuitor sub media naţională, ceea ce arată că structura investiţiilor contează la fel de mult ca volumul lor. Iar Gorj, cu sold negativ al ISD, înregistrează un PIB ridicat cel mai probabil pe fondul sectorului energetic. „Investiţiile străine influenţează pozitiv harta salariilor din România, fapt pe care îl vedem din istoricul zonelor puternic dezvoltate prin investiţii straine. În ultimii ani, judeţele cu poli de dezvoltare accelerată şi centre urbane puternice au avut creşteri salariale considerabile. Timişul este exemplul cel mai elocvent: salariul mediu net a crescut de la 2.200 lei în 2015 la peste 6.600 lei în 2025, adică o creştere de 200% în zece ani. Această dinamică este direct legată de investiţiile în sectoarele producţie şi IT”, punctează Alexandru Ionescu, CEO al Trenkwalder România.

Cu toate aceste nuanţe, tendinţa generală rămâne clară: salariile sunt cel mai vizibil efect al investiţiilor. Capitalul generează productivitate, productivitatea susţine venituri mai mari, iar veniturile mai mari consolidează la rândul lor ecosistemele locale. „Investiţiile schimbă structura salarială mai ales prin diversificarea oportunităţilor. Atunci când într-o regiune apar proiecte noi, piaţa muncii devine mai dinamică, iar salariile tind să reflecte nivelul de specializare cerut. Din experienţa noastră, impactul nu este doar unul imediat, legat de creşteri salariale, ci şi unul structural. Apar roluri noi, creşte interesul pentru calificare şi specializare, iar angajatorii încep să investească mai mult în formare internă. Salariile evoluează, dar într-un cadru mai echilibrat, corelat cu productivitatea şi cu sustenabilitatea businessului pe termen lung”, susţine Oana Popescu, managing director al Humangest Group.

În general, investiţiile noi, mai ales cele de amploare, reprezintă unul dintre factorii care influenţează structura salariilor, făcând astfel ca zonele geografice în care sunt făcute astfel de investiţii să devină mai atractive pentru profesionişti şi specialişti, spune Gabriel Gătejoiu, HR operations & business development director, Professional HR Agency.

„Când se fac investiţii majore într-o regiune, fie că vorbim de fabrici, hub-uri IT, centre de servicii sau parcuri industriale, acea zonă devine un pol de atracţie atât pentru candidaţi, cât şi pentru alte companii, dar şi furnizori ai principalilor investitori. Practic, investiţiile aduc companii, companiile atrag talente, iar competiţia pentru aceşti candidaţi generează creşteri salarial şi pachete de beneficii mai atractive. În zonele cu proiecte greenfield şi fluxuri majore de capital, salariile cresc mai rapid, iar angajatorii sunt nevoiţi să concureze activ pentru recrutarea candidaţilor. Pe piaţa muncii, fenomenul se traduce prin migrarea candidaţilor către regiuni cu oportunităţi mai bune şi creşterea diferenţelor salariale între zonele dezvoltate şi cele mai puţin atractive”, subliniază el.