Oana Ţoiu, după ce drone au căzut în România: Vom creşte preţul pe care Rusia îl plăteşte

Autor: Cosmin Pirv Postat la 11 noiembrie 2025 54 afişări

„Nu vom ezita să creştem preţul pe care Rusia îl plăteşte pentru astfel de acţiuni imprudente şi ilegale”, susţine ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, după atacul asupra porturilor ucarinene de la Dunăre.

Oana Ţoiu, după ce drone au căzut în România: Vom creşte preţul pe care Rusia îl plăteşte

„Noaptea trecută, Rusia a bombardat din nou Ucraina, cu consecinţe pe teritoriul României. Bombardamentul rus de aseară asupra infrastructurilor porturilor comerciale ucrainene a generat căderea unor fragmente de drone într-o zonă locuită de pe teritoriul României”, a transmis marţi pe X Oana Ţoiu.

Ea spune că aceste acţiuni fac parte dintr-o serie de incidente similare şi reprezintă o caracteristică a războiului de agresiune dus de Rusia. Acesta se reflectă şi în provocările sistematice ale Rusiei împotriva UE şi NATO.

„Nu vom ezita să creştem preţul pe care Rusia îl plăteşte pentru astfel de acţiuni imprudente şi ilegale. România, UE şi SUA au adoptat sancţiuni care au avut deja un impact important. Pregătim noi sancţiuni şi măsuri concrete care să impună un cost substanţial agresorului”, adaugă Oana Ţoiu.

Rusia a lansat, în noaptea de luni spre marţi, noi atacuri aeriene asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Dispeceratul ISU Tulcea a fost anunţat prin apel la numărul unic de urgenţă 112 despre faptul că în apropiere de localitatea Grindu este posibil ca un obiect din spaţiul aerian să fi căzut.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
oana ţoiu,
atacuri,
rusia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.