Oamenii de afaceri RĂSUFLĂ UŞURAŢI: Senatul a decis ce firme vor aplica Split TVA

Postat la 27 septembrie 2017 242 afişări

Senatorii din Comisia de Buget-Finanţe au adoptat, marţi, proiectul legii de aprobare a Ordonanţei 23/2017 privind plata defalcată a TVA, cu amendamentul că măsura se va aplica obligatoriu numai de către companiile care au relaţii comerciale cu statul, celelalte companii urmând să o aplice opţional.

Oamenii de afaceri RĂSUFLĂ UŞURAŢI: Senatul a decis ce firme vor aplica Split TVA

Astfel, doar societăţile comerciale înregistrate ca plătotoare de TVA şi care au relaţii contractuale cu statul vor fi obligate să spliteze plata TVA, indiferent de ponderea respectivelor contracte publice în cifra de afaceri, celelalte companii - care nu au relaţii contractuale cu statul - fiind lăsate să aplice opţional măsura.

Pe traseul de avizare, proiectul adoptat de senatorii din Comisia de Buget-Finanţe urmează să fie dezbătut în plenul Senatului, apoi să fie trimis la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.

Eugen Teodorovici, preşedintele Comisiei şi iniţiator al amendamentului, a declarat: „Eu merg pe ideea să fie obligatoriu numai pentru firmele care au relaţii cu statul, apoi pentru restul să fie opţională această măsură, cu sau fără un termen anume. Dacă măsura este bună, celelalte firme se vor înghesui să o aplice”.

Citiţi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.