Noi schimbări pregătite pentru fondurile de pensii private

Autor: Liviu Popescu Postat la 24 noiembrie 2022 37 afişări

Noi schimbări pregătite pentru fondurile de pensii private

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) vrea să oblige administratorii de pensii private să introducă un sistem de alertă timpurie în cazul în care valoarea unei investiţii scade cu cel puţin 10% faţă de preţul de achiziţie, alertă care să declanşeze obligativitatea reevaluării deţinerii din portofoliul fondului de pensii şi “adoptarea de măsuri asumate la nivelul structurii de conducere a administratorului”.

Printre alte schimbări pregătite de Autoritate se numără posibilitatea de a investi activele fondurilor de pensii obligatorii (Pilon II) şi facultative (Pilon III) în obligaţiuni corporative fără rating sau cu calificativ insuficient în cazul în care statul deţine, direct sau indirect, minimum 50% din respectiva companie, dar şi evaluarea instrumentelor cu venit fix (obligaţiuni) prin introducerea sursei preţurilor afişată de Bloomberg sau Reuters.

Schimbările sunt pregătite printr-o normă publicată în consultare pe 24 noiembrie fiind motivate de ASF prin volatilitatea ridicată care caracterizează, în prezent, pieţele financiare, precum şi de efectele acesteia asupra portofoliilor de active ale fondurilor de pensii private. Cei care vor să trimită propuneri sau observaţii pot face acest lucru până pe 3 decembrie.

“În vederea protejării intereselor participanţilor şi beneficiarilor, proiectul de act normativ cuprinde prevederi care să extindă şi să consolideze obligaţiile administratorilor fondurilor de pensii administrate privat şi a fondurilor de pensii facultative cu privire la modul de desfăşurare a activităţii de investire şi evaluare a activelor fondurilor de pensii private, precum implementarea, în cadrul de reglementare secundară, a aspectelor comunicate administratorilor de către A.S.F. printr-o serie de adrese oficiale, transmise în perioada 2013-2021”.

Câteva prevederi din actul normativ:

  • introducerea unor obligaţii ale administratorilor fondurilor de pensii administrate privat şi a fondurilor de pensii facultative cu privire la modul de desfăşurare a activităţii de investire şi evaluare a activelor fondurilor de pensii private;
  • descrierea activităţii de investire a activelor fondului de pensii în acţiuni şi obligaţiuni emise de societăţile de proiect sau în investiţii private de capital;
  • evaluarea instrumentelor financiare cu venit fix, în sensul introducerii sursei preţurilor afişată de furnizorul de cotaţii Bloomberg Finance L.P. (sursa BVL4) sau afişată de furnizorul de cotaţii Thomson Reuters S.A. (sursa RRPS);
  • introducerea prevederilor pentru calculul dobânzii zilnice acumulate, conform cărora pentru acest calcul se va utiliza exclusiv rata dobânzii la nivelul formulei / convenţiei precizate în prospectul de emisiune;

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.