Nicuşor Dan: România are un viitor şi nu peste 20-30 de ani, ci peste 2-3 ani

Autor: Mediafax Postat la 12 iulie 2025 20 afişări

Nicuşor Dan: România are un viitor şi nu peste 20-30 de ani, ci peste 2-3 ani

„România are un viitor şi nu peste 20-30 de ani, ci peste 2-3 ani”, a spus preşedintele Nicuşor Dan la Congresul Extraordinar al PNL. Preşedintele i-a asigurat pe liberali că vor avea în el un partener.

„În urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil şi Partidul Naţional Liberal a mers în direcţia corectă. Vreau să vă mulţumesc pentru asta. În cei 35 de ani de la Revoluţie, Partidul Naţional Liberal a făcut greşeli, însă sunt două lucruri foarte importante pe care le-a făcut. În primul rând, în momentele importante, a ţinut direcţia corectă pentru România şi, în al doilea rând, foarte important, şi-a asumat decizii grele în momente grele”, a afirmat Dan.

„Şi acesta este un astfel de moment. E foarte important că Partidul Naţional Liberal şi-a asumat guvernarea. Suntem cu toţii obligaţi să reparăm în anii care urmează toate lucrurile care au fost aşezate greşite în societate, pentru că, altfel, românii în 2028 nu ne vor mai ierta”, a adăugat preşedintele.

Dan s-a declarat „foarte optimist” că „vom reuşi să facem împreună lucrurile astea”.

De asemenea, Dan le-a transmis românilor convingerea sa că România are un viitor, „şi nu peste 20-30 de ani, ci peste 2-3 ani.

Imediat ce vom trece peste perioada aceasta necesară de corecţie, România are un sector privat, dinamic, competitiv”.

România are şansa să intre în OCDE şi, astfel, să atragă mult mai multe investiţii străine la sfârşitul anului viitor: „România are viitor şi într-un timp tangibil”.

Dan le-a dorit liberalilor „un congres reuşit, decizii înţelepte” şi i-a asigurat că vor avea în el un partener.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nicuşor dan,
pnl,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.