Musk: Inteligenţa artificială ar putea depăşi inteligenţa întregii omeniri în aproximativ cinci ani
Inteligenţa artificială ar putea deveni mai inteligentă decât întreaga umanitate în aproximativ cinci ani, iar dezvoltatorii celor mai avansate modele ar trebui să colaboreze pentru identificarea riscurilor, consideră fondatorul SpaceX.
Într-un interviu acordat publicaţiei The Economist, citat de Reuters, Elon Musk a susţinut că dezvoltarea inteligenţei artificiale avansează într-un ritm atât de rapid încât, în următorii cinci ani, aceasta ar putea depăşi inteligenţa combinată a tuturor oamenilor.
Întrebat despre evoluţia inteligenţei artificiale, Musk a spus că nu crede că dezvoltarea acestei tehnologii mai poate fi oprită. „Inteligenţa artificială ar putea deveni mai inteligentă decât întreaga umanitate în aproximativ cinci ani”, afirmă Musk.
El recunoaşte că există riscuri asociate dezvoltării accelerate a AI, însă consideră că progresul tehnologic va continua. „Riscul nu este zero”, a avertizat miliardarul.
Musk spune că preferă să privească partea optimistă a evoluţiei tehnologice: „Concluzia mea, din punct de vedere filozofic, este să privesc partea bună a lucrurilor”.
În opinia sa, dezvoltarea inteligenţei artificiale şi a roboticii are deja un impuls care nu mai poate fi oprit. „Nu văd nicio modalitate prin care să putem opri cu adevărat acest impuls extraordinar al inteligenţei artificiale şi al roboţilor”, a precizat şeful SpaceX.
Elon Musk a propus ca principalele companii care dezvoltă inteligenţă artificială să organizeze întâlniri periodice dedicate siguranţei şi să îşi verifice reciproc cele mai avansate modele înainte ca acestea să fie lansate.
„Cel mai rapid lucru pe care îl putem face este ca principalele companii din domeniul AI să organizeze întâlniri o dată la câteva săptămâni şi să discute problemele de siguranţă şi securitate”, a sugerat acesta.
Potrivit lui Musk, firmele concurente ar putea analiza noile modele şi ar putea semnala eventualele riscuri înainte ca acestea să ajungă la utilizatori. Iar, dacă o companie ar ignora avertismentele privind probleme grave de siguranţă, autorităţile ar trebui să intervină: „Acela ar fi momentul în care guvernul ar trebui să intervină şi să ia măsuri”.
Declaraţiile lui Musk se alătură dezbaterii globale privind modul în care ar trebui reglementate sistemele de inteligenţă artificială tot mai performante, pe fondul accelerării dezvoltării acestei tehnologii.
În ultimii ani, miliardarul a avertizat în repetate rânduri că inteligenţa artificială poate aduce beneficii uriaşe, dar şi riscuri fără precedent.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











