Mai merită să investeşti în aur?

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 06 aprilie 2013 142 afişări

Preţul aurului ar putea scădea cu 15% în acest an, ajungând la o medie de 1.500 dolari/uncie, spre a scădea spre 1.375 dolari/uncie până la sfârşitul anului, reiese dintr-un raport întocmit de analiştii Société Générale.

Mai merită să investeşti în aur?

Conform acestor analişti, creşterea preţului aurului a atins deja proporţii de bulă a activelor, în condiţiile în care, îndeosebi în ultimii cinci ani, investitorii s-au concentrat pe aur din cauza temerii că măsurile agresive de relaxare monetară cantitativă luate de Rezerva Federală a SUA vor duce la o escaladare a inflaţiei. Aceasta însă nu s-a întâmplat, iar pe măsură ce stabilizarea fiscală se consolidează în SUA, iar economia globală îşi revine, aurul va înceta treptat să mai fie preferinţa reflexă a investitorilor în căutare de siguranţă financiară.

"Vedem deja din ce în ce mai multe fonduri speculative care shortează aur, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 2002", a comentat un analist al Société Générale, citat de CNBC. Raportul băncii franceze este până acum cel mai pesimist în ce priveşte evoluţia preţului aurului în 2013 (sau, altfel zis, cel mai optimist în ce priveşte evoluţia economiei americane şi globale).

Preţul metalului preţios oscilează în această perioadă în jur de 1.575 dolari/uncie. În această săptămână a scăzut sub pragul de 1.550 dolari/uncie, nivelul cel mai mic din ultimele 11 luni. Recordul maxim de preţ pentru aur a fost atins în septembrie 2011, când o uncie era cotată la 1.920 dolari.

Un raport al Credit Suisse Group AG publicat în această săptămână susţine, la rândul său, că stimulentele monetare lansate de băncile centrale au redus probabilitatea unor noi crize bancare sau de lichiditate şi, deci, şi necesitatea protecţiei averii de către investitori prin cumpărarea de metale preţioase. Banca a redus estimarea de preţ pentru 2013 cu 9,2% în cazul aurului, la 1.580 dolari/uncie, şi cu 11% în cazul argintului, la 28,50 dolari.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/mai-merita-sa-investesti-in-aur-10717307
10717307
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.