Mai merită să investeşti în apartamente pentru închiriat în 2025? Ce spun brokerii imobiliari, ce arată cifrele şi unde mai poţi obţine randamente peste medie VIDEO
Piaţa imobiliară din România în 2025 se află sub presiune: în primele patru luni ale anului, tranzacţiile cu apartamente au scăzut cu aproape 9 % la nivel naţional şi cu 12 % în Bucureşti, pe fondul accesului restrâns la credite şi al costurilor ridicate din construcţii. În paralel, chiriile au continuat să crească moderat: în aprilie 2025, o garsonieră în Bucureşti era în medie între 350 € (sectoarele 2 şi 5) şi 450 € (sectorul 1), iar un apartament cu două camere ajungea la 500–710 €, în funcţie de zonă . Deşi chiria medie a crescut uşor, diferenţa dintre preţul mare de achiziţie şi veniturile din chirii a redus atractivitatea investiţională, iar proprietarii obţin randamente tot mai slabe, care încep să nu mai justifice investiţiile, explică Gabriel Arteni, preşedintele APAIR.
„În general, cumpărătorilor mei le recomand să diversifice investiţiile, să nu investească doar imobiliare, dar având în vedere dinamica pieţei în momentul actual e greu de făcut randamente foarte bune la proprietăţile pentru închiriat, pentru că preţurile sunt sus. Chiriile sunt la preţuri accesibile momentan, pentru că şi veniturile sunt aşa cum sunt în momentul ăsta şi atunci nu au randament fantastic.
Şi e posibil ca bonurile de Tezaur sau plasamentele pe bursă să fie mai rentabile” a declarat Gabriel Arteni, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Agenţilor Imobiliari din România, în cadrul emisiunii de business ZF Live.
Tinerii care se mută spre centrele urbane universitare menţin cererea activă pe segmentul de închirieri, ceea ce explică de ce, în ciuda declinului investiţiilor, locuinţele bine poziţionate rămân atractive, Totuşi, această cerere stabileşte un echilibru fragil: chiriile cresc rezonabil, dar nu suficient pentru a genera randamente spectaculoase, este de părere Gabriel Arteni.
„Totuşi, se cumpără pentru că există o nevoie permanentă de locuire. Sunt foarte mulţi tineri care vin către centrele universitare din din România, în general, nu numai în Bucureşti şi în Cluj, şi în Constanţa, Timişoara e aceeaşi dinamică şi atunci sunt cu siguranţă oportunităţi să cumperi proprietăţi bine poziţionate, la un preţ rezonabil, dar nu cu un randament extraordinar” a mai spus Gabriel Arteni la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













