Statele lumii plătesc tot mai scump pentru banii pe care îi împrumută pe termen lung. Investitorii sunt îngrijoraţi din cauza inflaţiei şi a miilor de miliarde de dolari pe care companiile tech le împrumută pentru a construi infrastructura necesară pentru inteligenţa artificială. Această îngrijorare se reflectă direct în costurile pe care guvernele trebuie să le plătească atunci când se împrumută, scrie Bloomberg.

Aproape peste tot în lume, costurile de împrumut ale statelor cresc accelerat. Săptămâna aceasta, randamentul obligaţiunilor americane pe 30 de ani a urcat la cel mai ridicat nivel din 2007, cele ale Franţei au atins un vârf nemaivăzut din 2008, iar ale Germaniei s-au tranzacţionat la niveluri specifice anului 2011. În Marea Britanie, randamentele obligaţiunilor se apropie de 6%, iar în Japonia sunt aproape de maximul istoric.

Există, pe de o parte, temerea că o lume tot mai divizată va face economiile mai vulnerabile la şocurile privind lanţurile de aprovizionare şi la inflaţia persistentă. Pe de altă parte, investitorii se tem că guvernele nu-şi vor controla cheltuielile, menţinând dobânzile ridicate mai mult timp. Totodată, schimbările din structura pieţelor şi cele de la nivel demografic reduc cererea din partea unor cumpărători tradiţionali, consideraţi cândva stabili.

„Este greu de spus ce nivel al randamentelor ar îmbunătăţi perspectivele obligaţiunilor pe termen lung. Singurul lucru care ar putea schimba asta ar fi o scădere bruscă a datelor economice sau un şoc extern. Al doilea scenariu pare mai probabil”, a declarat Chris Iggo, director de investiţii la AXA IM Core, parte a BNP Paribas Asset Management.

Randamentul obligaţiunilor americane pe 30 de ani a urcat cu aproape 40 de puncte de bază de la finalul lunii iunie, ajungând marţi la 5,32%, cel mai ridicat nivel din 2007. E o veste proastă pentru preşedintele Donald Trump şi pentru secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, înaintea mid terms, mai ales că dobânzile mari ale statului se transmit şi către creditele companiilor şi consumatorilor.

„Alegerile din noiembrie ar putea aduce riscuri politice suplimentare şi vor atrage atenţia pieţelor asupra situaţiei fiscale. Ideal ar fi să nu intri într-o perioadă electorală importantă cu dobânzi la creditele ipotecare în creştere”, a spus Iggo.

Un factor de presiune suplimentară vine din partea companiilor de tech, care se împrumută tot mai mult. Un exemplu: Alphabet a emis pentru prima dată obligaţiuni în dolari australieni, în valoare de 3,6 miliarde de dolari americani.

Structura pieţei se schimbă şi ea. În trecut, fondurile de pensii erau clienţi fideli ai obligaţiunilor pe termen lung care cumpărau astfel de active ca să aibă bani puşi deoparte pentru plăţile viitoare către pensionari. Tot mai multe fonduri renunţă însă la acest model, iar regulile actuale le împing să investească mai mult în acţiuni.

Această schimbare lasă statele fără un cumpărător tradiţional şi le obligă să se bazeze tot mai mult pe investitori privaţi  care, spre deosebire de fondurile de pensii sau de băncile centrale, cer o dobândă mai mare ca să accepte să împrumute statul pe termen lung.

„Statele şi băncile centrale deţin obligaţiuni mai ales din motive de politică economică, nu ca să facă bani. Investitorii privaţi însă vor un randament bun pentru că sunt foarte interesaţi să facă bani din asta”.a explicat Anshul Pradhan, şeful strategiei pentru dobânzi americane la Barclays.

El spune că tocmai această schimbare, adică tot mai multe obligaţiuni ajunse pe mâna investitorilor privaţi, în loc de instituţii publice,  petrecută în ultimul deceniu, explică de ce SUA plăteşte dobânzi atât de mari la obligaţiunile pe 30 de ani.

În Japonia, dobânzile rămân mai mici decât în restul lumii dezvoltate, dar cresc constant. Motivul: mulţi cred că banca centrală japoneză a reacţionat prea încet la inflaţie.

„Nu prea ai motive să cumperi obligaţiuni japoneze acum când ţara importă inflaţie atunci când cumpără energie, iar banca centrală e presată să majoreze dobânzile. Japonia trebuia să fie stabilizatorul dobânzilor la nivel mondial. Dacă dobânzile ei cresc şi mai mult, cresc şi şansele ca datoria pe termen lung să se scumpească peste tot în lume” ,a declarat Prashant Newnaha, strateg senior pentru regiunea Asia-Pacific la TD Securities, Singapore.

Analiştii atrag atenţia că nu inflaţia în sine sperie cel mai tare investitorii pentru că în mare aşteptările privind creşterea inflaţiei au rămas relativ stabile. Ce s-a scumpit de fapt e „randamentul real”, adică plusul de bani pe care investitorii îl cer, peste inflaţie, doar ca să-şi asume riscul de a ţine banii blocaţi în obligaţiuni atâţia ani.