Corina Mîndoiu, Partener, People Advisory Services, şi Cătălina Butan, Senior Manager, People Advisory Services, EY România: ANAF verifică tot mai atent averile persoanelor fizice. Cele mai frecvente nereguli identificate
Verificările averilor persoanelor fizice au devenit tot mai vizibile în activitatea ANAF din ultimii ani. Autorităţile fiscale au la dispoziţie tot mai multe informaţii şi instrumente de analiză, inclusiv prin schimbul de informaţii cu alte state, ceea ce le permite să identifice mai uşor situaţiile în care există diferenţe între veniturile declarate şi patrimoniul deţinut de contribuabili.
În perioada iulie 2025 – mai 2026, ANAF a finalizat 1.102 acţiuni de control privind situaţia fiscală a persoanelor fizice, în cadrul uneia dintre cele mai extinse campanii de verificare derulate în ultimii ani. În urma controalelor, autorităţile au stabilit creanţe fiscale suplimentare de peste 540 milioane lei şi au instituit măsuri asiguratorii de aproape 124 milioane lei, precum popriri şi sechestre aplicate în vederea recuperării sumelor datorate, conform unor date comunicate recent de ANAF. Dincolo de cifre, aceste verificări oferă indicii utile despre situaţiile care atrag atenţia inspectorilor fiscali şi despre neregulile identificate cel mai frecvent.
Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice (DGCVPF) este structura ANAF specializată în verificarea situaţiei fiscale personale. Activitatea acesteia include atât verificări documentare, prin care sunt analizate documente şi informaţii referitoare la situaţii fiscale punctuale, cât şi verificări ale situaţiei fiscale personale, o procedură mai amplă prin care autorităţile fiscale analizează dacă veniturile declarate sunt în concordanţă cu patrimoniul şi situaţia fiscală a contribuabilului.
Printre contribuabilii aflaţi în atenţia DGCVPF se regăsesc şi persoanele fizice cu avere mare (PFAM), categorie care include persoanele fizice rezidente în România a căror avere estimată depăşeşte echivalentul a 25 milioane euro. În scopul administrării fiscale a acestei categorii, ANAF întocmeşte şi actualizează Grupul persoanelor fizice cu avere mare, care poate include şi soţul sau soţia, precum şi rudele şi afinii acestora până la gradul al II-lea.
Cele mai frecvente nereguli identificate
Conform datelor ANAF, cele mai frecvente categorii de nereguli identificate în cadrul controalelor au vizat fonduri a căror provenienţă nu a putut fi justificată. Printre situaţiile întâlnite s-au numărat depuneri de numerar în conturi bancare personale sau ale societăţilor în care contribuabilii deţin participaţii, achiziţii de bunuri mobile şi imobile realizate cu numerar, împrumuturi acordate propriilor societăţi şi majorări de capital social. De asemenea, au fost identificate cazuri în care contribuabilii au invocat fonduri obţinute în străinătate, care nu au putut fi confirmate în urma schimbului de informaţii cu autorităţile fiscale din alte ţări.
Un tipar recurent observat în cadrul verificărilor a fost invocarea unor economii păstrate în numerar, a unor venituri realizate în străinătate sau a unor sume primite de la alte persoane fizice. În numeroase cazuri, aceste explicaţii nu au putut fi susţinute prin documente care să ateste provenienţa fondurilor şi existenţa acestora în perioada verificată. Totodată, ANAF a constatat, în anumite situaţii, lipsa trasabilităţii fondurilor declarate. În paralel, inspectorii fiscali au identificat şi venituri nedeclarate provenite din cedarea folosinţei bunurilor, activităţi independente, tranzacţii cu titluri de valoare, venituri obţinute din străinătate şi alte categorii de venituri supuse impozitării.
Datele ANAF arată că cele mai mari creanţe fiscale stabilite în perioada iulie 2025 – mai 2026 au fost de 23,1 milioane lei în Prahova şi de 22,5 milioane lei, respectiv 21,6 milioane lei, în două acţiuni distincte din Bucureşti. Numai în luna mai 2026, cele 56 de decizii de impunere emise au generat obligaţii fiscale suplimentare de 54,6 milioane lei.
Ce trebuie să ştie contribuabilii
Rezultatele controalelor arată că o parte semnificativă a ajustărilor fiscale stabilite de ANAF au avut la bază venituri nedeclarate sau fonduri a căror provenienţă nu a putut fi justificată.
În practică, obligaţiile de declarare şi plată a taxelor diferă în funcţie de tipul venitului obţinut. Pentru anumite categorii de venituri realizate în România, impozitul este reţinut la sursă, astfel încât contribuabilul nu mai are, în multe situaţii, obligaţii declarative suplimentare. Pentru alte categorii de venituri, însă, obligaţia de declarare revine direct persoanei fizice.
Un aspect important îl reprezintă veniturile obţinute din străinătate. Deşi acestea sunt uneori percepute ca fiind mai puţin vizibile autorităţilor fiscale române, această realitate se schimbă rapid. Potrivit raportului de performanţă al ANAF pentru anul 2025, instituţia utilizează tot mai mult analiza de date, verificările bazate pe risc şi schimbul de informaţii cu alte state pentru a identifica situaţiile care necesită investigaţii suplimentare.
Mesajele recente ale ANAF merg în aceeaşi direcţie. Persoanele care au obţinut venituri din străinătate pentru care există obligaţia declarării în România trebuie să le includă în Declaraţia Unică, chiar dacă aceste informaţii nu apar în datele precompletate puse la dispoziţia contribuabililor. Într-un comunicat emis recent, ANAF a explicat că informaţiile privind veniturile realizate în alte state sunt primite de la autorităţile fiscale străine după expirarea termenului de depunere a declaraţiei în România. În consecinţă, persoanele care nu şi-au îndeplinit obligaţiile declarative pot primi notificări pentru clarificarea situaţiei fiscale.
În practică, informaţiile primite prin schimbul internaţional de informaţii de la autorităţile fiscale din alte state sunt adesea analizate de ANAF la câţiva ani după realizarea veniturilor. În consecinţă, verificările pot avea în vedere inclusiv venituri şi tranzacţii realizate cu câţiva ani în urmă, inclusiv începând cu anul 2021, pentru care termenul de prescripţie nu s-a împlinit încă. Pentru contribuabili, acest lucru poate crea dificultăţi practice în identificarea documentelor necesare pentru a justifica provenienţa unor fonduri sau venituri realizate cu mai mulţi ani în urmă.
Contribuabilii ar trebui să se asigure că îşi îndeplinesc corect obligaţiile fiscale care le revin şi că păstrează documentele relevante privind veniturile obţinute, tranzacţiile efectuate şi sursele de finanţare folosite. Evoluţiile recente arată că accesul ANAF la informaţii fiscale, inclusiv din străinătate, este în continuă extindere, iar verificările situaţiei fiscale personale ocupă un loc tot mai important în activitatea de control a instituţiei.
Un aspect important de avut în vedere este că legislaţia fiscală prevede un regim sever pentru veniturile a căror sursă nu poate fi identificată de autorităţile fiscale. Începând cu 1 iulie 2024, astfel de venituri sunt supuse unei cote de impozitare de 70%, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi. Pot exista situaţii în care autorităţile fiscale şi contribuabilul au interpretări diferite cu privire la originea unor sume sau la documentele necesare pentru justificarea acestora, iar autorităţile să impoziteze veniturile respective cu cota de 70%. În astfel de situaţii, contribuabilul poate fi nevoit să conteste concluziile organelor fiscale şi să îşi susţină poziţia în cadrul procedurilor administrative sau în instanţă, un proces care poate implica costuri semnificative şi poate dura mai mulţi ani.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










