START VOT 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA 2026 - FACI PARTE DIN MEDIUL ROMÂNESC DE AFACERI? ALEGE CEO-UL PE CARE ÎL ADMIRI!
Noi credem că leadershipul este mai puţin despre funcţii şi mai mult despre impact şi inspiraţie. Un lider bun produce rezultate, însă un lider excepţional produce alţi lideri. Adevărata măsură a unui CEO nu este cât de important devine el, ci câţi oameni cresc în jurul lui.
De aceea, BUSINESS Magazin dă startul votului pentru ediţia 2026 a clasamentului „100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA”, realizat cu sprijinul platformei de resurse umane Undelucram.ro şi pe baza voturilor oamenilor din mediul local de business.
Anul acesta, sub conceptul THE MULTIPLIER EFFECT, CEO AWARDS 2026, gala de premiere a celor mai admiraţi CEO din România merge dincolo de performanţa individuală şi pune în prim-plan liderii care multiplică performanţa în jurul lor: cei care construiesc echipe, formează alţi lideri şi transformă succesul individual într-un succes colectiv. În era AI, valoarea unei organizaţii rămâne dată de oameni, iar impactul unui CEO se măsoară şi prin oamenii pe care îi ajută să crească.
Ca în fiecare an, rezultatele clasamentului vor fi prezentate în cadrul CEO AWARDS 2026, gala dedicată liderilor pe care oamenii aleg să îi urmeze nu doar pentru funcţia pe care o ocupă, ci pentru impactul pe care îl au asupra celor din jur.
În contextul lansării platformei de votare, BUSINESS Magazin lansează şi THE CEO VOICES – Conversaţii cu liderii care conturează economia României, o nouă platformă editorială prin care poveştile, deciziile şi viziunea liderilor rămân în conversaţia comunităţii de business pe tot parcursul anului şi capătă o vizibilitate suplimentară în perioada de vot pentru „100 Cei mai admiraţi CEO din România”. Pentru a afla mai multe despre THE CEO VOICES, le puteţi contacta pe colegele noastre din departamentul de vânzări: cristina.ivanovici@m.ro şi livia.flacau@m.ro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











