Austria avea 100 de procesatori de lapte cand a intrat in Uniunea Europeana, in 1995. Circa 80 dintre acestia au disparut de-atunci prin fuziuni, preluari si falimente. Acum in Romania functioneaza circa 300 de procesatori de lapte - iar daca algoritmul austriac se va aplica si aici, ne putem astepta ca circa 240 de procesatori sa traga obloanele.

Acum, cu un an si jumatate inainte de integrarea in Uniunea Europeana - in cazul in care integrarea nu va fi amanata cu un an prin activarea clauzei de salvgardare - doar 30 de companii romanesti din domeniul procesarii laptelui au primit aviz de functionare din partea UE. Iar numarul lor ar trebui sa creasca la 80 pana la 1 ianuarie 2007, dupa cum estimeaza Valeriu Steriu, presedinte al Asociatiei Patronale din Industria Laptelui.

Insa in ciuda primei impresii, nu primirea avizului UE este cel mai mare hop pe care il au de trecut companiile din domeniu. Ci concurenta. Se estimeaza ca doar jumatate din cele circa 80 de fabrici vor reusi sa faca fata concurentei, pentru ca de la 1 ianuarie 2007, o data cu disparitia taxelor vamale, piata ar putea fi inundata de produse de import. Iar vestea proasta pentru companiile romanesti e ca aceste produse ar putea fi mai ieftine.

Unul din motive il constituie, spune Steriu, "performantele mai bune pe care le au alte tari la «capitolul genetica»". Olandezii, de exemplu, pot obtine intr-un an peste 10.000 de litri de la o vaca - asta in vreme ce o vaca din Romania da mai putin de jumatate, adica circa 4.000 de litri pe an. Iar laptele de la o vaca olandeza nu e numai mai mult, ci si mai curat, in termeni chimico-biologici. Standardele impuse de UE sunt severe si cer ca laptele, pentru a putea fi livrat la fabrica, sa aiba - intr-un mililitru - maxim 100.000 de germeni si maxim 400.000 de celule somatice. "Astazi noi depasim cel putin de 10 ori aceste cifre in aproape toate fermele", spune reprezentantul Asociatiei. Cauza tine de metoda de mulgere si colectare folosita de romani in prezent, iar problemele ar putea fi rezolvate relativ simplu, prin muls mecanic si prin folosirea unui tanc de racire dupa mulgere.

Ar mai fi, pe langa problemele "tehnice", si o problema de mentalitate a fermierilor, care inca mai trebuie sa faca eforturi pentru a-si insusi standardele de igiena pe care Uniunea Europeana le impune. "Poate asta va fi cel mai greu de realizat in urmatorii ani", spune Steriu, pentru ca "sunt foarte multi fermieri cu metehne vechi in oase si care daca vad un om de la oras ca vine sa le spuna ca trebuie sa faca asta, ei spun: «lasa, dom’le ca eu stiu de 500 de ani cum se face, ca si bunicu’ a facut la fel, si strabunicu’, si n-a murit nimeni din asta»".

N-a murit nimeni pana acum din laptele facut ca acum 500 de ani, e adevarat, dar cu siguranta ca vor "muri" o parte dintre cei care si-au facut din asta o afacere. De ce? Pe de o parte, europenii ne vor interzice exporturile de produse care incalca standardele impuse, dar vor permite companiilor europene, pe de alta parte, sa aduca produse pe piata romaneasca fara taxe vamale. Iar aceste companii se asteapta la vanzari bune, mai ales daca-si vor sustine produsele prin publicitate masiva.

Romanii se uita la pret, dar si la calitate, pentru ca inca mai au deocamdata, dupa cum spune Steriu, "cultul produsului curat, clar, traditional. Dar va pali in timp. Cum s-a intamplat cu rosiile olandeze". Spaniolii povestesc si acum ce rosii bune aveau ei inainte de integrare. Dar rosiile olandeze erau si sunt de trei ori mai profitabile. Asa ca rosiile spaniole n-au putut face fata, din punct de vedere economic. La fel se va intampla si cu rosiile romanesti, spune Steriu, "chiar daca astazi nimeni nu poate spune ca rosia romaneasca este cu ceva sub rosia olandeza. Dimpotriva".

Si toate astea se vor intampla pentru ca pentru companii profitul e prioritatea nr. 1, iar pentru consumatori pretul e prioritatea nr. 1. Un cumparator va spune "asta e mai ieftina, e tot rosie sau lapte", chiar daca gustul va fi altul. In aceste conditii, ce se va intampla, totusi, cu procesatorii de lapte, in conditiile in care concurentii lor europeni isi vor pune produsele alaturi de ale lor pe rafturile magazinelor romanesti? Sansa romanilor, crede Steriu, este sa se alinieze la aceleasi cerinte si eventual, sa valorifice inteligent ce au mai bun. Cum sunt potentialul bio - produse fara organisme modificate genetic sau orice fel de "chimicale" - si alte nise pe care companiile romanesti pot evada.

"Avem trei potentiale mari neexploatate: laptele de oaie, cel de capra si cel de bivolita", spune Steriu. Daca romanii nu vor sti sa opteze la timp, cu siguranta ca vor veni straini s-o faca. Fie sa preia doar materia prima, fie sa o cumpere si sa o proceseze chiar aici. Si asta pentru ca tendintele mondiale de consum indica crestere pentru specialitatile din lapte de oaie, capra si bivolita. Nici unul din cele trei tipuri de lapte nu este procesat acum, la nivel industrial, in Romania - abia anul acesta La Dorna a pus bazele unei fabrici de procesare a laptelui de oaie.

Cat priveste laptele de vaca, acesta detine partea leului pe piata romaneasca. Oricum, ca sa nu piarda cota negociata cu UE, companiile romanesti trebuie sa proceseze de trei ori mai mult lapte decat acum. Acum, din cei 5,1 miliarde de litri de lapte produsi anual in Romania, numai 1,2 miliarde intra in fabrici - restul merg fie catre piata libera, fie raman in gospodariile fermierilor.

Anul aprilie 2005 - martie 2006 este un an istoric pentru industrie - acesta constituie perioada de referinta in vederea stabilirii cotelor ce urmeaza a fi impartite producatorilor, dupa care vor incepe simularile, iar companiile vor functiona ca si cum Romania ar fi deja in UE. Va fi greu. Respectarea, in sine, a cotelor "va fi un lucru foarte dificil" spune Steriu, si asta pentru ca acum se proceseaza de trei ori mai putin decat ar fi nevoie pentru respectarea cotelor.

In Romania consumul mediu anual per capita este de 220 de litri de produse lactate - cifra care include si laptele ramas in curtea gospodarului si care intra in autoconsum. "Insa sunt vizibile, fara indoiala, anumite cresteri ale cantitatilor de produse procesate in ultimii ani, cu valori cuprinse intre 3 si 5% pe an", spune Steriu. Si asta deoarece oamenii sunt din ce in ce mai constienti ca lactatele sunt mult mai bine verificate din punct de vedere igienico-veterinar daca sunt procesate.

Pe de alta parte, taranii sunt din ce in ce mai mai putin motivati sa vanda la piata, unde laptele si branza se depreciaza, mai ales pe timpul verii. Este, de fapt, "esential", crede Steriu, "sa fie descurajate vanzarile directe, pentru a putea fi acoperita cota mare obtinuta din negocierile cu UE".

Oricum, in momentul aderarii, conditiile in care unui fermier i se va permite sa vanda laptele direct in piata vor fi destul de severe si de greu de indeplinit - in special din punct de vedere fiscal, pentru ca fiecare taran va trebui sa plateasca taxe pe ceea ce vinde. Nici standardele veterinare nu vor fi usor de atins - nu vor mai putea vinde in sticle de tip PET ori in fel de fel de recipiente, cum se intampla acum, ci in conditii de igiena pe care taranii care au una-doua vaci si venituri modeste cu greu le-ar putea indeplini.

"Lucrul acesta va duce la o schimbare - permisa de UE - a cotei de lapte vandut direct catre lapte procesat", explica Steriu. Dar cum poate fi totusi schimbata situatia? E nevoie, in primul rand, de investitii in ferme, iar Romania a solicitat si a obtinut deja o perioada de tranzitie de trei ani (tot pana la sfarsitul lui 2009), pentru ca fermele de animale de lapte si implicit productia de lapte crud rezultata sa-si ajusteze standardele, pentru a fi conforme cu cele europene.

Investitiile luate in calcul sunt uriase. Ar fi necesari circa 8,5 miliarde de euro pentru a face suficiente ferme de cate zece vaci, cu tanc de racire a laptelui, care sa asigure necesarul de lapte neacoperit pentru atingerea cotelor. Acum nu numai ca producem de trei ori mai putin lapte procesat, dar cantitatea totala de lapte din Romania e produsa in proportie de doar 15% in ferme, restul fiind acoperita de gospodarii taranesti. In tarile UE lucrurile stau invers.

Asa se explica, de fapt, si interesul firmelor straine pentru investitii in zootehnie. Numai in Timis sunt peste 10 companii italiene care au investit in ferme cu peste 500 de capete de vaci pentru lapte. E drept ca nici romanii nu stau cu mainile in san: La Dorna s-a orientat catre investitiile in ferme ecologice de vaci in Moldova iar acum are "in circuit" 44 de ferme, iar pana in martie 2006 va mai inaugura alte 130 de ferme, tot in zona judetului Suceava.

Lucrurile, asadar, se misca. Ramane de vazut daca ritmul va fi suficient de alert pentru a fi realizate cotele negociate. Altminteri, UE le va micsora. Si importurile vor creste. Dar ce se intampla cu fermierii implicati in proiectele de finantare, proiecte de la care toti procesatorii isi iau materia prima? Taranii selectati de procesatori sa intre intr-un astfel de program obtin fonduri SAPARD si, completand cu un credit bancar, isi pot face ferme la care devin proprietari dupa achitarea ratelor catre banca.

Rolul procesatorului e de a asigura sprijin in partea de management a noii ferme si pentru realizarea efectiva a investitiei. Relatia dintre fermier si procesator difera de la companie la companie: exista firme care au contracte cu taranii pentru un an, 2 sau pe 5 ani (cum este Dorna), Friesland a oferit vaci, alte fabrici de lapte ofera tancuri de racire a laptelui.

"Fiecare companie are politica sa de a sprijini fermierul, care plateste apoi, de obicei, in lapte", explica Steriu. Dar cum se face, efectiv, plata? Pentru o anumita cantitate de lapte se calculeaza un cash-flow in asa fel incat si fermierul sa ramana cu bani. "Nu doreste nimeni ca fermierul sa dea totul (n.r. - tot creditul) din primul sau din al doilea an si sa ramana descurajat in perspectiva unei alte colaborari."

In cash-flow-ul contractelor incheiate de La Dorna, fermierul are un venit de baza de minim 500 de euro pe luna, "ca sa poata fi stimulat sa continue un astfel de program". Pentru a intra intr-un astfel de program, fermierul trebuie sa indeplineasca o serie de conditii. Pentru programul La Dorna, fermierii trebuie sa aiba un teren de minim 20 hectare, luate in arenda sau proprietate personala, sa aiba experienta in domeniul cresterii vacilor, sa fie in zona limitrofa fabricii (in judetul in care este fabrica sau in cele vecine), sa accepte programul de finantare si sa aiba un cazier curat.

In plus, "fermierul trebuie sa aiba utilaje pentru ca programul nu finanteaza partea de tractoare - pe care se presupune ca fermierul le are deja", adauga Steriu. Proiectele sunt de tip greenfield: se ridica grajdul, se utileaza complet la interior cu adapatoare, mulgatoare, tot sistemul de furajare, si vaci cu linii genetice performante. Oricum, in urmatorii ani, piata va continua sa se dezvolte.

Liberalizarea pretului la produsele lactate, in 1997, a condus la o dezvoltare accelerata: au aparut jucatori noi - pana in ‘97 nu era nici o companie multinationala in Romania si de-atunci au patruns nume precum Danone, Friesland sau Delta. Care au adus tehnologie si know-how, astfel incat am ajuns in numai 8 ani sa avem o "oferta de lactate comparabila cu cea din vestul Europei", considera Steriu. Mai mult de-atat, domeniul lactatelor a avut cresteri de 3 pana la 5% an de an, fiind unul din sectoarele care n-a avut nici macar un an de stagnare. Iar trendul va continua cu siguranta, afirma jucatorii.

Startul in diversificare si evolutia pietei a fost dat in Romania mai tarziu decat in fostele tari comuniste - ca Ungaria, Polonia sau Cehia - care au pornit din ‘90, ‘91, ‘92 cu o economie libera pe partea de produse agricole. Avantajul a fost, insa, explica Valeriu Steriu, ca s-au putut conserva cateva fabrici mari romanesti care au reusit sa ramana in tablou, cum e cazul companiilor Covalact sau Prodlacta.

Viitorul arata bine in industrie prin prisma diversificarii ofertei, pentru ca diversificarea va atrage cresterea pietei, evaluata in prezent la 7 - 800 de milioane de euro anual. In numai cativa ani, valoarea acesteia va ajunge la un miliard. Important este insa cati din banii acestia vor fi cheltuiti pe produse romanesti si cati pe produse de import.