Iulian Anghel, ZF: Despre şansele lui Luca Niculescu. Şi despre bine şi rău

Autor: Iulian Anghel Postat la 16 octombrie 2026 8 afişări

Iulian Anghel, ZF: Despre şansele lui Luca Niculescu. Şi despre bine şi rău

Citesc programul de guvernare al PSD, ca nu-l pot numi programul lui Luca Niculescu. Si eu nu vad nicio diferenta fata de programul comun al PSD si PNL, ca nu-l pot numi nici pe acesta din urma programul lui Bolojan. Si atunci de ce a cazut guvernul Bolojan? De ce atata tambalau de sase luni. Ca sa ne intoarcem de unde am plecat? De ce presedintele nostru nu l-a desemnat din prima pe Sorin Grindeanu ca premier? Pentru ca era cel mai logic lucru din lume. Ca ati auzit voi de “paine si circ” de la Juvenal? Pai, mai baieti, expresia “paine si circ” avea o semnificatie. Juvenal ridiculiza faptul ca poporul isi cedase libertatea pentru a primi paine gratuita si circ gratuit. Doar ca voi nu mi-ati dat mie paine si circ gratuit. Dimpotriva, circul vostru mi-a scumpit mie painea.

Dar asta e asa, in treacat. Guvernul Niculescu are multe sanse. Pentru ca lumea a obosit. Pentru ca ei au obosit. Si, oricat de nesimtiti devin politicienii dupa ce au fost alesi, ei trebuie sa tina inca seama de electorat. Si sa vada ca oamenii i-au ales si ca se vor gandi daca o mai fac a doua oara.

Decizia presedintelui de a nu accepta AUR la guvernare este buna. Povestea cu “sa-i acceptam la guvernare” ca sa-si rupa gatul cand vor da cu nasul de adevar, e o idee nefericita. Pentru ca ne temem ca are 35%.

Dar uitam ca, de cealalta parte, 100 minus 35 inseamna doua treimi. Si, inca o data, si aici nu e “cearta filosofilor”. Oamenii care voteaza AUR sunt perfect mobilati la cap. Nu vin din caverne, vin din scoli, multi au studii peste medie, dar zic: hai sictir! Sictir este o injuratura pe care am mostenit-o, in romana, din limba turca si este echivalentul din engleza a lui „fuck off”. Sau mai pe inteles, „du-te dracului”. Pai, cand 40% din alegator iti spun „hai sictir” si-ti intorc spatele problema este foarte mare.

Ei bine, problemele de judecata amara de abia aici incep. Sunt 40% suparati, dar cei 60% ce fac?

Problemele sunt in istorie si explicate de istorici.

Cand germanii vorbesc de “cordon sanitar”, ei stiu istoria. Pentru ca au trait-o si platesc si azi pentru asta. În 1928, Partidul Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani (pe scurt, Partidul Nazist) al lui Hitler obţinuse, în alegeri, 2,6% din voturi. Patru ani mai târziu, în 1932, obţinea 37% din voturi, devenind cel mai mare partid din Reichstag. De ce? Povestea e ca, de cealata parte, erau 63%. Dar cei 63% i-au lasat puterea lui Hitler. Puteau face “un cordon sanitar” impotriva lui. Puteau, nu au facut-o. Stim ce s-a intamplat dupa. Eu nu spun ca AUR e un partid fascist. Pentru ca “fascist” ar o semnificatie enorma. Fascist, in limba latina, inseamna “manunchi de nuiele”. Povestea e ca manunchiul de nuiele nu poate fi rupt cu mana, dar poti rupe fiecare creanga in parte. Iar fascistii spun ca, cine nu vrea sa faca parte din snop – trebuie rupt din snop si eliminat. Adica mort. Asa au aparut totalitarismele. Hannah Arendt spune in cartea ei, „Originile totalismului”, ca totalitarismul si cruzimile lumii pleaca de la faptul esential oamenii uita, din furie sau din orice, care este diferenta dintre bine si rau.

Ei, bine, ma gandesc ca e timpul sa ne gandim la diferenta dintre bine si rau. Pe care, in furia noastra, o uitam.

Două au fost elementele principale care au condus la acest rezultat: criza economică profundă şi o clasă politică mainstream la pământ. Din peisajul nostru lipseşte criza economică. Criza politică este absolut identică, cu partide care nu pot forma o majoritate şi care nu se înţeleg pe niciun subiect serios.

Ascensiunea lui Hitler nu a fost rezultatul unei lovituri de stat, ci a unui vot popular.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
niculescu,
sanse,
zf,
refuz,
circ,
paine,
program,
gratuit,
guvernare
COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.