Pe dealul de deasupra catedralei din Nuuk se află o statuie de 2 metri a misionarului protestant Hans Egede. El este cel care a redeschis legătura Groenlandei cu Europa de Nord la începutul anilor 1700 şi a pus bazele pentru înfiinţarea celei mai de preţ posesiuni coloniale a Danemarcei. Ce a urmat?

Într-o zi, la sfârşitul anilor 1970, figura de bronz a fost pe nevăzute acoperită de cineva cu vopsea roşie. Era evident că nu toţi inuiţii, populaţia majoritară, erau mulţumiţi de schimbările pe care Egede le-a adus în Groenlanda cu un sfert de mileniu mai devreme, scrie BBC.

Clinchetul sticlelor de bere pline cărate acasă în pungi de plastic de inuiţi în apartamentele lor minuscule - de obicei mult mai mici decât cele în care locuiau danezii - era o mărturie a alcoolismului omniprezent, unul dintre relele pe care Danemarca le-a adus în Groenlanda, în opoziţie cu multele lucruri incontestabil bune: un sistem de sănătate modern, educaţie bună. Însă, odată cu statuia acoperită de vopsea, visul ca Groenlanda să fie independentă de Danemarca începea încet să se manifeste. La Colegiul de Formare a Profesorilor,  Groenlanda a fost cel mai aproape de a avea o mişcare studenţească radicală - unii tineri de la colegiu cereau să li se predea în limba lor maternă, groenlandeza.

Capitala se cheamă Nuuk de la sfârşitul anilor 1970, înainte purtând numele Godthaab. Aşa i s-a zis timp de peste două secole. Acum, după decenii, se produc noi schimbări. Donald Trump vrea Groenlanda. Danemarca nu vrea să cedeze insula. Anul trecut, prim-ministrul danez Mette Frederiksen a insistat că „Groenlanda aparţine groenlandezilor” şi că „groenlandezii înşişi trebuie să îşi definească viitorul”. Trump susţine ca oamenii Groenlandei vor să fie americani. Oare aşa să fie? Cum îşi doresc locuitorii insulei să arate viitorul lor - şi dacă nu implică rămânerea în regatul Danemarcei, atunci care este alternativa? Legăturile cu danezii nu sunt dintre cele mai prietenoase. Un sondaj mai vechi realizat în rândul groenlandezilor spune că doar 6% dintre ei îşi doresc ca ţara lor să devină parte a SUA, 9% fiind indecişi şi 85% împotrivă.

De atunci, Groenlanda pare să fi devenit o obsesie pentru Trump şi un subiect care riscă să pună în pericol coeziunea NATO. Iar guvernul danez a plusat cu noi investiţii în insulă. Dar, în ciuda acestui fapt, premierul Frederiksen ştie că răspunsul la întrebarea despre ce îşi doresc groenlandezii este unul delicat. În mod tradiţional, danezii s-au considerat cei mai amabili imperialişti din lume încă de când au început să colonizeze Groenlanda în anii 1720. Această imagine de sine a fost însă erodată în ultimii ani de o serie de dezvăluiri despre aroganţa din trecut în relaţiile cu populaţia insulei. Există nedreptăţi grave comise împotriva groenlandezilor de către colonizatori - nu în trecutul îndepărtat, ci în memoria recentă. Acestea au inclus o controversată campanie de contracepţie la scară largă.

O anchetă comună a autorităţilor din Danemarca şi Groenlanda a avut ca subiect montarea de dispozitive intrauterine la femeile de vârstă fertilă de pe insulă, adesea fără consimţământul sau chiar ştirea lor. S-a raportat că la aceste proceduri au fost supuse aproape jumătate din toate femeile de vârstă fertilă de pe insulă între 1966 şi 1970. În decembrie 2024, prim-ministrul de atunci al Groenlandei, Múte Egede, a descris acest lucru drept „genocid direct, comis de statul danez împotriva populaţiei Groenlandei”. El a făcut această remarcă în timp ce vorbea la Radiodifuziunea Daneză într-un interviu care a tratat în general relaţiile dintre Groenlanda şi Danemarca. De asemenea, în anii 1960 şi 1970, sute de copii de pe insulă au fost luaţi de lângă mamele lor, adesea cu justificări îndoielnice, pentru a fi crescuţi de părinţi adoptivi în Danemarca. În unele cazuri, acest lucru s-a întâmplat fără consimţământul mamelor biologice, iar în alte cazuri, acestea nu au fost informate că legăturile lor cu copiii vor fi complet rupte.

Campania a lăsat o rană emoţională deschisă care în multe cazuri este încă nevindecată. Unii dintre copiii groenlandezi adoptaţi au reuşit ulterior să-şi găsească părinţii biologici, dar mulţi nu. Un mic grup a cerut despăgubiri din partea statului danez în vara anului 2024. Iben Mondrup, o romancieră născută în Danemarca şi care şi-a petrecut copilăria în Groenlanda, consideră evenimentele recente ca pe un semnal de alarmă brutal pentru danezi, care s-au obişnuit să se considere o influenţă benignă în Groenlanda. „Întreaga relaţie s-a bazat pe ideea că Danemarca a ajutat Groenlanda fără a primi nimic în schimb”, spune ea. „Am vorbit despre Danemarca ca despre patria care a luat Groenlanda sub aripa sa şi a învăţat-o treptat să se ridice pe propriile picioare. Au fost folosite la scară largă metafore educaţionale.

Noi, danezii, revenim constant la ideea că Groenlanda ne datorează ceva, cel puţin recunoştinţă.” Dar între timp Groenlanda a devenit mai sigură pe picioarele ei. Sondajele de opinie efectuate în ultimii ani indică o tendinţă destul de consistentă în care aproximativ două treimi din populaţia Groenlandei spune că îşi doreşte să fie independentă. Un sondaj realizat în 2019 a arătat un sprijin de 67,7% pentru această mişcare în rândul groenlandezilor adulţi. Jenseeraq Poulsen, directorul Oceans North Kalaallit Nunaat, o organizaţie caritabilă de mediu din Nuuk, spune: „Din punctul meu de vedere, Groenlanda a crescut, iar sentimentul nostru de stimă de sine şi încrederea în sine ne spune că putem începe să luăm propriile decizii ca adulţi, la egalitate cu alte naţiuni. „Este important ca o ţară să nu fie în cămaşă de forţă”, crede Nunaat. „Nu ar trebui să cerem mereu permisiunea de a face ceva. Ştiţi sentimentul din copilărie când trebuie să-i întrebi pe părinţii ceva şi ei spun că nu poţi?

Ăsta e.” Şi totuşi, cuvântul „independenţă” s-ar putea să nu cuprindă pe deplin complexitatea provocărilor şi alegerilor cu care se confruntă Groenlanda, potrivit lui Poulsen. El spune că nu-i place cuvântul „din moment ce toţi sunt interdependenţi în lumea modernă”. „Chiar şi Danemarca, care este un stat suveran, este interdependentă... Prefer cuvântul statalitate.” Trump vrea Groenlanda.

A propus să o cumpere. Când a lansat pentru prima dată ideea în 2019, a spus că ar fi „în esenţă o mare tranzacţie imobiliară”. Dar nu a exclus nici intervenţii militare. Măsura în care Groenlanda ar rămâne autonomă sub dominaţia SUA este neclară. La fel şi cum ar funcţiona sistemul american de protecţie socială. Insistenţa administraţiei Trump se simte. „Asta ne face să ne întărim şi să spunem: «Vă rugăm să vă controlaţi»”, spune Janus Chemnitz Kleist, manager IT în guvernul Groenlandei. „Unii oameni care anterior ar fi putut avea o atitudine pozitivă faţă de legături mai strânse cu Statele Unite au început să reconsidere situaţia.”

Aaja Chemnitz, membră a parlamentului danez din partea partidului de stânga Inuit Ataqatigiit, are propria sa opinie despre ce trebuie făcut pentru a deschide calea către independenţă, indiferent de forma pe care ar lua-o. În primul rând, este important să fie inversat ceea ce este descris ca un exod al creierelor din Groenlanda. Ea spune că doar 56% dintre tinerii groenlandezi care sunt educaţi la universităţi şi licee din Danemarca şi din alte ţări se întorc după absolvire. „Nu este un procent foarte mare.

Ar fi bine dacă am putea face mai atractive întoarcerea acasă şi ocuparea unora dintre poziţiile importante din societatea groenlandeză”, spune politicianul. Însă, în opinia ei, există şi o problemă economică mai amplă. „Independenţa politică şi cea economică sunt interconectate şi este crucial să cooperăm cu Danemarca pentru dezvoltarea afacerilor în Groenlanda, dar şi să colaborăm cu americanii pentru extracţia materiilor prime şi dezvoltarea turismului.” În prezent, economia Groenlandei se bazează în mare măsură pe aşa-numita subvenţie bloc, o subvenţie plătită de guvernul danez care în 2024 s-a ridicat la echivalentul a aproximativ 550 de milioane de euro pe an. Întrucât această subvenţie s-ar putea să dispară după independenţă, una dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă groenlandezii este găsirea unor modalităţi de a o înlocui, explică Javier Arnaut, economist la Universitatea Groenlandei din Nuuk.

„Economia este unul dintre principalii factori care frânează mişcarea către independenţă”, spune el. „Economia se bazează pe subvenţia bloc daneză, iar dacă aceasta ar dispărea, Groenlanda ar avea un gol mare în bugetul public care ar trebui umplut. Întrebarea este cum.” Dacă gaura ar putea fi umplută, de exemplu, prin creşterea veniturilor fiscale din proiecte în minerit cu noi parteneri, ar putea să apară o cale mai clară către independenţa economică. O altă întrebare – nu lipsită de importanţă într-un stat providenţă de tip nordic, unde o mare parte a economiei este sub control guvernamental – este ce s-ar întâmpla cu toate acele beneficii sociale şi de sănătate pe care Groenlanda le primeşte în prezent mulţumită relaţiei sale cu Danemarca. În prezent, aceste beneficii includ accesul la tratament în spitalele daneze. Majoritatea groenlandezilor care îşi doresc separarea de Danemarca spun că acceptă acest lucru doar dacă Groenlanda îşi va păstra sistemul de asistenţă socială.

Răspunsul la întrebarea ce s-ar întâmpla cu sistemul de asistenţă socială în cazul anexării Groenlandei de către SUA ar fi mai greu de înghiţit având în vedere că statul social american nu este mai mic doar decât cel din ţările nordice, ci şi decât cel din majoritatea celorlalte ţări occidentale. Dar Trump a oferit, totuşi, bani groenlandezilor. Şi teritoriile din nord ale Americii au un statut mai special din punctul de vedere al asistenţei sociale faţă de restul ţării. Pe de altă parte, noua administraţie Trump nu mai este generoasă. Dar nu toată lumea este convinsă de sugestiile că pacienţii cu cancer din Groenlanda, de exemplu, dintr-o dată nu ar avea unde să se ducă dacă insula devine independentă.

Pele Broberg, pilot, fost ministru de externe al Groenlandei şi acum preşedintele partidului politic Naleraq, dă exemplul Islandei, care a părăsit regatul danez în 1944. „Islanda încă trimite pacienţi în Danemarca”, spune el. „Încă au studenţi care studiază în Danemarca şi invers. Îmi este greu să văd ce fel de obstacole ar dori să pună Danemarca dacă am decide să părăsim regatul. „Este o retorică menită să ne sperie şi să nu avem o dezbatere despre independenţă”, argumentează el. Cu toate acestea, unii groenlandezi cred că adevărata independenţă s-ar putea să nu fie niciodată realizată tocmai din cauza acestor preocupări. Chemnitz Kleist spune că „genul de independenţă pe care îl vedeţi în ţări precum Danemarca, Belgia sau Angola nu se va întâmpla niciodată aici.

Cu o populaţie atât de mică, o parte din ea nefiind bine educată, şi cu un sistem complex de asistenţă socială pe care am dori să-l păstrăm, nu putem deveni niciodată independenţi în sensul comun al cuvântului.” Toate aceste probleme au fost discutate ani de zile, dar au căpătat brusc un nou sentiment de urgenţă după ce Trump a pus ochii pe Groenlanda. Dar, indiferent cine se află la Casa Albă, întrebarea este dacă groenlandezii ar vedea vreun beneficiu în creşterea nivelului de cooperare cu Statele Unite - şi, dacă da, în ce măsură? „Proiectul naţional al Groenlandei se referă la extinderea dependenţei insulei pentru a avea cât mai multe legături posibil cu lumea exterioară”, spune Ulrik Pram Gad, cercetător senior la Institutul Danez pentru Studii Internaţionale şi expert în regiunea arctică.

În acest context, unii groenlandezi înclină către modelul unei „asocieri libere” fie cu Danemarca, fie cu Statele Unite – replicând un acord similar, lax, între Statele Unite şi anumite insule din Pacific. „Problema este că Groenlanda se simte înghiţită de Danemarca”, spune Pram Gad. „Aceasta îşi propune să se simtă mai puţin constrânsă şi mai puţin dependentă de o singură ţară. Libera asociere nu înseamnă doar «asociere», ci şi mai multă «libertate». Este vorba despre a avea propria suveranitate.” Când a vizitat Nuuk, echipa lui Trump era conştientă că există un fir de legătură de care trebuie tras, că preocupările despre securitate vin într-un moment în care mulţi groenlandezi îşi analizează viitorul. „În ultimii ani, toate aceste poveşti au apărut şi au plasat subiectul modernizării într-o lumină diferită. Întreaga idee că Danemarca urmărea un proiect altruist în Groenlanda a fost contestată”, spune Iben Mondrup. „Proiectul despre care li s-a spus groenlandezilor că este spre binele lor nu era, de fapt, bun pentru ei.

Acest lucru dă naştere la tot felul de gânduri despre statutul groenlandezilor în interiorul regatului danez. Dă apă la moară criticilor care s-au dezvoltat în Groenlanda în ultimii ani cu privire la ideea unei comunităţi cu Danemarca.” Dar dacă nu este vorba doar de Danemarca şi de America, către cine se poate îndrepta Groenlanda? Sondajele sugerează că majoritatea locuitorilor insulei ar dori să intensifice cooperarea cu Canada şi Islanda. Broberg, politicianul, include şi Norvegia în ecuaţie. „Avem mai multe în comun cu Norvegia şi Islanda decât avem cu Danemarca”, spune el. „Toţi trei avem o prezenţă în Arctica, spre deosebire de Danemarca. Singurul motiv pentru care las deschisă posibilitatea unei libere asocieri cu Danemarca după independenţă este că i-ar putea linişti pe unii groenlandezi care sunt obişnuiţi cu relaţia cu Danemarca.” Totuşi, întrebarea este: ar dori Canada şi Islanda să îşi asume sarcina de a oferi beneficiile sociale pe care groenlandezii le doresc? Răspunsul va fi aproape sigur nu. În acest fel, viitorul care li se prezintă groenlandezilor este atât exaltant de deschis, cât şi deprimant de îngust, în acelaşi timp.    

Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru